Recomandarea Comitetului european pentru risc sistemic din 21 septembrie 2011 privind acordarea de împrumuturi în monedă străină (CERS/2011/1)

Articolul text

Text integral

2011/C 342/01 CONSILIUL GENERAL AL COMITETULUI EUROPEAN PENTRU RISC SISTEMIC, având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru risc sistemic (1), în special articolul 3 alineatul (2) literele (b), (d) și (f) și articolele 16-18, având în vedere Decizia CERS/2011/1 a Comitetului european pentru risc sistemic din 20 ianuarie 2011 de adoptare a Regulamentului de procedură al Comitetului european pentru risc sistemic (2), în special articolul 15 alineatul (3) litera (e) și articolele 18-20, având în vedere opiniile părților interesate relevante din sectorul privat, întrucât: ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE: SECȚIUNEA I RECOMANDĂRI Recomandarea A – Conștientizarea riscurilor de către împrumutați Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere și statele membre: Recomandarea B – Solvabilitatea împrumutaților Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere: Recomandarea C – Creșterea volumului de credite determinată de acordarea de împrumuturi în monedă străină Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere să monitorizeze dacă acordarea de împrumuturi în monedă străină determină o creștere excesivă a creditelor în ansamblu și, după caz, să adopte norme noi sau mai stricte decât cele prevăzute în recomandarea B. Recomandarea D – Gestionarea internă a riscurilor Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere să elaboreze orientări destinate instituțiilor financiare pentru ca acestea să integreze mai bine riscurile generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină în propriile sisteme de gestionare internă a riscurilor. Aceste orientări ar trebui să se refere, cel puțin, la evaluarea internă a prețului riscurilor și la alocarea internă a capitalului. Ar trebui să se solicite instituțiilor financiare să implementeze orientările proporțional cu dimensiunea și complexitatea acestora. Recomandarea E – Cerințe de capital Recomandarea F – Lichiditate și finanțare Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere să monitorizeze îndeaproape riscurile de finanțare și de lichiditate asumate de instituțiile financiare în acordarea de împrumuturi în monedă străină, precum și pozițiile de lichiditate globale ale acestora. O atenție deosebită ar trebui acordată în acest sens riscurilor privind: Înainte ca expunerile la riscurile menționate să atingă niveluri excesive, se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere să aibă în vedere limitarea expunerilor, evitând în același timp corecția dezordonată a structurilor actuale de finanțare. Recomandarea G – Reciprocitate SECȚIUNEA 2 APLICARE 1. Interpretare 2. Criterii de aplicare 3. Calendar pentru măsurile adoptate în urma recomandării 4. Monitorizare și evaluare RECOMANDĂRILE CERS PRIVIND ACORDAREA DE ÎMPRUMUTURI ÎN MONEDĂ STRĂINĂ CUPRINS Sinteză Obiectivele măsurilor Principii de aplicare a recomandărilor Măsuri comune adoptate în urma tuturor recomandărilor Riscurile de piață și de credit Creșterea volumului de împrumuturi Evaluarea eronată a prețului riscurilor și capacitatea de a reveni rapid după șocuri Riscurile de lichiditate și de finanțare Coordonarea la nivelul Uniunii Europene și sfera de aplicare Evaluarea generală a măsurilor SINTEZĂ Preocupările privind stabilitatea financiară generate de acordarea excesivă de împrumuturi în monedă străină în unele state membre au constituit subiectul de discuție al mai multor forumuri în ultimii ani. La nivelul Uniunii Europene, acordarea de împrumuturi în monedă străină sectorului privat nefinanciar a predominat în special în țările Europei Centrale și de Est (ECE). În aceste țări, aceasta a determinat o acumulare a unor necorelări semnificative ale structurii pe valute în bilanțurile sectorului privat nefinanciar. Ponderea ridicată a împrumuturilor în monedă străină este justificată atât de factori pe partea cererii, cât și de factori pe partea ofertei, inclusiv, printre altele, de diferențialele de dobândă pozitive și de accesul la finanțarea acordată de băncile-mamă. Nivelurile ridicate ale acordării de împrumuturi în monedă străină pot avea consecințe sistemice pentru aceste țări și pot crea condiții pentru manifestarea unor efecte negative de propagare transfrontalieră. În unele cazuri, acordarea de împrumuturi în monedă străină a atins niveluri excesive și a contribuit la accentuarea ciclurilor de creditare, ceea ce este posibil să fi afectat prețurile activelor. În cazul împrumuturilor în monedă străină, riscul de credit include riscul de piață pentru toți împrumutații neacoperiți față de riscuri, întrucât ratele la împrumuturi sunt influențate de cursurile de schimb. Acești împrumutați vor avea tendința de a se comporta similar, în urma evoluțiilor negative ale cursului de schimb. De asemenea, dependența de finanțarea acordată de băncile-mamă și, în unele cazuri, dependența de piețele de swap valutar constituie un nivel suplimentar de risc de lichiditate și de refinanțare în perioadele de criză. În fine, nivelul ridicat de integrare a grupurilor financiare creează încă un canal de contagiune transfrontalieră în cazul materializării riscurilor generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină. Având în vedere potențialul de contagiune transfrontalieră și posibilitatea eludării măsurilor naționale, atunci când acestea sunt adoptate în mod unilateral, nu și de celelalte state membre, CERS a elaborat o serie de recomandări. Obiectivele recomandărilor CERS țin seama de riscurile identificate: (i) limitarea expunerii la riscurile de piață și de credit, sporind astfel capacitatea sistemului financiar de a-și reveni rapid după șocuri; (ii) controlul creșterii excesive a împrumuturilor (în monedă străină) și prevenirea apariției bulelor speculative în domeniul prețurilor activelor; (iii) limitarea riscurilor de lichiditate și de finanțare și (iv) îmbunătățirea evaluării prețului riscurilor. Recomandările se aplică împrumuturilor în monedă străină, definite ca fiind toate împrumuturile în alte monede decât moneda națională a țării respective. După caz, recomandările se referă exclusiv la împrumutații neacoperiți față de riscuri, respectiv împrumutații fără acoperire financiară sau naturală sau, mai exact, agenții expuși la necorelări ale structurii pe valute. Pentru a contracara riscul de credit, recomandările includ: (i) sporirea gradului de conștientizare a împrumutaților cu privire la riscurile generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină, garantându-se faptul că li se oferă informațiile corespunzătoare și (ii) acordarea de noi împrumuturi în monedă străină exclusiv împrumutaților solvabili și capabili să facă față unor șocuri severe privind cursul de schimb. Se încurajează utilizarea raportului datorii/venituri (debt-to-income ratio – DTI), precum și a raportului împrumuturi/garanții (loan-to-value ratio – LTV). Ori de câte ori acordarea de împrumuturi în monedă străină generează o creștere totală excesivă a creditelor, ar trebui să se ia în considerare adoptarea unor măsuri mai stricte sau noi cu privire la aceasta. Pentru a împiedica evaluarea eronată a prețului riscurilor generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină, autoritățile ar trebui să solicite instituțiilor: (i) să asigure o mai bună încorporare a acestor riscuri în sistemele interne de evaluare a prețului riscurilor și de alocare a capitalului la nivel intern și (ii) să dețină capital suficient, conform Pilonului II, pentru acordarea de împrumuturi în monedă străină, ca urmare a relației neliniare între riscurile de piață și de credit. Autoritățile ar trebui să monitorizeze îndeaproape și, în cazul în care este necesar, să ia în considerare impunerea unor limite în ceea ce privește riscurile de lichiditate și de finanțare generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină, acordând o atenție deosebită gradului de concentrare a surselor de finanțare, necorelărilor structurii pe valute și ale scadențelor între active și pasive, precum și dependenței de piețele de swap valutar. Recomandările ar trebui aplicate la nivel individual, subconsolidat și consolidat, după caz. Statele membre ar trebui să contribuie la prevenirea arbitrajului normativ prin aplicarea reciprocității față de alte state membre care au implementat măsuri de limitare a riscurilor generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină. De asemenea, măsurile de supraveghere pot fi dezbătute în cadrul colegiilor de supraveghere. I. SITUAȚIA ACORDĂRII DE ÎMPRUMUTURI ÎN MONEDĂ STRĂINĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ I.1. Acordarea de împrumuturi în monedă străină în Uniunea Europeană Distribuția împrumuturilor în monedă străină diferă semnificativ de la o țară la alta în Uniunea Europeană. Dacă în majoritatea țărilor din vestul Europei, ponderea acordării de împrumuturi în monedă străină în totalul împrumuturilor este relativ nesemnificativă, în schimb, în țările ECE (1) și în Austria, aceasta este relativ ridicată (Graficul 1). Graficul 1 Împrumuturile în monedă străină acordate gospodăriilor și societăților nefinanciare în Uniunea Europeană În țările în care acordarea de împrumuturi în monedă străină deține o pondere semnificativă, fenomenul poate fi observat adesea atât în cazul împrumuturilor acordate gospodăriilor, cât și în cel al împrumuturilor acordate societăților nefinanciare. În schimb, în țările în care acordarea de împrumuturi în monedă străină deține o pondere relativ scăzută în totalul împrumuturilor, societățile nefinanciare tind să se împrumute mai mult în monedă străină, în comparație cu gospodăriile. Această situație pare să aibă legătură cu prezența societăților orientate spre export, precum și cu gradul general de deschidere a schimburilor comerciale. Riscurile la adresa stabilității financiare sunt preponderent ridicate în țările cu un volum considerabil de împrumuturi în monedă străină acordate unor împrumutați neacoperiți față de riscuri. În special gospodăriile și unele societăți nefinanciare [de exemplu, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) active pe piața internă a țării respective] sunt cu predilecție neacoperite față de riscuri (respectiv împotriva unor necorelări ale structurii pe valute), deoarece veniturile acestora sunt exprimate, în general, în monedă națională. În schimb, societățile nefinanciare exportatoare pot fi mai puțin sensibile la fluctuațiile cursului de schimb, întrucât acestea au mai multe oportunități de a se proteja împotriva riscului valutar (2). Prin urmare, această analiză vizează țările cu o pondere semnificativă a împrumuturilor în monedă străină acordate gospodăriilor (3). Structura pe valute a acordării de împrumuturi în monedă străină diferă, de asemenea, de la un stat membru la altul (Graficul 2). În majoritatea țărilor analizate (Bulgaria, Letonia, Lituania și România), împrumuturile în monedă străină au fost acordate preponderent în euro, ceea ce pare o opțiune firească, date fiind statutul acestor țări de state membre ale UE și, în special, regimurile de curs de schimb legate la euro. Pe de altă parte, în unele țări (de exemplu, Ungaria, Austria și Polonia), rolul predominant a revenit altor valute, îndeosebi francului elvețian. Graficul 2 Împrumuturile în monedă