Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind comercializarea produselor biocide (2) stabilește o listă a substanțelor active care urmează să fie evaluate, în vederea unei posibile includeri a acestora în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE. Lista respectivă cuprinde și bendiocarbul.
(2) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1451/2007, bendiocarbul a fost evaluat în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE în vederea utilizării pentru tipul de produs 18, insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode, astfel cum este definit în anexa V la directiva respectivă.
(3) Regatul Unit a fost desemnat stat membru raportor și a transmis Comisiei, la 1 aprilie 2008, raportul autorității competente însoțit de o recomandare, în conformitate cu articolul 14 alineatele (4) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007.
(4) Raportul autorității competente a fost analizat de statele membre și de Comisie. În conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, concluziile analizei au fost incluse într-un raport de evaluare, în cadrul Comitetului permanent pentru produse biocide, la 22 septembrie 2011.
(5) În urma evaluărilor efectuate, se poate estima că produsele biocide care sunt utilizate ca insecticide, acaricide sau produse pentru combaterea altor artropode și care conțin bendiocarb ar putea îndeplini cerințele stabilite la articolul 5 din Directiva 98/8/CE. Prin urmare, este oportună includerea bendiocarbului în anexa I la directiva menționată.
(6) Nu toate utilizările potențiale au fost evaluate la nivelul Uniunii. De exemplu, evaluarea privește numai utilizările profesionale și nu include aplicarea directă pe sol sau aplicarea pe alimente, pe hrana pentru animale sau pe suprafețe care urmează să intre în contact cu alimentele sau cu hrana pentru animale. Prin urmare, este oportun ca statele membre să evalueze utilizările sau scenariile de expunere și riscurile pentru grupele de populație și pentru compartimentele de mediu care nu au fost tratate în mod reprezentativ în cadrul evaluării riscurilor la nivelul Uniunii și, în momentul acordării autorizațiilor pentru produse, să se asigure că se iau măsuri corespunzătoare sau că se impun condiții specifice în vederea reducerii până la un nivel acceptabil a riscurilor identificate.
(7) Având în vedere riscurile la adresa mediului acvatic identificate în cazurile de curățare prin spălare a suprafețelor tratate, proces care generează un anumit nivel de emisii în apele de suprafață, este oportun să se impună ca produsele să nu fie autorizate pentru utilizări pe suprafețe susceptibile de a fi supuse frecvent curățirii prin spălare, altele decât repararea crăpăturilor sau îndepărtarea petelor, cu excepția prezentării de date care demonstrează că produsul respectă cerințele de la articolul 5 din Directiva 98/8/CE și din anexa VI la aceasta, dacă este necesar prin adoptarea unor măsuri corespunzătoare de atenuare a riscurilor.
(8) Având în vedere riscurile la adresa sănătății umane identificate, este oportun să se impună ca produsele autorizate pentru utilizare industrială sau profesională să fie folosite cu echipamente individuale de protecție adecvate, cu excepția cazului în care în cererea pentru obținerea autorizației pentru produse se dovedește că riscurile pentru utilizatorii industriali sau profesioniști pot fi reduse până la un nivel acceptabil prin alte mijloace.
(9) Având în vedere riscurile potențiale pentru albine, este oportun să se impună luarea de măsuri, acolo unde este cazul, pentru a împiedica accesul albinelor culegătoare la cuiburile tratate, prin înlăturarea fagurilor sau prin blocarea intrării în stup.
(10) Dispozițiile prezentei directive trebuie să se aplice simultan în toate statele membre pentru a asigura tratamentul egal al produselor biocide care conțin substanța activă bendiocarb pe piața Uniunii Europene, precum și pentru a facilita funcționarea corespunzătoare a pieței produselor biocide în general.
(11) Trebuie să se prevadă un interval de timp rezonabil înainte de includerea unei substanțe active în anexa I la Directiva 98/8/CE, cu scopul de a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească pentru respectarea noilor cerințe și de a garanta că solicitanții care au pregătit dosare pot beneficia pe deplin de perioada de 10 ani de protecție a datelor, care, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Directiva 98/8/CE, începe de la data includerii.
(12) După includere, trebuie să se acorde statelor membre un interval de timp rezonabil pentru a pune în aplicare articolul 16 alineatul (3) din Directiva 98/8/CE.
(13) Prin urmare, Directiva 98/8/CE trebuie modificată în consecință.
(14) Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,