Începe proba gratuită

Regulament 2012/43 · CELEX 32012R0043

Regulamentul (UE) nr. 43/2012 al Consiliului din 17 ianuarie 2012 de stabilire, pentru 2012, a posibilităților de pescuit disponibile pentru navele din UE în privința anumitor stocuri de pește și grupe de stocuri de pește care nu fac obiectul unor negocieri sau acorduri internaționale

Data act
17.01.2012
Intrare in vigoare
01.01.2012
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2012_025_R_0001_01
Status
In vigoare
ape internaționale apele din UE cotă de pescuit drept de pescuit pescuit autorizat pescuit în mare pescuit pe specii pește de mare zonă de captură a peștelui

Recitale

(1) Articolul 43 alineatul (3) din tratat dispune că Consiliul, la propunerea Comisiei, trebuie să adopte măsuri de stabilire și alocare a posibilităților de pescuit.

(2) Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (1) impune stabilirea de măsuri aplicabile accesului la ape și la resurse și exercitării durabile a activităților de pescuit, ținând seama de avizele științifice, tehnice și economice disponibile și, în special, de rapoartele întocmite de Consiliul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP), precum și având în vedere orice aviz al consiliilor consultative regionale.

(3) Consiliului îi revine obligația să adopte măsuri privind fixarea și alocarea posibilităților de pescuit per pescărie sau per grup de pescării, inclusiv anumite condiții legate funcțional de acestea, după caz. Posibilitățile de pescuit ar trebui distribuite între statele membre într-un mod care să asigure fiecărui stat membru un grad relativ de stabilitate în activitățile de pescuit pentru fiecare stoc sau pescărie și ținând cont în mod adecvat de obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 2371/2002.

(4) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare privind acordarea către un stat membru a unei autorizații pentru a beneficia de sistemul de gestionare a alocărilor eforturilor sale de pescuit în conformitate cu un sistem bazat pe kilowați-zile, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei.

(5) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei privind alocarea unui număr suplimentar de zile pe mare pentru încetarea definitivă a activităților de pescuit și pentru consolidarea prezenței observatorilor științifici, precum și privind stabilirea formatelor de foi de calcul pentru culegerea și transmiterea informațiilor privind transferul de zile pe mare între navele de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (2).

(6) Atunci când o captură totală admisibilă (TAC) pentru un stoc este alocată unui singur stat membru, este indicat ca respectivului stat membru să i se atribuie competențe, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din tratat, pentru a stabili nivelul acestei TAC. Ar trebui să se adopte dispoziții prin care să se garanteze că, atunci când stabilește nivelul unei astfel de TAC, statul membru respectiv acționează în deplină conformitate cu principiile și normele politicii comune în domeniul pescuitului.

(7) Anumite TAC-uri permit statelor membre să acorde alocări suplimentare pentru navele care participă la studii privind pescuitul documentat pe deplin. Scopul acestor studii este să testeze un sistem de cote de capturi pentru evitarea aruncării capturilor în mare și a irosirii unor resurse de pește altfel utilizabile pe care o presupune. Aruncările necontrolate în mare ale capturilor de pești reprezintă o amenințare la adresa durabilității pe termen lung a resurselor piscicole ca bun public și, prin urmare, la adresa obiectivelor politicii comune în domeniul pescuitului. Spre deosebire de aceasta, sistemele de cote de capturi oferă în mod inerent pescarilor un stimulent pentru optimizarea selectivității capturilor în cadrul activităților lor. Pentru a avea o gestionare rațională a capturilor aruncate în mare, un pescuit documentat pe deplin ar trebui să acopere toate activitățile desfășurate pe mare, nu doar debarcările în port. Prin urmare, condițiile pentru ca statele membre să poată acorda astfel de alocări suplimentare ar trebui să includă obligația de a asigura utilizarea de camere de televiziune cu circuit închis (CCTV) legate la un sistem de senzori. Aceasta ar trebui să permită înregistrarea în detaliu a tuturor părților de capturi păstrate și aruncate. Un sistem bazat pe observatori umani care acționează în timp real la bord ar fi mai puțin eficient, mai costisitor și mai puțin fiabil. În consecință, utilizarea CCTV este la momentul actual o condiție prealabilă pentru realizarea programelor de reducere a volumului capturilor aruncate în mare, cum este pescuitul documentat pe deplin, cu condiția respectării cerințele Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (3).