străină acordate sectorului privat, altul decât instituțiile financiare monetare (exceptând administrațiile publice) (4), în Uniunea Europeană Câteva trăsături comune pot fi identificate în cazul țărilor cu o pondere mai mare a împrumuturilor în monedă străină acordate unor împrumutați neacoperiți față de riscuri (aproximate prin volumul împrumuturilor acordate gospodăriilor). În primul rând, ponderea acordării de împrumuturi în monedă străină a crescut începând cu luna decembrie 2004 în toate țările (Graficul 3), cu excepția Austriei. Totodată, ponderea depozitelor în monedă străină deținute de sectorul privat nefinanciar în aceste țări a crescut ușor sau, în unele cazuri, s-a redus (cu excepția Letoniei, unde depozitele în monedă străină au consemnat o creștere semnificativă). Aceste evoluții asimetrice în favoarea acordării de împrumuturi în monedă străină ar putea indica necorelări tot mai pronunțate ale structurii pe valute la nivelul bilanțurilor societăților din sectorul privat nefinanciar. De asemenea, acestea sugerează, în mod indirect, existența unor factori care stimulează acordarea de împrumuturi în monedă străină în statele membre. În unele dintre acestea, ponderea împrumuturilor în monedă străină acordate sectorului privat nefinanciar a continuat să se majoreze și după ce statele membre au fost afectate de criza economică și financiară globală, în timp ce în altele aceasta s-a menținut relativ neschimbată. În mai multe țări, creșterea s-a produs în contextul scăderii cererii de credite. Graficul 3 Ponderile împrumuturilor și depozitelor în monedă străină într-o serie de state membre Pentru identificarea surselor de finanțare a creșterii creditelor în aceste țări, raportul împrumuturi/depozite poate fi utilizat ca indicator brut al surselor de finanțare disponibile pe plan intern. În schimb, majorarea semnificativă consemnată de raportul împrumuturi/depozite indică dependența puternică a acestor economii de capitalul străin pentru finanțarea împrumuturilor (Graficul 4). În unele țări ECE, capitalul străin a fost alocat în principal prin intermediul împrumuturilor contractate de la societățile-mamă ale instituțiilor financiare de credit (5) care funcționează în aceste țări și, de asemenea, prin accesul la piețele monetare interbancare externe. Graficul 4 Ponderea împrumuturilor în monedă străină și raportul împrumuturi/depozite într-o serie de state membre I.2. Factorii determinanți ai creșterii acordării de împrumuturi în monedă străină Există mai mulți factori care stimulează acordarea de împrumuturi în monedă străină, atât pe partea ofertei, cât și pe partea cererii. Pe partea ofertei, creșterea rapidă a acordării de împrumuturi în monedă străină în țările ECE a fost, în mare măsură, consecința accesului facil la finanțare interbancară (susținut de condițiile favorabile de lichiditate pe piețele internaționale și de finanțarea acordată de băncile-mamă străine). Pe partea cererii, diferențialele de dobândă par să fi avut un rol major. Chiar dacă pot fi identificate motive comune, este posibil ca importanța acestora să difere de la o țară la alta. Făcând abstracție de existența a numeroși factori specifici pe partea cererii și ofertei, expansiunea acordării de împrumuturi în monedă străină în unele economii din ECE se înscrie în contextul mai larg al cererii finanțate în monedă străină și/sau al bulelor speculative în domeniul prețurilor activelor. În plus, majoritatea statelor membre în care acordarea de împrumuturi în monedă străină deține o pondere semnificativă sunt economii convergente, care au adesea un potențial semnificativ de recuperare. Procesul de convergență reală în aceste țări a avut la bază, în mare măsură, intrările de capital străin, întrucât economisirea internă a fost insuficientă. I.2.1. Factorii legați de ofertă I.2.1.1. Finanțarea internațională și finanțarea internă În țările ECE menționate, împrumuturile în monedă străină au fost finanțate, în mare măsură, prin împrumuturi transfrontaliere, sub forma unor linii de credit acordate de instituții-mamă având reședința în celelalte țări ale Uniunii Europene. Alte instituții de credit cu un volum semnificativ de depozite stabile în monedă națională au recurs la piețele de swap valutar. În toate cazurile în care a existat un deficit de surse de finanțare internă, instituțiile s-au bazat pe finanțare externă (6) (Graficul 5). Este posibil ca stadiul mai redus de dezvoltare a piețelor naționale de capital din țările ECE – comparativ cu primele țări din zona euro – să fi avut, de asemenea, un rol. Mai exact, s-ar putea ca deficitul relativ de instrumente de îndatorare în monedă națională cu scadență mai îndelungată – care ar putea servi drept referință de preț sau ar putea fi utilizate pentru obținerea de fonduri pe termen lung – să fi descurajat instituțiile să acorde împrumuturi în monedă națională pe termen lung. Costurile ridicate de securitizare pentru instrumentele în monedă națională au reprezentat un alt factor care a contribuit la obținerea de către bănci de fonduri pentru împrumuturi ipotecare în monedă străină. Graficul 5 Împrumuturile în monedă străină și raportul împrumuturi/depozite (monedă națională) într-o serie de state membre De asemenea, finanțarea în cadrul unui grup financiar internațional a constituit o sursă relativ mai ieftină de finanțare comparativ cu cele disponibile băncilor locale din afara acestor grupuri. Aceasta a consolidat în continuare alți factori de promovare a acordării de împrumuturi în monedă străină, cum ar fi diferențialele de dobândă și marjele de profit. Datorită disponibilității împrumuturilor în monedă străină și prin transferarea riscului valutar asupra împrumutaților, instituțiile au putut oferi produse de împrumut cu dobânzi semnificativ inferioare celor bonificate la împrumuturile în monedă națională. În unele țări (de exemplu, Bulgaria, Letonia), care au o pondere ridicată a depozitelor în monedă străină, instituțiile ar fi putut fi încurajate să acorde împrumuturi în monedă străină prin existența accesului la finanțare internă semnificativă și stabilă în monedă străină (predominant în euro). În plus, regimurile de curs de schimb fix sau ancorat au eliminat costurile aferente acoperirii riscului valutar (7). I.2.1.2. Prezența în creștere a grupurilor străine în țările ECE Expansiunea împrumuturilor a fost facilitată de integrarea piețelor financiare europene, datorată, printre altele, intrării pe piață sau intensificării activității instituțiilor financiare străine deja prezente în sistemele financiare ale acestor economii. Cu excepția Austriei, ponderea activelor deținute de băncile străine în totalul activelor din sectorul bancar ale celor șapte țări care fac obiectul părții analitice a prezentei anexe se apropie de sau depășește 60 % (Graficul 6). Implicarea instituțiilor-mamă în finanțarea în monedă străină a filialelor a fost, în mare măsură, motivată de profitabilitatea mai ridicată a activităților de creditare în economiile aflate într-un proces de recuperare a decalajelor și de obținerea unor cote de piață mai mari în țările respective. O pondere importantă a băncilor cu capital străin în sectoarele financiare interne ale țărilor ECE a creat astfel un canal suplimentar al intrărilor de capital, orientat în principal către piețele creditelor. Graficul 6 Ponderea activelor deținute de filiale și sucursale ale unor bănci cu capital străin în totalul sectorului bancar (%) I.2.1.3. Presiunile concurențiale Ponderea semnificativă a băncilor cu capital străin în sectorul financiar al țărilor ECE, precum și potențialul considerabil de creștere al acestora au contribuit la acumularea unor presiuni concurențiale pe piețele creditelor, în principal pe piața creditului ipotecar (8). Ca o consecință a concurenței sporite, instituțiile și-au lărgit gama de produse, oferind împrumuturi ipotecare în monedă străină, care le-au permis să pună la dispoziția gospodăriilor credite mai ieftine. Încercarea de a oferi produse cu rate mai scăzute ale dobânzilor a fost, de asemenea, unul dintre factorii aflați la baza expansiunii împrumuturilor în franci elvețieni în unele dintre țările ECE și în Austria. Băncile care acordau împrumuturi în franci elvețieni și în yeni japonezi puteau concura pentru o cotă de piață oferind costuri asociate rambursării datoriei mai scăzute decât băncile care acordau împrumuturi în euro. Impactul presiunilor concurențiale a fost bidimensional. Pe de o parte, într-un mediu concurențial, instituțiile mai conservatoare au fost „forțate” să pătrundă pe piața împrumuturilor în monedă străină pentru a nu-și pierde cota de piață, ceea ce ar fi putut coincide cu o relaxare a standardelor de creditare. Pe de altă parte, ca urmare a diferențialelor de dobândă semnificative, instituțiile au putut, de asemenea, stabili comisioane și marje de profit mai ridicate comparativ cu împrumuturile în monedă națională și, prin urmare, și-au putut îmbunătăți rezultatele financiare (ceea ce a accentuat, de asemenea, presiunile concurențiale asupra băncilor care nu ofereau împrumuturi în monedă străină). În cazul împrumuturilor indexate la cursul de schimb al unei valute, instituțiile au realizat profituri suplimentare din spread-urile cursurilor de schimb atunci când au convertit ratele împrumuturilor din/în monedă națională. I.2.2. Factorii legați de cerere I.2.2.1. Diferențialele de dobândă Diferențialele de dobândă între țările analizate și principalele economii avansate din Europa au reprezentat motorul central al cererii puternice de împrumuturi în monedă străină în țările ECE și în Austria (Graficul 7, Graficul 8 și Graficul 9). Împrumuturile în monedă străină au devenit deosebit de atractive pe segmentul împrumuturilor pe termen lung (de exemplu, împrumuturi ipotecare), în cazul cărora efectele diferențialului de dobândă asupra rambursărilor lunare inițiale sunt mai ample decât în cazul împrumuturilor cu scadențe pe termen scurt. În cazul regimurilor de curs de schimb fix, împrumuturile în monedă străină au tins să fie mai ieftine datorită unor factori diverși, inclusiv datorită primelor de risc mai scăzute (de exemplu, pentru riscul de credit sau de lichiditate). Diferențialele de dobândă pentru împrumuturile acordate gospodăriilor în monedă națională și în euro (p.p.) Graficul 7 Țări cu cursuri de schimb fixe și ancorate Graficul 8 Țări cu cursuri de schimb flotante Graficul 9 Diferențialele de dobândă pentru împrumuturile în monedă națională și în franci elvețieni în Ungaria, Austria și Polonia (în p.p.) I.2.2.2. Percepția riscului valutar și anticipațiile privind adoptarea euro Faptul că, în economiile care funcționează pe baza unor regimuri de curs de schimb fix, acordarea de împrumuturi în euro a atins cele mai ridicate niveluri s-ar putea datora mai multor factori, inclusiv primelor de lichiditate mai scăzute la instrumentele de îndatorare în euro și riscului valutar perceput scăzut, care ar fi putut motiva o cerere mai mare de împrumuturi în euro în aceste țări. Este posibil ca unii împrumutați să nu fi fost conștienți de riscurile pe care și le-au asumat contractând un împrumut în monedă străină. Chiar și cei care au fost informați s-ar putea să fi optat pentru poziții în monedă străină neacoperite față de riscuri, întrucât au presupus că acestea erau implicit garantate de regimul valutar existent. Într-o anumită măsură, aceste ipoteze par să fi fost confirmate