Recitale
(1) Conform articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 881/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind înființarea unei Agenții Europene a Căilor Ferate (Regulamentul privind agenția) (2), Agenția Europeană a Căilor Ferate (denumită în continuare „agenția”) trebuie să se asigure că specificațiile tehnice de interoperabilitate (STI-uri) sunt adaptate la progresul tehnic, la evoluția pieței și la cerințele sociale și să propună Comisiei modificarea STI-urilor după cum consideră necesar.
(2) Prin Decizia C(2010) 2576 din 29 aprilie 2010, Comisia a acordat agenției un mandat de elaborare și revizuire a specificațiilor tehnice de interoperabilitate cu scopul de a extinde sfera lor de aplicare la întregul sistem feroviar din Uniune. Conform mandatului respectiv, agenției i s-a solicitat să fuzioneze și să se extindă domeniul de aplicare al STI-urilor privind subsistemul „exploatare și gestionarea traficului” pentru sistemul feroviar de mare viteză și pentru sistemul feroviar convențional. Aceste STI-uri au fost adoptate prin Decizia 2008/231/CE a Comisiei (3) și, respectiv, prin Decizia 2011/314/UE a Comisiei (4).
(3) La 5 septembrie 2011, agenția a emis o recomandare referitoare la fuzionarea STI-ului privind exploatarea și gestionarea traficului pentru sistemul feroviar convențional cu STI-ul privind exploatarea și gestionarea traficului pentru sistemul feroviar de mare viteză, extinderea domeniului de aplicare geografică a acestor STI-uri și transferul detaliilor privind numărul european de vehicul (NEV) către Decizia 2007/756/CE a Comisiei (5).
(4) Implementarea STI cuprinsă în anexa I și conformitatea cu punctele relevante ale acesteia trebuie stabilite în conformitate cu un plan de implementare pe care fiecare stat membru trebuie să îl actualizeze pentru liniile a căror responsabilitate îi revine.
(5) În prezent, traficul feroviar se desfășoară în temeiul unor acorduri naționale, bilaterale, multinaționale sau internaționale în vigoare. Este important ca acordurile respective să nu împiedice progresele actuale și viitoare în direcția realizării interoperabilității. Prin urmare, ar trebui să se instituie o procedură de notificare a acestor acorduri de către statele membre.
(6) Vehiculele feroviare sunt înmatriculate de organismele care țin registrele naționale ale vehiculelor, în conformitate cu Decizia 2007/756/CE, pe baza articolului 33 din Directiva 2008/57/CE.
(7) Formatul numărului european de vehiculul și cerința de a-l înscrie pe vehicul sunt necesare pentru identificarea vehiculului și, prin urmare, ar trebui să rămână în cadrul STI referitoare la exploatare și gestionarea traficului.
(8) Pentru a facilita înțelegerea registrului național al vehiculelor și a proceselor de înmatriculare a vehiculelor, este oportun ca detaliile codurilor tehnice care fac parte din numărul european de vehicul să fie transferate la Decizia 2007/756/CE. Prin urmare, Decizia 2007/756/CE trebuie modificată în consecință.
(9) Prin intermediul comitetului instituit în conformitate cu articolul 29 din Directiva 2008/57/CE, Comisia trebuie să informeze statele membre cu privire la modificările listelor de coduri publicate de agenție.
(10) Directiva 2008/57/CE definește subsistemul „exploatare și gestionarea traficului” ca fiind un subsistem funcțional. Prin urmare, STI referitoare la exploatare și gestionarea traficului nu este folosită la evaluarea în scopul autorizării unui vehicul pentru a fi dat în exploatare, ci la evaluarea sistemelor de management al siguranței ale întreprinderilor feroviare și ale administratorilor de infrastructură.
(11) Din motive de claritate și simplitate, este adecvat să nu se modifice dispozițiile tranzitorii prevăzute la articolele 3, 5 și 7 din Decizia 2011/314/UE.
(12) Deciziile 2008/231/CE și 2011/314/UE trebuie abrogate.
(13) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 29 alineatul (1) din Directiva 2008/57/CE,