(8) TAC-urile ar trebui stabilite pe baza avizelor științifice disponibile, ținând seama de aspectele biologice și socioeconomice și asigurând totodată un tratament echitabil al sectoarelor de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate în cadrul consultărilor cu părțile interesate, în special la reuniunile la care au participat Comitetul consultativ pentru pescuit și acvacultură și consiliile consultative regionale în cauză.

(9) Pentru stocurile care fac obiectul unor planuri multianuale, TAC-urile ar trebui stabilite în conformitate cu regulile prevăzute în planurile respective. Prin urmare, TAC-urile pentru stocurile de merluciu, de langustină, de limbă-de-mare din Golful Biscaia și din vestul Canalului Mânecii, pentru stocurile de hering din apele din vestul Scoției și de cod din Kattegat, din apele din vestul Scoției și din Marea Irlandei trebuie stabilite în conformitate cu regulile prevăzute de: Regulamentul (CE) nr. 811/2004 al Consiliului din 21 aprilie 2004 de stabilire a unor măsuri de refacere a stocului de merluciu din regiunile nordice (4); Regulamentul (CE) nr. 2166/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 de stabilire a unor măsuri pentru redresarea stocurilor de Urophycis floridana și de langustină în Marea Cantabrică și vestul Peninsulei Iberice (5); Regulamentul (CE) nr. 388/2006 al Consiliului din 23 februarie 2006 de stabilire a unui plan multianual pentru exploatarea durabilă a stocului de limbă-de-mare din Golful Biscaia (6); Regulamentul (CE) nr. 509/2007 al Consiliului din 7 mai 2007 de stabilire a unui plan multianual de exploatare durabilă a rezervelor de limbă-de-mare în Canalul de Vest (7); Regulamentul (CE) nr. 1300/2008 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a unui plan multianual pentru stocurile de hering prezente în vestul Scoției și pentru unitățile piscicole care exploatează aceste stocuri (8); și Regulamentul (CE) nr. 1342/2008 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a unui plan pe termen lung pentru rezervele de cod și zonele piscicole care exploatează aceste rezerve (9) (denumit în continuare „planul pentru cod”).

(10) Pentru stocurile în cazul cărora nu există date suficiente sau suficient de fiabile pentru a li se putea estima dimensiunea, măsurile de gestionare și nivelurile de TAC ar trebui să urmeze abordarea precaută a gestionării zonelor piscicole, astfel cum este definită la articolul 3 litera (i) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului, ținând seama în același timp de factori specifici fiecărui stoc, inclusiv, în special, de informațiile disponibile cu privire la tendințele stocurilor și de considerații legate de pescăriile mixte.

(11) În conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (10), trebuie identificate stocurile care fac obiectul diferitelor măsuri prevăzute de acest regulament.

(12) Pentru anumite specii, cum ar fi anumite specii de rechini, chiar și o activitate de pescuit limitată ar putea crea un risc grav pentru conservarea acestora. Prin urmare, posibilitățile de pescuit pentru astfel de specii ar trebui să fie restricționate complet printr-o interdicție generală de pescuit pentru speciile respective.

(13) Langustinele sunt capturate în pescării mixte de specii demersale, împreună cu diverse alte specii. Într-o zonă din vestul Irlandei, cunoscută sub numele de Porcupine Bank, avizele științifice au recomandat să nu crească capturile pentru această specie în 2012. Pentru a ajuta la recuperarea stocului în continuare, este oportun ca posibilitățile de pescuit într-o anumită parte din zona respectivă și în anumite perioade să fie limitate la capturarea de specii pelagice împreună cu care nu sunt capturate langustine.

(14) Întrucât nu există dovezi științifice care să arate că zonele TAC pentru polac corespund unor stocuri biologice distincte și că distribuția acestei specii este continuă de la nordul Insulelor Britanice până în sudul Peninsulei Iberice, este oportun ca, în vederea garantării utilizării depline a posibilităților de pescuit, să se permită aplicarea unui aranjament flexibil între unele zone TAC.

(15) Este necesar să se stabilească plafoanele pentru 2012 ale efortului de pescuit în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2166/2005, cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 509/2007, cu articolele 11 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 1342/2008, ținându-se seama în același timp de Regulamentul (CE) nr. 754/2009 al Consiliului din 27 iulie 2009 de excludere a anumitor grupuri de nave din regimul efortului de pescuit prevăzut la capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1342/2008 (11).