în perioada crizei recente, mai ales în economiile din ECE care au consilii valutare sau regimuri de curs de schimb ancorat, deoarece acestea nu și-au devalorizat monedele, în pofida faptului că, în Letonia, menținerea ancorării a necesitat un program susținut de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional (FMI), în principal ca urmare a aplicării unor politici fiscale prociclice și a restrângerii volumului de lichiditate pe piețele financiare internaționale. Este posibil ca evoluțiile cursului de schimb să fi susținut cererea de împrumuturi în monedă străină și în unele țări cu regimuri de curs de schimb flotant (9). În Austria, volatilitatea istorică scăzută euro/franc elvețian a contribuit la perceperea unui risc valutar scăzut. În economiile din ECE care au cursuri de schimb flotante, împrumutații au fost atrași de împrumuturile în monedă străină ca urmare a aprecierii prelungite a cursului de schimb nominal și a anticipațiilor privind o nouă apreciere a acestora. Așteptările împrumutaților au fost, într-o anumită măsură, profeții autoîmplinite (10). Aprecierea a exacerbat dezechilibrele externe care s-au acumulat în urma expansiunii puternice a cererii interne. Este posibil ca riscurile percepute ale acordării și contractării de împrumuturi în euro în unele dintre aceste țări să fi fost influențate de anticipațiile privind adoptarea euro în viitorul apropiat. Aceste anticipații au susținut atât ipoteza unui risc valutar „zero” în cazul țărilor cu regimuri de curs de schimb fix/ancorat, cât și pe cea a trendului susținut de apreciere a cursului de schimb nominal în cazul țărilor cu regimuri de curs de schimb flotant. II. RISCURI GENERATE DE ACORDAREA DE ÎMPRUMUTURI ÎN MONEDĂ STRĂINĂ Deși prezenta secțiune se concentrează asupra principalelor riscuri generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină, este recunoscut faptul că aceasta are și avantaje, datorate atât integrării financiare, cât și unor niveluri sustenabile ale acordării de împrumuturi în monedă străină. II.1. Riscul de credit influențat de variațiile cursurilor de schimb și ale ratelor dobânzilor la împrumuturile în monedă străină Băncile care acordă împrumuturi în monedă străină sunt expuse unui risc valutar indirect (ca parte componentă a riscului de credit) ca urmare a necorelărilor structurii pe valute din bilanțurile clienților acestora. O depreciere semnificativă a monedei naționale înseamnă o creștere a valorii în monedă națională a soldului datoriei (dar și în raport cu valoarea garanției), precum și a fluxului plăților destinate rambursării datoriei. În consecință, capacitatea împrumutaților interni neacoperiți față de riscuri de a rambursa datoria se deteriorează, conducând la înrăutățirea semnificativă a situației financiare a sectorului privat. Reducerea capacității împrumutaților de a acoperi rambursarea datoriei (11) și o rată mai scăzută de recuperare a împrumuturilor afectează calitatea portofoliului de împrumuturi, determină o creștere a pierderilor din împrumuturi ale băncilor și exercită presiuni asupra câștigurilor și amortizoarelor de capital. Deși nu se precizează în scenariul exercițiului de stress test desfășurat la nivelul băncilor din Uniunea Europeană de Autoritatea Bancară Europeană, aceasta din urmă a subliniat în raportul său că, în unele state membre, principalul risc ar putea fi o evoluție nefavorabilă a valutelor, asociată cu efecte asupra împrumuturilor în monedă străină (12). Este dificilă calcularea exactă a riscului valutar (și de dobândă) pe care îl prezintă împrumuturile în monedă străină. Metodele tradiționale de calculare a riscului nu iau în considerare faptul că împrumuturile bancare în monedă străină acordate unor împrumutați neacoperiți față de riscuri combină riscul de credit și riscul de piață într-un mod foarte neliniar (13). Literatura de specialitate prezintă modul în care abordările standard privind gestionarea riscurilor care tratează separat diferite tipuri de riscuri pot conduce la o subestimare semnificativă a riscurilor totale implicate. Prin simpla însumare a componentelor riscului de nerambursare a datoriilor și riscului valutar măsurate separat se subestimează nivelul actual de risc de câteva ori. În fine, profilul riscului de dobândă al împrumuturilor în monedă străină diferă de cel al împrumuturilor în monedă națională. Acest lucru poate fi în detrimentul calității împrumuturilor în monedă străină, în cazul în care ciclurile ratelor dobânzilor împrumuturilor în monedă străină diferă de cel al economiei naționale. Cu toate acestea, gradul de risc valutar și de dobândă diferă semnificativ în funcție de perechile de valute, precum și în funcție de regimurile de evaluare a prețului împrumuturilor care predomină în fiecare țară. În țările cu regimuri de curs de schimb fix/ancorat, riscul valutar al împrumuturilor în monedă străină nu s-a materializat în perioada crizei, întrucât monedele naționale nu s-au devalorizat, rămânând ancorate la euro. În consecință, împrumutații în monedă străină nu au avut de suferit din cauza devalorizării monedelor, ci au beneficiat de reducerile ratelor dobânzilor în euro. În cazul țărilor cu cursuri de schimb flotante, impactul deprecierii monedei naționale a depins cu precădere de regimurile de evaluare a prețului utilizate de băncile care au acordat diferite tipuri de împrumuturi. Întrucât în unele țări (de exemplu, Austria, Polonia și România), ratele dobânzilor la împrumuturile ipotecare în monedă străină sunt corelate în mod explicit cu ratele dobânzilor de pe piață, efectele negative ale deprecierii monedei naționale au fost, în mare măsură, compensate de reducerea ratelor dobânzilor în euro și în franci elvețieni. Cu toate acestea, ar trebui subliniat că interacțiunea descrisă între variațiile cursului de schimb al monedei naționale și ratele dobânzilor la împrumuturile în monedă străină a fost rezultatul unei situații specifice în economiile dezvoltate și pe piețele financiare mondiale în perioada crizei. În cazul deprecierii monedei naționale, combinată cu majorarea ratelor dobânzilor la împrumuturile în monedă străină, țările cu cursuri de schimb flotante s-ar fi confruntat cu o intensificare a riscului de nerambursare a datoriilor de către împrumutați, indiferent de regimul de evaluare a prețului creditelor. Pe de altă parte, materializarea riscului valutar a fost amplificată de majorarea ratelor dobânzilor la împrumuturile în monedă străină în Ungaria (șocuri simultane privind cursurile de schimb și ratele dobânzilor). Regimul de evaluare a prețului creditelor aplicat de băncile din Ungaria le permite acestora să stabilească unilateral rata dobânzii practicată la împrumuturile acordate persoanelor fizice și să nu ia în considerare variațiile ratelor dobânzilor la împrumuturile în monedă străină. În consecință, povara cheltuielilor cu dobânzile la împrumuturile acordate persoanelor fizice în monedă străină din Ungaria a crescut în ultimii doi-trei ani, intensificând efectul negativ al deprecierii semnificative a forintului maghiar față de francul elvețian. În unele țări, împrumuturile în monedă străină înregistrează ponderi mai semnificative ale împrumuturilor neperformante și niveluri mai ridicate de restructurare a împrumuturilor (de exemplu, în Ungaria și România). La această concluzie se ajunge când se ia în considerare volumul împrumuturilor dintr-o anumită perioadă, respectiv, în general, împrumutații care au contractat un împrumut ipotecar în monedă străină la un curs de schimb mai favorabil tind să aibă rate mai mari de nerambursare a datoriilor. Acest lucru demonstrează în continuare că, foarte probabil, cel puțin unii dintre împrumutați nu sunt conștienți de riscurile pe care și le asumă atunci când contractează un împrumut în monedă străină. În alte țări, cum ar fi Polonia, datele sugerează că împrumuturile în monedă străină tind să aibă rezultate mai bune decât împrumuturile în monedă națională. Totuși, acest lucru nu poate fi explicat numai prin situația financiară mai bună a clienților care contractează împrumuturi în monedă străină. De fapt, acesta este rezultatul unei practici bancare, care constă în a transforma împrumuturile în monedă străină în împrumuturi în monedă națională atunci când sunt pe punctul de a intra într-o situație de nerambursare sau de a fi restructurate, precum și al intervențiilor autorităților care au limitat accesul la împrumuturi în monedă străină la cei mai buni împrumutați. Calitatea creditelor depinde, de asemenea, de tipul împrumuturilor, împrumuturile de consum având, în mod normal, un grad de risc mai ridicat decât cele ipotecare (sau alte împrumuturi garantate). Pe ansamblu, datele demonstrează că riscul de credit s-a materializat efectiv, în special în ultimii doi ani, deși într-o proporție diferită în fiecare dintre țările analizate. Efectele cursurilor de schimb și ale ratelor dobânzilor la împrumuturile în monedă străină asupra calității creditelor sunt totuși dificil de identificat. Acest lucru se datorează mai multor factori, dar, în special, unor factori precum: (i) calitatea creditelor depinde și de alte condiții economice, cum ar fi nivelurile șomajului, precum și de evoluția structurii pe scadențe a portofoliului; (ii) majoritatea țărilor afectate au abordat fenomenul prin implementarea unor măsuri care au influențat caracteristicile portofoliului de împrumuturi în monedă străină; și (iii) constrângerile referitoare la date. II.2. Riscurile de finanțare și de lichiditate În anumite țări ECE, riscurile de finanțare și riscurile de lichiditate, legate, de obicei, de activitatea de acordare a împrumuturilor de către bănci, sunt mai mari din cauza preponderenței acordării de împrumuturi în monedă străină. În aceste țări, riscurile de finanțare au crescut, deoarece băncile s-au finanțat din ce în ce mai mult de pe piețele interbancare, precum și de la instituțiile-mamă, și nu din depozitele persoanelor fizice. Acest lucru a sporit, în mod considerabil, dependența băncilor locale de fondurile externe și vulnerabilitățile externe ale unora dintre țări. În special, dependența unora dintre băncile din țările ECE de finanțarea intragrup poate genera riscuri semnificative atunci când băncile-mamă au sediul în țări cu vulnerabilități fiscale persistente. Riscul suveran în țările de origine poate acționa ca un canal de contagiune prin intermediul disponibilității și al costurilor de finanțare a filialelor și a sucursalelor din țările ECE suportate de băncile-mamă. Prin urmare, planificarea prudentă (de exemplu, sub forma unor planuri de finanțare) este necesară pentru a limita eventuala contagiune a țărilor gazdă. Cu toate acestea, în ultimii doi-trei ani, aceste riscuri asociate finanțării nu s-au materializat, iar instituțiile-mamă și-au respectat angajamentele asumate față de propriile filiale privind furnizarea și reînnoirea fondurilor necesare. Cooperarea dintre autoritățile europene și instituțiile-mamă a contribuit, de asemenea, la prevenirea materializării acestui tip de risc de finanțare (de exemplu, Inițiativa de la Viena, a se vedea Caseta 3). Totuși, acest tip de risc există în continuare, reflectând, printre altele, o concentrare a surselor de finanțare. În plus, costurile de finanțare pot varia în funcție de modificările la nivelul percepției riscurilor. În cazul instituțiilor de credit fără o societate-mamă, riscul de concentrare poate