Începe proba gratuită

Decizie 2012/48 · CELEX 32012D0048

2012/48/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 26 ianuarie 2012 de prelungire a valabilității Deciziei 2009/251/CE prin care se solicită statelor membre să se asigure că produsele care conțin produsul biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispoziție pe piață [notificată cu numărul C(2012) 321] Text cu relevanță pentru SEE

Data act
26.01.2012
Intrare in vigoare
27.01.2012
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2012_026_R_0035_01
Status
Inactiv
autorizație de vânzare produs chimic retragere de pe piață siguranța produsului

Recitale

(1) Decizia 2009/251/CE a Comisiei (2) solicită statelor membre să se asigure că produsele care conțin produsul biocid dimetil fumarat (DMF) nu sunt introduse sau puse la dispoziție pe piață.

(2) Decizia 2009/251/CE a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile articolului 13 din Directiva 2001/95/CE, care limitează validitatea deciziei la o perioadă de până la un an, permițând însă confirmarea acesteia pentru perioade suplimentare, niciuna dintre acestea nefiind mai mare de un an.

(3) Valabilitatea Deciziei 2009/251/CE a fost prelungită prin Decizia 2010/153/UE a Comisiei (3) și Decizia 2011/135/UE a Comisiei (4), fiecare pentru o perioadă suplimentară de 1 an. O restricție permanentă privind prezența DMF în produse este analizată în prezent în vederea introducerii ei în Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Întrucât măsura respectivă va aborda aceleași probleme ca și Decizia 2009/251/CE, pentru certitudine juridică ar trebui să se aplice Decizia 2009/251/CE până la intrarea în vigoare a restricției permanente în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006.

(4) Ținând cont de experiența acumulată până în prezent și având în vedere lipsa unei măsuri permanente privind produsele de consum care conțin DMF, este necesară prelungirea valabilității Deciziei 2009/251/CE cu încă 12 luni.

(5) Decizia 2009/251/CE ar trebui modificată în consecință.

(6) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 15 din Directiva 2001/95/CE,

Articolul 2

Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii cel târziu până la 15 martie 2012 și publică aceste măsuri. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.