(16) Utilizarea posibilităților de pescuit disponibile pentru navele din UE, prevăzute în prezentul regulament, se face în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (12), în special la articolele 33 și 34 referitoare la înregistrarea capturilor și a efortului de pescuit și la transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se precizeze codurile care trebuie utilizate de statele membre atunci când transmit Comisiei date cu privire la debarcarea stocurilor care fac obiectul prezentului regulament.

(17) Pentru a evita întreruperea activităților de pescuit și pentru a asigura pescarilor Uniunii mijloacele de subzistență, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2012, cu excepția dispozițiilor referitoare la limitele efortului de pescuit, care ar trebui să se aplice de la 1 februarie 2012. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa.

(18) Posibilitățile de pescuit ar trebui utilizate în deplină conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii,

Articolul 1

Obiect

(1) Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit disponibile pentru navele din UE în privința anumitor stocuri de pești și grupuri de stocuri de pești care nu fac obiectul unor negocieri sau acorduri internaționale. (2) Posibilitățile de pescuit menționate la alineatul (1) includ: (a) limite de captură pentru anul 2012; și (b) limite pentru efortul de pescuit pentru perioada 1 februarie 2012-31 ianuarie 2013.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

Prezentul regulament se aplică navelor din UE.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții: (a) „navă din UE” înseamnă o navă de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru și care este înmatriculată în Uniune; (b) „apele UE” înseamnă apele aflate sub suveranitatea sau sub jurisdicția statelor membre, cu excepția apelor adiacente țărilor și teritoriilor de peste mări menționate în anexa II la tratat; (c) „captură totală admisibilă” (TAC) înseamnă cantitatea din fiecare stoc de pește care poate fi pescuită și debarcată în fiecare an; (d) „cotă” înseamnă o proporție din TAC alocată Uniunii sau unui stat membru; (e) „ape internaționale” înseamnă apele care se găsesc în afara suveranității sau jurisdicției vreunui stat; (f) „dimensiunea ochiului de plasă” înseamnă dimensiunea ochiului plaselor de pescuit determinată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 517/2008 (13); (g) „registrul flotei de pescuit a UE” înseamnă registrul creat de Comisie în conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002; (h) „jurnal de pescuit” înseamnă jurnalul menționat la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;

Articolul 4

Zone de pescuit

În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții ale zonelor: (a) zonele ICES (Consiliul internațional pentru explorarea apelor maritime) sunt zonele geografice precizate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 218/2009 (14); (b) „Skagerrak” înseamnă zona geografică delimitată la vest de o linie trasată de la farul Hanstholm la farul Lindesnes și la sud de o linie trasată de la farul Skagen la farul Tistlarna și de la acest punct la cel mai apropiat punct de pe coasta suedeză; (c) „Kattegat” înseamnă zona geografică delimitată la nord de o linie trasată de la farul Skagen la farul Tistlarna și de la acest punct la punctul cel mai apropiat pe coasta suedeză și la sud de o linie trasată de la Hasenøre la Gnibens Spids, de la Korshage la Spodsbjerg și de la Gilbjerg Hoved la Kullen; (d) „VII (Porcupine Bank – unitatea 16)” înseamnă zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții: — 53° 30′ N 15° 00′ V; — 53° 30′ N 11° 00′ V; — 51° 30′ N 11° 00′ V; — 51° 30′ N 13° 00′ V; — 51° 00′ N 13° 00′ V; — 51° 00′ N 15° 00′ V; — 53° 30′ N 15° 00′ V; (e) „Golful Cadiz” înseamnă zona geografică a diviziunii ICES IXa la est de longitudinea 7° 23′ 48″ V; (f) zonele CECAF (Comitetul pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului) sunt zonele geografice precizate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 216/2009 (15).

Articolul 5

TAC-uri și alocări

TAC-urile pentru navele din UE în apele UE sau în anumite ape din afara UE, precum și alocarea acestor TAC-uri între statele membre și, după caz, condițiile legate funcțional de acestea sunt stabilite în anexa I.