să nu fie atât de relevant, deși este posibil ca alte aspecte legate de riscurile de finanțare interbancară să fie mai semnificative. Pe de altă parte, în unele țări (în special, în Ungaria și Polonia) a apărut o nouă sursă de risc de lichiditate asociat finanțării, în condițiile în care băncile au început să utilizeze depozitele în monedă națională pentru a finanța împrumuturile în valută prin intermediul pieței swap. Pentru a nu avea o poziție deschisă în valută, băncile locale au recurs la conversia propriilor depozite în monedă națională în fonduri în valută, expunându-se, de multe ori, pentru o perioadă scurtă de timp riscului de refinanțare. Atunci când s-a declanșat criza financiară pe piețele de obligațiuni și swap, iar piețele respective „au secat”, băncile au avut dificultăți în a-și reînnoi swapurile în valută pe termen scurt. De asemenea, din cauza deprecierii monedelor naționale, băncile autohtone au fost obligate să răspundă unor apeluri în marjă (cerințe de depozitare) mai mari la propriile operațiuni de swap, fapt ce a condus la creșterea necesarului acestora de lichiditate în valută. Consecințele acestui risc de finanțare a lichidității, generat de expunerile la piața swap, au fost atenuate de băncile centrale, care au introdus linii de swap și facilități de creditare cu scopul de a furniza lichiditate în valută, în situații de urgență, băncilor locale, precum și prin furnizarea de swapuri valutare filialelor de către băncile-mamă. În unele cazuri, a fost nevoie ca acțiunile băncilor centrale să fie sprijinite prin împrumuturi, linii de credit și de swap de la FMI, BCE și Banca Națională a Elveției. Totuși, trebuie subliniate din nou diferențele existente între țări, în măsura în care sursele de finanțare ale acestora au variat. În cazul economiilor caracterizate printr-o pondere substanțială a depozitelor în valută și, în consecință, printr-o pondere mai mică a împrumuturilor în valută față de depozitele în valută, accesul la o bază de finanțare internă semnificativă și stabilă în valută ar fi putut însemna riscuri de finanțare mai puțin proeminente. II.3. Creșterea excesivă a creditelor, evaluarea eronată a prețului riscurilor și eventualele bule speculative în domeniul prețurilor activelor Acordarea de împrumuturi în monedă străină poate cauza vulnerabilități considerabile, stimulând creșterea excesivă a creditelor (14). Creșterea excesivă a creditelor conduce adesea la bule speculative în domeniul prețurilor activelor, fapt care poate avea efecte nefavorabile asupra stabilității financiare, precum și asupra performanțelor economice pe ansamblu. În special, necorelările bilanțiere rezultate din acordarea excesivă de împrumuturi în monedă străină împrumutaților neacoperiți față de riscuri din sectorul privat nefinanciar pot conduce la o vulnerabilitate sporită la șocurile externe din direcția sectoarelor real și financiar. Aceste vulnerabilități pot fi deosebit de mari în cazul în care expansiunea creditelor este concentrată în sectorul imobiliar. Concentrarea excesivă a împrumuturilor bancare pe piața imobiliară poate facilita crearea unei bule speculative, întrucât cererea din ce în ce mai mare de imobile determină creșterea prețurilor proprietăților, fapt ce conduce la o mai mare ofertă de împrumuturi, ca urmare a majorării valorilor garanțiilor, și sporește cererea, în perspectiva unei noi creșteri a prețurilor activelor. În cazul în care creditarea este finanțată prin intrări de capital, îndatorarea externă a țării crește, în timp ce potențialul său productiv consemnează o majorare marginală. Experiența anterioară, inclusiv cea a Irlandei, a Spaniei și a țărilor baltice, în perioada crizei financiare recente, arată că inversarea acestei interacțiuni auto-alimentate poate avea consecințe grave asupra stabilității financiare și macroeconomice. Expansiunea rapidă a creditelor și împrumutarea în monedă străină par să fie strâns legate în noile state membre (NSM) (15), în special în țările în care datoria sectorului privat nefinanciar a crescut foarte repede în ultimii ani, potrivit celor constatate de Rosenberg și Tirpak (16). Studiul acestora concluzionează că, și în ipoteza unei tendințe ascendente a raportului dintre credite și produsul intern brut (PIB) ca urmare a adâncirii financiare, o serie de NSM au experimentat o creștere „excesivă” a creditelor, în sensul că expansiunea consemnată a creditelor este mai mare decât ar fi sugerat evoluția variabilelor macroeconomice. Țările care au înregistrat boomuri deosebit de puternice ale creditelor înainte de criza financiară mondială au avut, de asemenea, tendința de a avea o pondere mai mare a împrumuturilor în monedă străină (Graficul 10). Datele istorice indică faptul că o creștere a acordării de împrumuturi în monedă străină ar putea fi legată de boomul creditelor în NSM, finanțate prin intrări de capital străin. Expansiunea rapidă a creditelor în sectorul privat nefinanciar ar putea fi asociată cu o pondere tot mai mare a acordării de împrumuturi în monedă străină (Graficul 11). Deși prezența unei corelații nu implică o legătură de cauzalitate între acordarea de împrumuturi în monedă străină și boomul creditelor, similitudinea istorică a acestora ar trebui luată în considerare. Graficul 10 Ponderea împrumuturilor în monedă străină și raportul credite/PIB într-o serie de state membre (%) Graficul 11 Diferențe în ponderea împrumuturilor în valută și în raportul credite/PIB într-o serie de state membre (p.p.) Este posibil ca unul dintre factorii care au contribuit la intensificarea activității de acordare de împrumuturi în monedă străină să fi fost faptul că, înainte de criză, prețurile de transfer interne în cadrul unui grup financiar (și anume, între societatea-mamă și sucursală/filială) nu au reflectat în mod corespunzător riscurile inerente acordării de împrumuturi în monedă străină, mai precis riscul de schimb valutar, prima de risc de țară și riscul de finanțare. Dificultatea de a evalua în mod adecvat unele dintre aceste riscuri îngreunează estimarea corespunzătoare a costurilor aferente acordării de împrumuturi în monedă străină. De fapt, nivelurile consemnate ale acordării de împrumuturi în monedă străină ar fi putut fi un simptom al asumării unor riscuri mai mari. În general, evaluarea eronată a prețului primelor de risc din perspectiva ofertei este, de asemenea, o caracteristică obișnuită pentru perioadele de boom. O reducere a primelor de risc, ca urmare a unei încrederi prea mari în ceea ce privește perspectivele creșterii economice și riscul de țară, poate contribui la diminuarea ratelor nominale ale dobânzilor la împrumuturile în monedă străină. Scăderea ratelor dobânzilor și relaxarea condițiilor de creditare influențează în mod semnificativ prețurile activelor – și, cel mai important, prețurile locuințelor. În consecință, există pericolul unei alocări distorsionate a resurselor și al apariției unor bule speculative în domeniul prețurilor activelor. Creșterea prețurilor în sectorul imobiliar, alături de relaxarea condițiilor de creditare și încurajarea speculațiilor, precum și a gradului de îndatorare au condus la creșterea puternică a prețurilor locuințelor într-o serie de țări. Întrucât împrumutarea în monedă străină presupune, de regulă, rate ale dobânzilor mai mici decât împrumutarea în monedă națională, acest lucru influențează rata reală a dobânzii percepută de către împrumutați. Atunci când contractează un împrumut în monedă străină, persoanele fizice utilizează adeseori rata anticipată a inflației măsurate prin prețurile de consum sau creșterea salariilor pe plan intern pentru a deflata ratele nominale ale dobânzilor aferente împrumuturilor în monedă străină, în special dacă riscul de schimb valutar este considerat nesemnificativ. Cursurile de schimb fixe sau cele administrate în mod strict, precum și episoadele de apreciere puternică și susținută a monedei naționale pot contribui la riscul de schimb valutar asociat cu subestimarea împrumuturilor exprimate în monedă străină. Acest lucru poate conduce la rate reale ale dobânzilor extrem de scăzute și, în multe cazuri, puternic negative, ceea ce stimulează considerabil cererea globală de credite, putând alimenta boomul prețurilor activelor. Toți acești factori la un loc au determinat, înainte de criză, intrări de capital în multe țări ECE, care au fost asociate cu expansiunea puternică a creditelor, exprimate, în general, în monedă străină. Fondurile au fost, în principal, canalizate în sectorul imobiliar și în construcții, stimulând consumul și alimentând bulele speculative în domeniul prețurilor activelor. Totodată, aceste țări au înregistrat o creștere semnificativă atât în ceea ce privește numărul noilor gospodării, cât și nivelul general de trai. Aceste evoluții au stimulat puternic cererea globală de credite și au alimentat bulele speculative în domeniul prețurilor activelor. Prin urmare, în sectorul imobiliar, prețurile s-au majorat considerabil (Graficul 12). Graficul 12 Prețurile locuințelor și expansiunea creditelor într-o serie de state membre (%) Ar trebui să se evidențieze faptul că o pondere mare a acordării de împrumuturi în monedă străină sectorului privat neacoperit față de riscuri și bulele speculative în domeniul prețurilor activelor au tendința de a agrava vulnerabilitățile externe. În condițiile în care creditarea externă contribuie la acumularea în timp a unor volume mai mari ale datoriei externe la nivel global, o țară poate deveni mai vulnerabilă la o pierdere bruscă a încrederii sau la efectele de contagiune și de propagare a crizelor în țările cu vulnerabilități percepute ca fiind similare. În acest caz, îndoielile participanților pe piață cu privire la sustenabilitatea volumului semnificativ de pasive în valută sau un șoc extern care să ducă la o devalorizare a cursului de schimb pot determina o corecție dezordonată a dezechilibrelor acumulate. Așa cum s-a arătat în secțiunea II.1, bilanțul sectorului privat nefinanciar este expus unor riscuri care se pot materializa în eventualitatea unei deprecieri accentuate a cursului de schimb real. Acest efect poate fi exacerbat în cazul în care, simultan, se produce o corecție semnificativă a prețurilor activelor. În plus, nu poate fi exclusă posibilitatea ca un șoc intern, care determină spargerea unei bule speculative în domeniul prețurilor activelor, să atragă după sine și o pierdere a încrederii în cazul unor probleme majore în ceea ce privește bilanțul. Se pare că în perioada următoare nu există riscul producerii unui nou boom al creditelor și al activelor alimentat de acordarea de împrumuturi în monedă străină, în condițiile în care procesul de reducere a gradului de îndatorare nu a fost încă finalizat în multe dintre NSM. Totuși, pe termen mediu, nu poate fi exclusă o revigorare puternică, după normalizarea deplină a mediului economic și după diminuarea riscurilor în sensul scăderii la nivel internațional. Deși creditele externe au înregistrat numai o creștere marginală până în prezent, stimulentele pe partea ofertei și cele pe partea cererii, precum și structurile piețelor par să nu se fi modificat aproape deloc. De fapt, experiența consemnată în perioada crizei financiare mondiale nu pare să fi determinat o reevaluare fundamentală a riscurilor asociate contractării de împrumuturi în monedă străină de către consumatori. Într-adevăr, în unele cazuri, stimulentele pentru