Recitale
(1) În conformitate cu articolul 18 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010, Comisia Europeană a creat baza de date europeană a recomandărilor privind siguranța care a devenit operațională în februarie 2012.
(2) În conformitate cu articolul 18 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010, baza de date menționată la alineatul (1) include toate recomandările privind siguranța emise de autoritățile responsabile de investigațiile privind siguranța, în conformitate cu articolul 17 alineatele (1) și (2), precum și răspunsurile la aceste recomandări. Ea include, de asemenea, recomandări privind siguranța primite de autoritățile responsabile de investigațiile privind siguranța din țări terțe.
(3) În conformitate cu articolul 7 alineatul (3) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010, autoritățile responsabile de investigațiile privind siguranța au acces deplin la baza de date menționată la alineatul (1).
(4) În conformitate cu articolul 7 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 996/2010, Comisia a solicitat avizul Rețelei europene a autorităților responsabile de investigațiile privind siguranța aviației civile.
(5) Recomandările privind siguranța sunt implicit publice, deoarece deseori ele reprezintă concluziile rapoartelor de investigație privind siguranța, care au un statut public în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 996/2010. În plus, recomandările privind siguranța pot fi de asemenea comunicate prin intermediul scrisorilor, al declarațiilor/rapoartelor intermediare sau al studiilor privind siguranța. În toate aceste cazuri, faptul că ele sunt puse la dispoziția publicului reprezintă un puternic stimulent pentru destinatari să ofere răspunsuri și să îmbunătățească siguranța sistemului de transport aerian.
(6) Statutul răspunsurilor la recomandările privind siguranța nu este definit în Regulamentul (UE) nr. 996/2010,