Articolul 6

Dispoziții speciale privind anumite TAC-uri

(1) TAC-urile pentru anumite stocuri de pește se determină de statul membru în cauză. Aceste stocuri sunt identificate în anexa I. (2) TAC-urile care urmează să fie determinate de un stat membru: (a) respectă principiile și normele politicii comune în domeniul pescuitului, în special principiul exploatării durabile a stocului; și (b) au drept rezultat următoarele: (i) dacă sunt disponibile evaluări analitice, exploatarea stocului în conformitate cu producția maximă durabilă începând cu 2015, în modul cel mai probabil cu putință; (ii) dacă nu sunt disponibile evaluări analitice, sau dacă acestea sunt incomplete, exploatarea stocului în conformitate cu abordarea precaută a gestionării zonelor piscicole. (3) Până la 15 martie 2012, fiecare stat membru vizat transmite Comisiei următoarele informații: (a) TAC-urile adoptate; (b) datele colectate și evaluate de statul membru respectiv pe care se fundamentează TAC-urile adoptate; și (c) detalii privind conformitatea TAC-urilor adoptate cu alineatul (2).

Articolul 7

Alocări suplimentare pentru navele care participă la studii privind pescuitul documentat pe deplin

(1) Pentru anumite stocuri, un stat membru poate acorda o alocare suplimentară pentru navele care arborează pavilionul său care participă la studii privind pescuitul documentat pe deplin. Aceste stocuri sunt identificate în anexa I. Alocările suplimentare nu pot depăși o limită totală stabilită în anexa I ca procent din cota alocată statului membru respectiv. (2) Alocarea suplimentară menționată la alineatul (1) poate fi acordată doar în următoarele condiții: (a) nava utilizează camere de televiziune cu circuit închis (CCTV) legate la un sistem de senzori, pentru a înregistra toate activitățile de pescuit și prelucrare de la bordul navelor; (b) nivelul alocării suplimentare acordate unei nave individuale care participă la studii privind pescuitul documentat pe deplin nu trebuie să depășească 75 % din estimarea capturilor aruncate în mare pentru tipul de navă căruia îi aparține și în orice caz nu trebuie să reprezinte o creștere cu mai mult de 30 % a alocării de bază a navei; și (c) toate capturile realizate de nava respectivă din stocul relevant care face obiectul alocării suplimentare trebuie scăzute din alocarea totală a acesteia. În pofida literei (b), un stat membru poate acorda în mod excepțional navei care arborează pavilionul său o alocare suplimentară care corespunde la peste 75 % din estimarea capturilor aruncate în mare pentru tipul de navă căruia îi aparține nava respectivă, cu condiția ca: (i) estimarea capturilor aruncate în mare pentru tipul de navă să fie sub 10 %; (ii) să se poată demonstra că includerea respectivului tip de navă este importantă pentru evaluarea potențialului pe care îl are sistemul CCTV în scop de control; și (iii) să nu se depășească o limită generală de 75 % a estimării capturilor aruncate în mare pentru ansamblul navelor care participă la respectivele studii. În măsura în care înregistrările obținute în conformitate cu litera (a) implică prelucrarea de date cu caracter personal în sensul Directivei 95/46/CE, directiva menționată se aplică prelucrării datelor respective. (3) În cazul în care un stat membru constată că o navă care participă la studii privind pescuitul documentat pe deplin nu respectă condițiile prevăzute la alineatul (2), statul membru în cauză retrage imediat alocarea suplimentară acordată navei respective și o exclude de la participarea la aceste studii pentru restul anului 2012. (4) Înainte de a acorda alocările suplimentare menționate la alineatul (1), statul membre transmit Comisiei următoarele informații: (a) lista navelor care arborează pavilionul său care participă la studii privind pescuitul documentat pe deplin; (b) specificațiile echipamentului electronic de monitorizare la distanță instalat la bordul navelor respective; (c) capacitatea, tipul și specificațiile echipamentelor utilizate de navele respective; (d) estimarea capturilor aruncate în mare pentru fiecare tip de navă care participă la studii; și (e) cantitatea capturilor din stocul care face obiectul TAC relevante realizate în 2011 de navele care participă la studii. (5) Comisia poate solicita ca evaluarea estimării capturilor aruncate în mare pentru tipul de navă menționat la alineatul (2) litera (b) să fie înaintată spre analiză unui organism științific consultativ. În lipsa unei evaluări de confirmare, statul membru vizat informează Comisia, în scris, cu privire la măsurile care s-au luat pentru a asigura respectarea de către navele relevante a estimării capturilor aruncate în mare estimate prevăzute la alineatul (2) litera (b).