împrumuturile în monedă străină, având la bază diferențialele de dobândă, chiar au crescut, dat fiind nivelul deosebit de scăzut al ratelor dobânzilor în zona euro și în Elveția. În fine, este puțin probabil ca procesele de adâncire financiară din NSM să se fi încheiat, în pofida creșterii semnificative a raportului credite/PIB în perioada anterioară crizei financiare. Totodată, deși băncile au depus deja eforturi pentru a-și majora baza locală de depozite, finanțarea în monedă națională este în continuare restricționată de lipsa unor piețe locale suficient de adânci și de lichide. În acest context, ar trebui, de asemenea, menționat că, în cazul autorităților naționale, cadrul Basel III a propus un instrument suplimentar, care ar putea contribui la atenuarea unui nou boom al creditelor. Deși scopul principal al amortizoarelor de capital anticiclic (17) este acela de a determina sistemul bancar să acumuleze suficiente amortizoare de acest fel în perioadele propice pentru a face mai bine față pierderilor înregistrate după un boom al creditelor, temperarea dinamicii creditelor, ca urmare a cerințelor privind deținerea unui volum mai ridicat de capital, ar putea constitui un efect secundar favorabil. Cu toate acestea, este posibil să existe unele probleme în ceea ce privește estimarea creșterii excesive a creditelor care stă la baza cuantificării amortizoarelor ciclice în NSM, ca urmare a seriile scurte de date și a derulării procesului de convergență (18). II.4. Efectele de concentrare și propagare între țările de origine și țările gazdă – riscuri la adresa stabilității financiare în Uniunea Europeană Fluctuațiile cursurilor de schimb au un impact simultan asupra solvabilității unui întreg grup de împrumutați în monedă străină neacoperiți față de riscuri. Acest tip de risc de concentrare poate apărea atât în cadrul unei țări/instituții, cât și în mai multe state membre simultan. Fenomenul este agravat de caracteristicile evenimentelor cu probabilitate redusă de producere, dar cu impact posibil semnificativ (respectiv, cu un impact considerabil mai mare în cazul fluctuațiilor valutare semnificative). Este posibil să existe și alte tipuri de riscuri de concentrare în ceea ce privește activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină, în special în activitățile de finanțare și garantare. Concentrarea surselor de finanțare face ca acest tip de activitate să fie foarte sensibil la șocurile asupra societății-mamă și/sau asupra piețelor de swap valutar. În fine, având în vedere faptul că majoritatea acestor împrumuturi sunt împrumuturi ipotecare, există, de asemenea, un grad de concentrare și în ceea ce privește garantarea, în condițiile în care aceasta se referă, în principal, la proprietățile rezidențiale sau comerciale, a căror valoare se va deteriora în cazul unor evoluții negative la nivelul cursului de schimb, cu impact asupra raportului împrumuturi/garanții și asupra ratei de rambursare. Prevalența nivelurilor ridicate ale acordării de împrumuturi în monedă străină poate contribui la amplificarea canalelor de contagiune. În primul rând, există o relație strânsă între filialele care acordă acest credit și societățile-mamă. Pe de o parte, în cazul unui șoc negativ care afectează filialele, este posibil ca necesarul de capital și/sau de lichiditate să evolueze în tandem în mai multe țări, datorită unor vulnerabilități similare, care pot exercita, la rândul lor, presiuni asupra resurselor aflate la dispoziția societăților-mamă. În consecință, expunerea intragrup leagă banca-mamă și mai mult de filiala acesteia, iar nevoia de sprijin din partea băncii-mamă într-o situație tensionată poate crește proporțional cu amploarea expunerii. În pofida faptului că posibilitatea asistenței din partea băncii-mamă poate fi considerată pozitivă pentru țara gazdă, aceasta ilustrează totodată riscul de contagiune între sistemul financiar din țara gazdă și cel din țara de origine, precum și faptul că riscul de credit generat de acordarea de împrumuturi în monedă străină poate afecta țara de origine (a se vedea Caseta 2 privind experiența Suediei). În unele cazuri tipice, băncile-mamă acționează numai în calitate de intermediari în ceea ce privește finanțarea între investitorii străini și filiale. Prin emiterea de instrumente de îndatorare pe piețele internaționale de capital cu o scadență mai scurtă decât cea aferentă portofoliului de credite al filialelor și prin preluarea imediată a fondurilor de către filiale, băncile-mamă se confruntă nu numai cu un risc de contraparte în relația cu filialele, ci și cu un risc de refinanțare. Riscul generat de o astfel de strategie de finanțare poate obliga băncile centrale din țările de origine să dețină un volum mai mare de rezerve decât li s-ar fi solicitat în alte condiții din perspectiva împrumutătorului de ultimă instanță și, în cele din urmă, poate determina contribuabilii din țara de origine să suporte povara activității de acordare de împrumuturi în monedă străină derulate de filiale. Datele furnizate de BRI cu privire la creanțele interbancare internaționale pot fi folosite ca indicator pentru expunerile băncilor din țările de origine față de filialele străine ale acestora (19). Potrivit datelor strânse pe baza împrumutatului imediat (20), creanțele de acest tip au totalizat aproape 339 de miliarde USD la finele anului 2010, reprezentând aproape 0,7 % din activele bancare în țările de origine. Cu toate acestea, conform Graficului 13, peste 75 % din creanțe sunt concentrate în numai cinci țări: Germania, Grecia, Italia, Austria și Suedia. În consecință, în unele cazuri, expunerile individuale față de sistemele bancare din țările gazdă pot fi considerate ca fiind substanțiale (de exemplu, în cazul Austriei, aproximativ 6 % din activele sectoarelor bancare). Graficul 13 Ponderea creanțelor față de sistemele bancare din țările gazdă, pe țări de origine (la finele anului 2010) Acest grad ridicat de concentrare poate fi observat și în Graficul 14, care prezintă structura creanțelor bancare internaționale ale anumitor țări de origine. În primul rând, se poate observa că finanțarea acordată sistemelor bancare din țările gazdă deține o pondere semnificativă în creanțele bancare internaționale ale țărilor de origine prezentate. Graficul 14 Ponderea creanțelor bancare față de țările gazdă raportată la volumul total de creanțe bancare internaționale În al doilea rând, expunerea relativă față de țările ECE a crescut considerabil între anii 2005-2010, ceea ce a sporit vulnerabilitatea sistemelor bancare din țările de origine la șocurile care afectează filialele din străinătate ale acestora. Creșterea expunerii este confirmată și de datele referitoare la creanțele bancare internaționale față de grupul de țări gazdă, prezentate în Graficul 15. Graficul 15 Creanțele bancare față de țările gazdă la nivelul grupului de țări de origine cu cele mai mari expuneri la finele anului 2010 (miliarde USD) Transmiterea riscurilor de la sistemul bancar din țara de origine la cel din țara gazdă nu este un fenomen unidirecțional. Riscurile se pot transmite și de la țările de origine la țările gazdă. Tensiunile privind capitalul și/sau lichiditatea la nivelul băncilor-mamă ar putea afecta și țările gazdă în care sunt prezente filiale sau sucursale ale aceluiași grup. Totodată, schimbările de strategie aplicate de grupurile-mamă pot avea și un impact macroeconomic prin, de exemplu, reducerea gradului de îndatorare, înăsprirea criteriilor de acordare a creditelor sau vânzările la prețuri de lichidare. Există posibilitatea propagării la alte state membre, în cazul în care riscurile de credit și riscurile de finanțare se materializează în țările cu niveluri ridicate ale acordării de împrumuturi în monedă străină. Chiar dacă acordarea de împrumuturi în monedă străină este predominantă în special în țările ECE, riscul de contagiune prin așa-numitul canal al împrumutătorului comun (21) ar putea exercita o oarecare presiune asupra stabilității financiare a întregii Uniuni Europene. Analizând riscurile de propagare prin canalul împrumutătorului comun, se poate observa, pe de o parte, că fiecare țară este vulnerabilă la șocurile din regiune într-o măsură mai mult sau mai puțin similară. Aceasta indică faptul că sectoarele bancare din țările ECE sunt dominate de grupuri bancare străine din numai câteva țări din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, sunt câteva țări (de exemplu, Republica Cehă și Polonia) care ar putea exercita cel mai puternic impact asupra țărilor ECE, dacă riscurile din sectoarele bancare ale acestor țări s-ar manifesta. În cele din urmă, atât sensibilitatea față de șocurile din regiune în cazul fiecărei țări, cât și importanța regională a unei țări pentru zonă s-au redus ușor (T4 2010 comparativ cu T4 2009). Un canal suplimentar de contagiune ar putea fi piețele, îndeosebi prin comportamentul de turmă al investitorilor, care poate contribui la un astfel de fenomen. Acesta poate fi motivat sau agravat de vulnerabilitățile similare ale țărilor datorate acordării de împrumuturi în monedă străină, în pofida diferențelor existente la nivelul țărilor în ceea ce privește solvabilitatea împrumutaților și a instituțiilor financiare. Cristalizarea riscurilor privind acordarea de împrumuturi în monedă străină dintr-o țară poate afecta alte țări în care acordarea de împrumuturi în monedă străină este predominantă, percepția investitorilor acționând ca un canal de propagare ce contribuie la transmiterea volatilității cursului de schimb și a crizei de lichiditate pe piețele locale. II.4.1. Studii de caz privind propagarea transfrontalieră: Austria și Suedia CASETA 1 Experiența Austriei pe baza activității de acordare de împrumuturi în monedă străină derulate de băncile austriece în țările ECE și în Comunitatea Statelor Independente În pofida faptului că expunerea băncilor austriece față de țările ECE și față de Comunitatea Statelor Independente (CSI) a fost susținută, iar băncile s-au dovedit, în general, a avea capacitatea de a-și reveni rapid după șocuri în perioada crizei recente, susținând economiile respective în procesul de recuperare a decalajelor, aceasta generează riscuri de propagare pentru sectorul financiar austriac, precum și pentru datoria suverană a Austriei. În acest sens, acordarea de împrumuturi în monedă străină este sursa unor eventuale riscuri de propagare. Începând cu jumătatea anului 2010, activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină derulată de filialele din țările ECE și CSI ale principalelor șase bănci din Austria (22) a consemnat un declin marginal, pe baza ajustării în funcție de cursul de schimb, fluctuând în jurul valorii de aproape 80 de miliarde EUR la finele anului 2010. În medie, aceasta a corespuns unei ponderi a împrumuturilor în monedă străină de 47,5 % în totalul împrumuturilor acordate de filialele din țările ECE și CSI. La fel ca în perioada anterioară de raportare, împrumuturile în monedă străină au avut, în medie, o calitate mai slabă decât împrumuturile în monedă locală. Ponderea medie a creditelor neperformante înregistrată de împrumuturile în monedă străină – de 15,9 % în cazul țărilor ECE și CSI – a fost cu 2,5 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată de toate împrumuturile. În pofida cantităților semnificative de garanții disponibile, acestea au fost, de asemenea, acoperite într-o mai mică măsură prin