Începe proba gratuită

Decizie 2012/117 · CELEX 32012D0117

2012/117/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 23 februarie 2012 de stabilire a unei liste a punctelor de decizie determinante pentru evaluarea punerii în aplicare a programului Galileo în ceea ce privește centrele și stațiile terestre care urmează a fi realizate în cadrul etapelor de dezvoltare și desfășurare a programului

Data act
23.02.2012
Intrare in vigoare
25.02.2012
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2012_052_R_0028_01
Status
Inactiv
comunicații prin satelit navigație prin satelit organism de cercetare program al UE

Recitale

(1) Cadrul financiar și juridic al programului Galileo a fost stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 683/2008. Conform acestui regulament, Uniunea Europeană este proprietara tuturor activelor corporale sau necorporale constituite sau dezvoltate în cadrul programelor, iar sistemul rezultat din programul Galileo cuprinde o constelație de sateliți și o rețea globală de stații terestre.

(2) Gestiunea integrată a riscurilor pentru evaluarea punerii în aplicare a programului Galileo implică luarea deciziilor determinante în timp util de către gestionarul programului, și anume a deciziilor care au un impact major asupra costurilor, a calendarului, a performanței și/sau a riscurilor, precum și întreprinderea de acțiuni în mod transparent de către acesta în ceea ce privește deciziile determinante care rămân de luat și punerea în aplicare a deciziilor respective. Printre aceste decizii se numără cele referitoare la Realizarea de infrastructuri terestre în cadrul etapei de dezvoltare și validare și al etapei de desfășurare a programului.

(3) Rețeaua globală de stații terestre a sistemului rezultat din programul Galileo cuprinde, pe de o parte, șase centre și o stație și, pe de altă parte, patru serii de stații „la distanță”.

(4) Stația și cele șase centre terestre cuprind: cele două centre, redundante între ele, care controlează funcționarea generală a sistemului (denumite în continuare „centre de control” sau „GCC”); centrul de securitate Galileo menționat la articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 683/2008, care supraveghează securitatea sistemului și a serviciilor furnizate și care, din motive legate de continuitatea serviciului, a fost dublat (denumit în continuare „centrul de securitate Galileo” sau „GSMC”); centrul de servicii care asigură interfața între sistem, pe de o parte, și utilizatorii serviciului deschis, ai serviciului comercial și ai serviciului de salvgardare a vieții, pe de altă parte (denumit în continuare „centrul de servicii GNSS” sau „GSC”); centrul care controlează generarea informațiilor necesare pentru funcționarea serviciului de căutare și de salvare și care asigură interfața între sistem și organizația Cospas-Sarsat (denumit în continuare „centrul de servicii SAR”); centrul care, în numele gestionarului programului și în mod independent față de exploatator, evaluează calitatea serviciilor furnizate și comunică comunităților de utilizatori informații în materie de timp și geodezie (denumit în continuare „centrul de performanțe Galileo”); stația care permite verificarea calității semnalelor emise de sateliții de pe orbită imediat după lansarea acestora (denumită în continuare „stația de testare pe orbită”).

(5) Locurile în care vor fi amplasate aceste centre și stații sunt alese în funcție de eventuala prezență a instalațiilor și echipamentelor preexistente adaptate sarcinilor alocate, de respectarea cerințelor de securitate ale fiecărui centru și ale fiecărei stații, de constrângerile tehnice și bugetare de funcționare, precum și de cerințele în materie de securitate națională ale fiecărui stat membru.

(6) Cele patru serii de stații „la distanță” cuprind: stațiile de telecomandă și telemetrie care, datorită legăturilor „ascendente” și „descendente”, joacă un rol de releu între sateliți și cele două centre de control (denumite în continuare „stații TTC”); stațiile de măsurare Galileo care, pentru a permite furnizarea serviciilor, pe de o parte efectuează măsurători ale pseudodistanței și, pe de altă parte, colectează semnalele transmise de sateliți pentru a monitoriza calitatea acestora (denumite în continuare „stații GSS”); stațiile de încărcare a sateliților, care transmit sateliților datele necesare pentru furnizarea serviciilor (denumite în continuare „stații ULS”); stațiile care asigură culegerea datelor necesare pentru furnizarea serviciului de căutare și salvare (denumite în continuare „stații SaR”).

(7) Locurile în care vor fi amplasate aceste stații la distanță și numărul acestora sunt alese în funcție de constrângerile geografice și tehnice asociate unei repartizări optime pe întreaga planetă, de eventuala prezență a instalațiilor și echipamentelor preexistente adaptate sarcinilor alocate, de respectarea cerințelor de securitate ale fiecărei stații, precum și de cerințele în materie de securitate ale fiecărui stat membru. Întrucât această alegere poate face obiectul unor modificări în funcție de progresele înregistrate de programe, de necesitățile acestora și de evoluția cerințelor politice sau a cerințelor în materie de logistică, numărul și localizarea stațiilor la distanță care urmează a fi realizate nu pot fi comunicate decât cu titlu indicativ.

(8) În consecință, este necesară stabilirea punctelor de decizie determinante pentru evaluarea punerii în aplicare a elementelor rețelei globale de stații terestre din cadrul sistemului rezultat din programul Galileo.

(9) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 683/2008,

Articolul 1

Punctele de decizie determinante pentru evaluarea punerii în aplicare a programului Galileo în ceea ce privește centrele și stațiile terestre care urmează a fi realizate în cadrul etapelor de dezvoltare și desfășurare a programului prevăzute la articolul 3 literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 683/2008 sunt menționate în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.