Articolul 8

Condiții pentru debarcarea capturilor și a capturilor accidentale

Peștii din stocurile pentru care sunt fixate TAC-uri sunt reținuți la bord sau debarcați numai în cazul în care: (a) capturile au fost efectuate de nave care arborează pavilionul unui stat membru care are o cotă, iar această cotă nu este epuizată; sau (b) capturile constau într-o fracțiune a unei cote a UE care nu a fost alocată în cote statelor membre, iar această cotă a UE nu a fost epuizată.

Articolul 9

Limite ale efortului de pescuit

De la 1 februarie 2012 la 31 ianuarie 2013, măsurile privind efortul de pescuit prevăzute în: (a) anexa IIA se aplică pentru gestionarea stocurilor de cod din Kattegat, din diviziunile ICES VIIa și VIa și din apele UE din diviziunea ICES Vb; (b) anexa IIB se aplică pentru refacerea stocurilor de merluciu și de langustină din diviziunile ICES VIIIc și IXa, cu excepția Golfului Cadiz; (c) anexa IIC se aplică pentru gestionarea stocurilor de limbă-de-mare din diviziunea ICES VIIe.

Articolul 10

Dispoziții speciale privind alocarea posibilităților de pescuit

(1) Alocarea posibilităților de pescuit între statele membre conform prezentului regulament nu aduce atingere: (a) schimburilor efectuate în temeiul articolului 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002; (b) realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 sau în temeiul articolului 10 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 (16); (c) debarcărilor suplimentare permise în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96; (d) cantităților reținute în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96; (e) deducerilor efectuate în temeiul articolelor 37, 105, 106 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. (2) Cu excepția cazurilor în care există dispoziții contrare în anexa I la prezentul regulament, articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC-uri de precauție, iar articolul 3 alineatele (2) și (3) și articolul 4 din regulamentul respectiv se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC-uri analitice.

Articolul 11

Perioadele de interdicție a pescuitului

(1) Se interzice pescuitul sau reținerea la bord a oricăreia dintre următoarele specii din Porcupine Bank în perioada 1 mai-31 iulie 2012: cod de Atlantic, specii de cardine, pește-pescar, eglefin, merlan, merluciu, langustină, cambulă de Baltica, polac, cod saithe, batoidee, limbă-de-mare comună și câine-de-mare (cu spini). (2) În sensul prezentului articol, Porcupine Bank cuprinde zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții: Punct Latitudine Longitudine 1 52° 27′ N 12° 19′ V 2 52° 40′ N 12° 30′ V 3 52° 47′ N 12° 39,600′ V 4 52° 47′ N 12° 56′ V 5 52° 13,5′ N 13° 53,830′ V 6 51° 22′ N 14° 24′ V 7 51° 22′ N 14° 03′ V 8 52° 10′ N 13° 25′ V 9 52° 32′ N 13° 07,500′ V 10 52° 43′ N 12° 55′ V 11 52° 43′ N 12° 43′ V 12 52° 38,800′ N 12° 37′ V 13 52° 27′ N 12° 23′ V 14 52° 27′ N 12° 19′ V (3) Prin derogare de la alineatul (1), tranzitul prin zona Porcupine Bank, transportând la bord speciile menționate la alineatul respectiv, este permis în conformitate cu articolul 50 alineatele (3), (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

Articolul 12

Interdicții

(1) Se interzice navelor din UE să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze sau să debarce următoarele specii: (a) rechinul pelerin (Cetorhinus maximus) și rechinul alb (Carcharodon carcharias) în apele UE și în ape din afara UE; (b) rechinul scrumbiilor (Lamna nasus) în toate apele, cu excepția cazurilor în care există alte prevederi în anexa I, partea B; (c) rechinul călugăr (Squatina squatina) în apele UE; (d) vulpea neagră (Dipturus batis) în apele UE din diviziunea ICES IIa și din subzonele ICES III, IV, VI, VII, VIII, IX și X; (e) pisica de mare marmorată (Raja undulata) și vulpea-de-mare albă (Rostroraja alba) în apele UE din subzonele ICES VI, VII, VIII, IX și X; (f) Rhinobatidae în apele UE din subzonele ICES I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X și XII. (2) Atunci când sunt capturate accidental, speciile menționate la alineatul (1) trebuie să nu fie vătămate. Acestea sunt lăsate în libertate imediat.

Articolul 13

Transmiterea datelor

Atunci când, în conformitate cu articolele 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre transmit Comisiei date privind debarcările de stocuri capturate, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 15

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2012. Cu toate acestea, articolul 9 se aplică de la 1 februarie 2012.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.