provizioane de risc. O altă caracteristică a riscurilor privind acordarea de împrumuturi în monedă străină o constituie faptul că aceasta presupune necesitatea de finanțare în monedă străină. Dacă finanțarea împrumuturilor exprimate în euro este relativ stabilă, în condițiile în care acestea sunt finanțate fie prin depozite în euro din sectorul bancar respectiv al țărilor ECE și CSI, fie prin transferurile de lichiditate intragrup, finanțarea creditelor, altele decât cele exprimate în euro (îndeosebi creditele exprimate în franci elvețieni), provine din surse de finanțare mai puțin stabile, precum piețele monetare și swapurile valutare. Din acest motiv, în momentul culminant al crizei, grupurile bancare austriece au fost nevoite să recurgă la operațiunile de swap EUR/CHF furnizate de Banca Națională a Elveției. Transferurile de lichiditate intragrup (44 de miliarde EUR la finele anului 2010) către filialele băncilor austriece din țările ECE și CSI sunt, de asemenea, importante, fapt reflectat și de raportul mediu împrumuturi/depozite de 108,1 % în cazul țărilor ECE și CSI, în pofida diferențelor semnificative la nivelul țărilor ECE/CSI. În consecință, și finanțarea intragrup ar putea constitui un canal de contagiune în perioada unei crize, în situația în care băncile centrale nu ar putea furniza susținere extinsă în lichiditate, așa cum au făcut-o în timpul ultimei crize. Astfel, activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină în țările ECE și CSI presupune canale de propagare, datorită riscului de credit ridicat, pe de o parte, și necesității de finanțare adecvată în monedă străină, pe de alta. Cu toate acestea, riscurile de contagiune nu se transmit numai prin intermediul canalelor directe, ci și prin canalele „informaționale”. În prima jumătate a anului 2009, de exemplu, incertitudinea privind gradul de risc al expunerii băncilor austriece față de țările ECE și CSI a determinat ca atât spread-urile aferente CDS pe 5 ani ale băncilor austriece, cât și spread-urile aferente CDS suverane pe 5 ani ale Austriei să crească substanțial față de obligațiunile de stat germane (cu peste 450 puncte de bază și, respectiv, cu peste 250 puncte de bază). După ce investitorii au înțeles mai bine evoluțiile de pe piață, iar Inițiativa de la Viena a reușit să evite o retragere necoordonată a expunerii băncilor din Uniunea Europeană față de țările ECE și CSI, spread-urile aferente CDS austriece s-au redus din nou în mod rapid. Pentru a limita riscurile de propagare, autoritățile austriece au emis anumite principii directoare referitoare la acordarea de împrumuturi în monedă străină în primăvara anului 2010, aplicabile filialelor băncilor austriece care desfășoară activități în țările ECE și CSI. În primul caz, băncilor li s-a solicitat să nu mai acorde împrumuturi în monedă străină deosebit de riscante. Au fost, de asemenea, adoptate inițiative la nivel internațional în vederea consolidării piețelor valutare locale și a evitării reintensificării activității de acordare de împrumuturi în monedă străină în țările ECE. Un alt factor care atenuează riscurile îl constituie faptul că filialele și-au ameliorat în mod continuu situația capitalului de-a lungul timpului, depășind cerințele minime de reglementare în toate țările și regiunile, în unele dintre acestea chiar în mod considerabil. CASETA 2 Experiența Suediei pe baza activității de acordare de împrumuturi în monedă străină derulate de băncile suedeze în țările baltice Când s-a declanșat criza financiară în țările baltice în anul 2008, cele două bănci suedeze cu cea mai mare expunere față de țările baltice, SEB și Swedbank, au devenit imediat o problemă pentru stabilitatea sistemică din Suedia. Motivul principal l-a constituit faptul că activitatea de acordare de împrumuturi din aceste țări era derulată, în cea mai mare parte, în euro, iar mulți participanți pe piață au crezut că țările baltice vor fi nevoite să își devalorizeze monedele. O devalorizare, în special una necontrolată, ar fi avut la acea vreme un efect devastator asupra băncilor suedeze active în țările baltice. În această situație, rezultatul evaluării efectuate de Sveriges Riksbank a fost acela că pierderile din împrumuturile acordate de bănci vor fi considerabile, dar gestionabile, putând totuși să afecteze accesul băncilor la finanțare pe piață. În momentul în care, în luna decembrie 2008, criza a ajuns într-o fază critică în Letonia, iar cantități importante de capital au părăsit țara, a fost semnat fără întârziere un acord swap cu Sveriges Riksbank și Danmarks Nationalbank, pe de o parte, și cu Latvijas Banka, pe de alta. Acordul s-a cifrat la 500 de milioane EUR, dar numai o parte din această sumă a fost retrasă în realitate. Principalul scop al acordului a fost acela de a susține rezervele valutare ale Letoniei până la primele plăți efectuate de FMI și Uniunea Europeană. Riksbank a susținut și Estonia. În luna februarie 2009, aceasta a semnat un acord de supraveghere preventivă cu Eesti Pank pentru un împrumut pe termen scurt în monedă străină. Cu toate acestea, acest acord nu a fost activat niciodată. Scopul acestuia era acela de a oferi Eesti Pank posibilitatea de a furniza lichiditate în cadrul regimului de consiliu monetar. Părțile implicate în activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină din țările baltice au subestimat, în mod clar, riscul valutar. În momentul crizei, toate cele trei țări baltice participau la MCS II în așteptarea introducerii monedei euro, având, în urma unor angajamente unilaterale, monedele legate la euro printr-un regim bazat pe un curs de schimb fix (cazul Letoniei) sau printr-un regim de consiliu monetar total (în cazul Estoniei și al Lituaniei). Totodată, planurile de adoptare a euro anunțate de autoritățile din aceste țări și angajamentul ferm al acestora de a menține paritatea centrală au creat percepția potrivit căreia aceste împrumuturi nu prezentau riscuri valutare. Deși regimul bazat pe un curs de schimb fix și regimul de consiliu monetar au rezistat în cele din urmă, riscul devalorizării existent în țările baltice a avut un impact substanțial asupra Suediei, în calitate de țară de origine. Activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină a băncilor suedeze în țările baltice a fost susținută puternic prin finanțarea acordată de băncile-mamă. Prin emiterea de instrumente de îndatorare pe piețele internaționale de capital, cu scadența mai scurtă decât cea aferentă portofoliului de credite al filialelor, și prin preluarea imediată a fondurilor de către filiale, băncile-mamă s-au confruntat nu numai cu un risc de contraparte în relația cu filialele din țările baltice, ci și cu un risc de finanțare și refinanțare. Teama investitorilor privați privind amploarea eventualelor pierderi din împrumuturi, ca urmare a operațiunilor băncilor suedeze în țările baltice, și impactul eventualelor pierderi din împrumuturi asupra sistemului bancar suedez a constituit principalul motiv pentru care finanțarea interbancară a grupurilor bancare suedeze, nu numai cea legată de țările baltice, a resimțit o tensionare puternică în perioada crizei. Acesta a fost, în special, cazul finanțării interbancare în monedă străină a băncilor. Problema finanțării băncilor a contribuit, la rândul ei, la creșterea pasivelor contingente în sectorul public din Suedia. Chiar dacă băncile au fost nevoite să plătească o taxă pentru a emite instrumente de îndatorare cu garanția statului, înlesnită de Oficiul suedez pentru datoria publică, în cele din urmă, statul suedez s-a aflat în situația de a garanta o mare parte din datoriile Swedbank, care a înregistrat cele mai mari expuneri față de țările baltice. În plus, împrumuturile în dolari SUA acordate de Riksbank și alte bănci centrale au înlocuit, de asemenea, părți din finanțarea interbancară obișnuită în monedă străină a grupurilor bancare suedeze. Scopul acestor împrumuturi extraordinare acordate de Riksbank a fost acela de a susține activitatea de acordare de împrumuturi de către bănci în alte monede decât coroana suedeză. La începutul anului 2009, când a atins un nivel maxim, datoria în monedă străină în cadrul programului garantat de stat și împrumuturile în dolari SUA acordate de Riksbank contrapărților sale (respectiv, majoritatea băncilor care efectuează operațiuni în Suedia) au ajuns la 430 de miliarde SEK, echivalentul a aproximativ 15 % din PIB-ul Suediei. Din acest motiv, riscul de credit generat de activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină în țările baltice s-a transformat într-un risc de finanțare și, în cele din urmă, într-un risc pentru contribuabilii suedezi. II.5. Creșterea volatilității ratei de adecvare a capitalului, ca urmare a fluctuațiilor cursului de schimb Fluctuațiile cursului de schimb generează volatilitate la nivelul valorii activelor în monedă străină și, implicit, la nivelul valorii activelor ponderate în funcție de risc folosite pentru stabilirea cerințelor de capital. Capitalul băncilor este păstrat în moneda locală, chiar dacă cel acordat de banca-mamă a fost în monedă străină. Astfel, eventualele fluctuații ale cursului de schimb modifică necesarul de capital al băncilor, fără să aibă impact asupra volumului de capital, determinând deteriorarea ratei de adecvare a capitalului în cazul deprecierii monedei locale și invers. Acest risc nu este relevant pentru țările care au regimuri de curs de schimb fix (atât timp cât acestea sunt sustenabile). În țările care au un regim flotant, băncile au putut să gestioneze acest tip de risc. Această capacitate a fost sprijinită atât de nivelul semnificativ al amortizoarelor de capital, cât și de faptul că deprecierile puternice au fost asociate mai degrabă cu perechile valutare conținând francul elvețian, o prezență predominantă în activitatea de creditare a populației (creditele ipotecare). Având în vedere faptul că aceasta reprezintă numai o parte din cerințele de capital, datorită ponderării reduse în funcție de riscuri privind aceste împrumuturi, băncile au putut să își acopere necesarul suplimentar de capital prin propriile amortizoare de capital. II.6. Obstrucționarea canalelor de transmisie a politicii monetare Impactul negativ al activității de acordare de împrumuturi în monedă străină asupra mecanismului de transmisie a politicii monetare poate fi de cel puțin patru tipuri, prezentate în cele ce urmează: impactul fluxurilor de împrumuturi în monedă străină și, respectiv, al stocului cumulat de împrumuturi în monedă străină asupra canalului ratei dobânzii, pe de o parte, și asupra canalului cursului de schimb, pe de alta. În ceea ce privește canalul ratei dobânzii, studiile arată că substituibilitatea împrumuturilor atrase pe plan local cu împrumuturile în monedă străină poate distorsiona transmisia politicii monetare (23). Înăsprirea politicii monetare prin majorarea ratelor dobânzilor pe plan local scumpește creditele în moneda națională. Cu toate acestea, dată fiind disponibilitatea împrumuturilor în monedă străină cu rate mai scăzute ale dobânzilor, scăderea înregistrată de dinamica împrumuturilor în monedă națională poate fi compensată de creșterea acordării de împrumuturi în monedă străină care devin relativ mai atractive pentru împrumutații locali. Astfel, este afectat canalul de transmisie a ratei dobânzii din cadrul mecanismului de politică monetară. Stocul cumulat al împrumuturilor în monedă