Recitale
(1) La 12 decembrie 2003, Consiliul European a adoptat strategia UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă („strategia UE”), al cărei capitol III cuprinde o listă de măsuri de combatere a acestei proliferări.
(2) Strategia UE evidențiază rolul crucial al Convenției privind Armele Chimice (CWC) și al OIAC în crearea unei lumi fără arme chimice. În cadrul acestei strategii a UE, Uniunea s-a angajat să acționeze în sensul aderării universale la principalele tratate și acorduri referitoare la dezarmare și neproliferare, printre care se numără și CWC. Obiectivele strategiei UE sunt complementare obiectivelor urmărite de OIAC, în contextul responsabilității OIAC de punere în aplicare a CWC.
(3) La 22 noiembrie 2004, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2004/797/PESC privind sprijinul acordat activităților OIAC în cadrul punerii în aplicare a strategiei UE împotriva proliferării armelor de distrugere în masă (1), urmată, la expirarea sa, de Acțiunea comună 2005/913/PESC (2), aceasta din urmă fiind urmată de Acțiunea comună 2007/185/PESC (3). Acțiunea comună 2007/185/PESC a fost urmată de Decizia 2009/569/PESC (4), care a expirat la 3 decembrie 2011.
(4) Continuarea unei asemenea asistențe intensive și specifice acordate de Uniune către OIAC este necesară în contextul punerii în aplicare în mod activ a capitolului III din strategia UE. Sunt necesare activități suplimentare de promovare a punerii în aplicare depline a CWC, precum și activități pentru sporirea nivelului de pregătire a statelor părți la CWC („statele părți”) pentru a preveni atacuri în care sunt implicate produse chimice toxice și pentru a răspunde la acestea, a cooperării internaționale în domeniul activităților chimice și a capacității OIAC de adaptare la evoluțiile din domeniul științei și tehnologiei. Măsurile privind universalizarea CWC ar trebui să continue și să fie adaptate și îndreptate spre statele, din ce în ce mai puține, care nu sunt părți la CWC,