Recitale
(1) Decizia BCE/2010/21 din 11 noiembrie 2010 privind conturile anuale ale Băncii Centrale Europene (1) stabilește normele de întocmire a conturilor anuale ale Băncii Centrale Europene (BCE).
(2) Articolul 3 din Decizia BCE/2010/21 prevede că principiile contabile fundamentale definite la articolul 3 din Orientarea BCE/2010/20 din 11 noiembrie 2010 privind cadrul juridic al procedurilor contabile și al raportării financiare din Sistemul European al Băncilor Centrale (2) se aplică și în sensul Deciziei BCE/2010/21. Aceasta se aplică, printre altele, articolului 3 litera (c) din Orientarea BCE/2010/20 în privința evenimentelor ulterioare datei bilanțului, care prevede că activele și pasivele se ajustează în funcție de evenimentele care au loc între data bilanțului anual și data la care situațiile financiare sunt aprobate de organele competente, dacă aceste evenimente afectează situația activelor sau pasivelor la data bilanțului.
(3) Trebuie clarificat pentru conturile anuale ale BCE că evenimentele ulterioare datei bilanțului ar trebui luate în considerare numai până la data la care se autorizează publicarea situațiilor financiare, respectiv data la care Comitetul executiv autorizează depunerea conturilor anuale ale BCE spre aprobarea Consiliului guvernatorilor.
(4) Decizia BCE/2010/21 ar trebui modificată în consecință,