străină poate avea impact și asupra canalului ratei dobânzii. În cazul în care împrumuturile din economie sunt în monedă locală și au rate ale dobânzilor variabile, înăsprirea politicii monetare va reduce venitul disponibil al împrumutaților și cererea internă. Dacă o pondere semnificativă a împrumuturilor este în monedă străină, acest efect va fi, în consecință, mai redus. Fluxurile împrumuturilor în monedă străină afectează, de asemenea, canalul cursului de schimb din cadrul mecanismului de transmisie a politicii monetare. Totuși, acest canal de transmisie a politicii monetare ar putea deveni mai puțin eficient, în condițiile în care fluctuațiile cursului de schimb sunt influențate puternic de percepția piețelor financiare internaționale. Băncile transformă finanțarea în monedă străină în împrumuturi exprimate în monedă străină care sunt deseori acordate în monedă națională (24). În consecință, creșterea rapidă a acordării de împrumuturi în monedă străină exercită presiuni asupra cursului de schimb al monedei naționale, ceea ce poate determina o apreciere. Intensificarea activității de acordare de împrumuturi în monedă străină va sprijini ulterior canalul cursului de schimb din cadrul mecanismului de transmisie a politicii monetare în timpul procesului de înăsprire a acesteia prin exacerbarea aprecierii monedei locale, ca urmare a fluxurilor de capital determinate de creșterea ratelor dobânzilor. Totodată, trendul de apreciere poate crea o interacțiune autosusținută, în condițiile în care eventualii împrumutați pot anticipa un trend de apreciere prelungit. Aceasta poate stimula și mai mult contractarea de împrumuturi în monedă străină. În schimb, în timpul relaxării politicii monetare pe plan local, noii împrumutați vor avea tendința să aleagă împrumuturile în moneda națională. Presiunile în sensul aprecierii asupra monedei naționale se vor tempera și nu ar trebui să apară presiuni în sensul deprecierii, în condițiile în care fluxurile de împrumuturi în monedă națională au un efect neutru asupra pieței valutare. Fluxurile împrumuturilor în monedă străină au astfel un efect de bruiaj (posibil asimetric) asupra mecanismului de transmisie a politicii monetare, sporind complexitatea acestuia. Stocul substanțial de împrumuturi în monedă străină reprezintă o altă sursă de bruiaj pentru mecanismul de transmisie a politicii monetare prin așa-numitele „limitări ale cursului de schimb”, respectiv avantajul pe care îl prezintă deprecierea monedei printr-o creștere a competitivității este, într-o oarecare măsură, anulat de efectele bilanțiere negative. În cazuri extreme, deprecierile – în special în țările cu piețe emergente – pot avea un impact restrictiv, datorită nivelului ridicat al acordării de împrumuturi în monedă străină (25). Din acest motiv, multe autorități din țările cu un grad ridicat de îndatorare în monedă străină au în vedere politici restrictive pentru a stabiliza cursul de schimb în perioada unei crize, în vederea evitării implicațiilor negative asupra stabilității financiare prin intermediul efectelor bilanțiere. În literatura de specialitate, această reacție la presiunile în sensul deprecierii este deseori menționată ca „teama de flotare” (26). Trebuie menționat că astfel de politici pot fi optime ex post, în condițiile în care pierderea consemnată de producție ca urmare a înăspririi monetare poate fi mai mult decât compensată prin evitarea efectelor bilanțiere negative. Cu toate acestea, ex ante, acumularea de necorelări ale structurii pe valute este stimulată în cazul în care agenții economici anticipează acest tip de reacție (27). Pentru un eșantion de 22 de țări din Uniunea Europeană și țări cu piețe emergente (28) pentru care sunt disponibile informații cu privire la activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină, datele confirmă aceste considerente în perioada crizei. Se pare că, în general, țările cu un nivel ridicat al acordării de împrumuturi în monedă străină au fost, într-o oarecare măsură, constrânse din punct de vedere monetar și al cursului de schimb în ceea ce privește reacția la criză. În primul rând, țările cu un nivel ridicat al acordării de împrumuturi în monedă străină au avut, cu predilecție, deprecieri nominale mai mici ale cursurilor de schimb naționale, fapt care a reflectat și regimurile de curs de schimb (Graficul 16). În condițiile în care cursurile de schimb ale majorității țărilor au fost supuse în această perioadă unor presiuni în sensul deprecierii, băncile centrale au pierdut din rezerve în momentul în care și-au protejat monedele. În general, țările cu un nivel ridicat al acordării de împrumuturi în monedă străină au pierdut mai mult din rezerve decât țările fără astfel de necorelări ale structurii pe valute (Graficul 17). Trebuie menționat, totuși, că țările care au aranjamente de tip consiliu monetar nu își implementează propria politică monetară (respectiv ratele dobânzilor, rezervele și masa monetară nu reprezintă o opțiune). Cu toate acestea, trebuie precizat că, în cazul includerii expunerilor transfrontaliere în această analiză, corelația dintre deprecierile monetare, pe de o parte, și pierderile de rezerve și necorelările bilanțiere, pe de altă parte, ar putea fi chiar mai mari (29). Graficul 16 Împrumuturile în monedă străină și ajustarea cursului de schimb (Variația procentuală maximă în perioada iulie 2008-iunie 2009) Graficul 17 Împrumuturile în monedă străină și pierderile de rezerve (Variația procentuală minimă în perioada iulie 2008-iunie 2009) Pe lângă intervențiile pe piețele valutare, unele țări – în special cele cu un nivel ridicat al acordării de împrumuturi în monedă străină – au fost nevoite să majoreze ratele dobânzilor în perioada crizei pentru a proteja cursurile de schimb (Graficul 18). Atât majorările dobânzilor, cât și vânzarea de rezerve valutare au un impact restrictiv asupra expansiunii masei monetare, care a manifestat o tendință de încetinire sau a consemnat chiar scăderi în țările cu o activitate semnificativă de acordare de împrumuturi în monedă străină (Graficul 19). Graficul 18 Împrumuturile în monedă străină și ratele dobânzilor (Variația maximă în puncte de bază în perioada iulie 2008-iunie 2009) Graficul 19 Împrumuturile în monedă străină și masa monetară (Variația procentuală minimă în perioada iulie 2008-iunie 2009) II.7. Probabilitatea și condițiile materializării riscurilor Riscurile ce derivă din activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină s-ar putea materializa, de exemplu, în cazul unei întreruperi bruște (sudden stop), scenariu care ar presupune ieșiri de capital și deprecierea valutelor piețelor emergente, precum și ale unora dintre statele membre în care acordarea de împrumuturi în monedă străină joacă un rol important. Aceasta ar conduce la materializarea riscurilor de credit privind împrumuturile în monedă străină și, posibil, și a riscurilor de finanțare a băncilor. Printre factorii determinanți ai unui astfel de scenariu se află: prăbușirea prețurilor activelor sau o criză bancară sistemică într-o economie emergentă importantă, modificarea perspectivelor privind creșterea, majorarea neașteptată a ratelor de politică monetară într-una dintre principalele economii dezvoltate și intensificarea aversiunii investitorilor față de riscuri. Referitor la o eventuală perioadă necesară pentru cristalizarea riscurilor, există o tendință mai mare de materializare pe termen mediu a riscurilor ce derivă din activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină, în pofida faptului că aprecierea recentă a anumitor valute, în special a francului elvețian, a dus la deteriorarea nivelului riscului de credit în unele țări în care acordarea de împrumuturi în franci elvețieni este predominantă. Privind în perspectivă, riscurile legate de activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină pot fi amplificate de o nouă expansiune a creditelor în țările ECE, odată cu redresarea economiei și consolidarea unor anticipații pozitive privind viitoarele evoluții economice. Un studiu realizat de Bijsterbosch și Dahlhaus (30) identifică factorii care contribuie la redresările de tip credit-less, respectiv redresări economice care nu sunt însoțite de o expansiune a creditelor determinată de cerere sau de ofertă. Probabilitatea estimată a redresărilor de tip credit-less în cazul unui grup de țări ECE indică o nouă expansiune a creditelor în concordanță cu revirimentul economic din regiune, țările baltice fiind singurele țări care ar putea consemna o redresare economică nesusținută de expansiunea creditelor. Prin urmare, nu se poate considera că dinamica redusă a creditelor înregistrată în prezent în multe țări ECE reprezintă o situație permanentă și nici că riscul generat de acordarea excesivă de împrumuturi în monedă străină pe termen scurt nu există. Trebuie evidențiat faptul că această listă de factori determinanți ai materializării riscurilor privind acordarea de împrumuturi în monedă străină nu ar trebui percepută ca fiind una completă, în condițiile în care evaluarea se poate modifica în trimestrele viitoare, ca urmare, de exemplu, a variațiilor consemnate de ritmul de redresare pe plan internațional. Deși probabilitatea reapariției riscurilor legate de acordarea de împrumuturi în monedă străină diferă de la o țară la alta, există numeroși factori care fac posibilă materializarea acestor riscuri. În pofida crizei recente, modelele de afaceri urmate de bănci și caracteristicile fundamentale ale economiilor emergente au rămas, la bază, nemodificate și pot contribui la acumularea creditelor în monedă străină în viitor. În cele din urmă, materializarea riscurilor diferă în funcție de regimul de curs de schimb implementat de fiecare țară. În cazul regimurilor de curs de schimb flotant, fluctuațiile cursurilor de schimb pe piețe afectează imediat solvabilitatea împrumutaților. Dacă acesta reprezintă un risc permanent pentru regimurile de curs de schimb flotant, în cazul consiliilor monetare sau al regimurilor de curs de schimb fix la contractarea unui împrumut în moneda ancoră, există un risc al unei singure devalorizări, care, în cazul materializării, ar avea un impact puternic. Cei care susțin existența unor riscuri și în cazul regimurilor de curs fix subliniază faptul că o evaluare prudentă ar trebui, de asemenea, să aibă în vedere eventualitatea ca aceste regimuri să nu mai funcționeze sau să înregistreze o devalorizare substanțială și să nu ignore experiențele din trecut, care au avut un impact puternic asupra stabilității financiare. Cu toate acestea, probabilitatea materializării acestor riscuri în cazul țărilor cu regimuri de curs fix sau cu consilii monetare depinde și de stabilitatea regimului de curs de schimb, coerența politicilor fiscale și de caracterul restrictiv al politicilor de supraveghere pe care le implementează. III. MĂSURI LA NIVEL NAȚIONAL III.1. Măsuri adoptate de diferite țări Autoritățile din statele membre au luat măsuri pentru a contracara riscurile generate de creșterea excesivă a acordării de împrumuturi în monedă străină începând cu prima parte a anului 2000, dar majoritatea acestora au fost implementate începând cu anii 2007-2008. Începând cu anul 2010, o serie de țări au adoptat mai multe măsuri și/sau au sporit caracterul restrictiv al acestora. Măsurile au inclus avertismente, reguli obligatorii și recomandări având un caracter prudențial, administrativ și de politică monetară. În general, măsurile au fost introduse sub formă de pachet, nu separat. Analiza măsurilor adoptate identifică o serie de modele. În primul rând, țările cu regimuri de curs de schimb fix au avut tendința fie să nu acționeze asupra nivelurilor consemnate de acordare de împrumuturi în monedă străină, fie să acționeze, în general, asupra acordării excesive de împrumuturi pe ansamblu. În cazul acestor țări, împrumuturile în monedă străină au fost acordate, în principal, în moneda străină fixă. Astfel, adoptarea de măsuri împotriva acordării de împrumuturi în monedă străină a fost percepută de piețe ca o temere privind capacitatea de a menține cursuri de schimb fixe, care se putea transforma într-o profeție autoîmplinită. Țările cu regimuri de curs de schimb flotant au introdus mai multe măsuri pentru a combate nivelurile excesive ale activității de acordare de împrumuturi în monedă străină. În al doilea rând, măsurile au vizat atât cererea, cât și oferta de împrumuturi în monedă străină. Măsurile referitoare la cerere au constat, în principal, din limite impuse în ceea ce privește raportul împrumuturi/garanții sau raportul datorii/venituri, precum și în criterii de eligibilitate pentru împrumutați. Aceste instrumente au vizat, în principal, asigurarea solvabilității împrumutaților, avându-i în vedere, în unele cazuri, doar pe cei neacoperiți față de riscuri. Măsurile privind oferta s-au concentrat, în principal, asupra asigurării capacității instituțiilor de credit de a acoperi pierderile, în momentul producerii acestora, respectiv asupra deținerii de capital suplimentar în acest scop. Deși, în majoritatea cazurilor, băncile nu au avut necorelări semnificative ale structurii pe valute ca urmare a activității de acordare de împrumuturi în monedă străină, având în vedere faptul că acestea au fost finanțate în monedă străină sau și-au protejat pozițiile prin swapuri, două țări au aplicat, de asemenea, limite și/sau cerințe de capital în ceea ce privește pozițiile deschise în monedă străină. În anul 2010, Ungaria a interzis acordarea de împrumuturi în monedă străină (31). Tabelul 1 cuprinde o prezentare generală. Tabelul 1 Măsuri aplicate pentru reducerea acordării excesive de împrumuturi în monedă străină CASETA 3 Inițiativa de la Viena și coordonarea dintre autoritățile din țara de origine și cele din țara gazdă Inițiativa Europeană de Coordonare Bancară (IECB), cunoscută drept „Inițiativa de la Viena”, este un forum, atât public, cât și privat, înființat în luna ianuarie 2009 ca reacție la criza financiară, cu scopul de a ajuta economiile emergente din Europa să facă față turbulențelor. Grupul reunește instituții financiare internaționale (FMI, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Banca Mondială), instituții ale Uniunii Europene (Comisia Europeană, BCE - în calitate de observator), bănci centrale și autorități de reglementare din țările de origine și țările gazdă, precum și cele mai importante grupuri bancare occidentale care își desfășoară activitatea în țările emergente din Europa. Realizările majore ale IECB din ultimii doi ani au ajutat la asigurarea menținerii angajamentelor băncilor-mamă străine față de necesarul de finanțare al filialelor acestora din Europa de Est și la acordarea de către autoritățile guvernamentale occidentale a unor pachete de susținere filialelor bancare din Europa de Est. Unul dintre obiectivele pe termen mediu ale IECB este acela de a rezolva problema acordării de împrumuturi în monedă străină în Europa de Est prin dezvoltarea piețelor și a activității de economisire în monedă națională. În acest sens, în luna martie 2010, IECB a pus bazele unui Grup de lucru public-privat privind dezvoltarea monedelor și a piețelor de capital naționale. Grupul de lucru a stabilit recent o serie de recomandări și a ajuns la concluzia că orice abordare a măsurilor ar trebui să țină seama de elementele specifice fiecărei țări, necesitând o coordonare strânsă între autoritățile din țările de origine și cele din țările gazdă pentru prevenirea arbitrajului normativ și a eludării măsurilor prin creditarea transfrontalieră. IECB se dovedise deja a fi în măsură să îndeplinească misiunea furnizării unei platforme finale pentru o astfel de coordonare atunci când, în anul 2010, autoritățile austriece au implementat două inițiative pentru a reduce volumul împrumuturilor în monedă străină în Austria, precum și în țările din Europa de Est și în CSI. Prima inițiativă a avut drept scop reducerea ponderii ridicate a împrumuturilor în monedă străină (în special în franci elvețieni) în Austria. În luna martie 2010, autoritatea de reglementare a pieței financiare din Austria (FMA) a adoptat standarde minime pentru acordarea și gestionarea împrumuturilor în monedă străină și a împrumuturilor însoțite de instrumente de rambursare acordate gospodăriilor private austriece neacoperite față de riscuri (consumatorilor). Banca d’Italia a susținut inițiativa de a limita acordarea de împrumuturi în monedă străină în Austria. În momentul autorizării modelului bazat pe ratingul intern al unui grup bancar italian care desfășoară activități în Austria (cu câțiva ani înainte de adoptarea noilor standarde minime adoptate de FMA), aceasta a cerut, în mod explicit, intermediarilor să evite arbitrajul normativ prin alocarea expunerilor aferente portofoliului local în bilanțul băncii-mamă sau prin creditarea transfrontalieră directă. Această prevedere s-a dovedit a fi folositoare și în ceea ce privește prevenirea eludării noilor standarde FMA referitoare la acordarea de împrumuturi în monedă străină în Austria. Cea de-a doua inițiativă a vizat reducerea expunerilor din credite ale filialelor băncilor austriece în țările din ECE și CSI prin formularea unor principii directoare de către Oesterreichische Nationalbank și FMA. Pentru a soluționa cele mai stringente probleme, băncile austriece care operează în țările respective trebuie să înceteze, conform principiilor directoare, să acorde noi împrumuturi în alte monede decât în euro gospodăriilor neacoperite față de riscuri și sectorului IMM (împrumuturile pentru consum exprimate în euro pot fi acordate numai împrumutaților care prezintă cea mai mare solvabilitate). Într-o etapă ulterioară, care urmează să fie implementată, principiile directoare vizează, de asemenea, restrângerea activității de acordare de împrumuturi ipotecare gospodăriilor și IMM-urilor neacoperite față de riscuri în toate monedele străine printr-o abordare specifică fiecărei țări și prin coordonarea cu autoritățile de supraveghere din țările gazdă. În ceea ce privește intenția de a reduce activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină în țările din Europa de Est și CSI, autoritățile austriece au invitat autoritățile de supraveghere din Belgia, Grecia, Franța și Italia (autoritățile de supraveghere din țările de origine care supraveghează principalele bănci cu activități în aceste țări) să ajungă la o poziție comună. Banca d’Italia, care sprijină această inițiativă, a subliniat faptul că acordul autorităților din țara gazdă este necesar pentru ca planul să fie funcțional, având în vedere evaluarea acestora privind importanța și gradul de risc pe care le prezintă acordarea de împrumuturi în monedă străină în țările respective. Cu toate acestea, în momentul lansării în anul 2011 a unui model bazat pe ratingul intern de către un grup bancar italian care își desfășoară activitatea în țările din Europa de Est și CSI, Banca d’Italia a solicitat intermediarului să interzică și filialelor din aceste țări alocarea expunerilor locale în bilanțul societății-mamă. III.2. Evaluarea eficienței măsurilor Eficiența măsurilor depinde, în principal, de doi factori: (i) factorii care determină evoluția activității de acordare de împrumuturi în monedă străină; și (ii) posibilitatea eludării. Avertismentele, care constituie, de obicei, prima abordare a riscurilor, par să nu fi fost eficiente în ceea ce privește diminuarea nivelurilor excesive ale împrumuturilor în monedă străină. Aceasta ar putea avea la bază o percepție eronată a riscurilor (respectiv, agenții nu evaluează riscurile la același nivel ca autoritățile), dar, cel mai probabil, sunt rezultatul unor stimulente „perverse”. Într-adevăr, există o preocupare privind hazardul moral, având în vedere faptul că instituțiile așteaptă sprijin public în momentul în care activitățile în care sunt implicate prezintă un risc atât de mare și sunt atât de extinse încât absența oricărui sprijin ar putea pune și mai mult în pericol stabilitatea financiară și economia reală. Totodată, la nivel individual poate fi rațional să desfășori astfel de activități, în pofida gradului de risc al acestora. Totuși, toate măsurile raționale adoptate la nivel individual pot contribui la acumularea riscurilor agregate, ceea ce justifică o reacție. Teoretic, recomandările se confruntă cu aceeași problemă în ceea ce privește stimulentele. Cu toate acestea, autoritățile naționale consideră că recomandările au fost, într-o oarecare măsură, eficiente în ceea ce privește reducerea acordării de împrumuturi în monedă străină sau, cel puțin, ameliorarea calității împrumutaților, în măsura în care nu există niciun arbitraj transfrontalier. Măsurile privind cererea, precum cele referitoare la raportul împrumuturi/garanții sau raportul datorii/venituri, par să fie mai eficiente pentru limitarea acordării excesive de împrumuturi în monedă străină și a riscurilor aferente (39). Acestea pot fi, de asemenea, aplicate în scopul protejării consumatorilor (și, astfel, impuse și sucursalelor), limitând, prin aceasta, arbitrajul normativ. Cu toate acestea, creditarea transfrontalieră directă nu face niciodată obiectul unei măsuri la nivel național. Având în vedere faptul că diferențialele de dobândă (un factor specific cererii) reprezintă principalul factor determinant al acordării de împrumuturi în monedă străină, măsurile care afectează cererea tind să își realizeze mai bine obiectivele. Eficiența măsurilor privind oferta este mai dificil de evaluat, datorită dificultății de a evalua modul în care, de exemplu, creșterea comisioanelor de risc duce la o scădere a ofertei de împrumuturi în monedă străină. În concluzie, având în vedere în special posibilitatea eludării, eficiența măsurilor a fost, până în prezent, relativ modestă și s-a estompat în timp, în condițiile în care activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină și-a continuat trendul. IV. RECOMANDĂRILE CERS OBIECTIVELE MĂSURILOR Obiectivele măsurilor, pe care ar trebui să se bazeze dezbaterea recomandărilor CERS privind acordarea de împrumuturi în monedă străină, au în vedere riscurile la adresa stabilității financiare identificate anterior. Riscurile care au potențialul de a deveni sistemice și care, prin urmare, merită atenție sunt riscurile de credit, combinate cu riscurile de piață, creșterea excesivă a împrumuturilor și riscurile de lichiditate și de finanțare. Prin urmare, recomandările ar trebui să vizeze: Totuși, evoluțiile de până acum au arătat că unul dintre motivele pentru care acordarea de împrumuturi în monedă străină a atins niveluri îngrijorătoare a fost evaluarea eronată a prețului riscurilor. În consecință, un obiectiv suplimentar este crearea de stimulente pentru o mai bună evaluare a prețului riscurilor generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină. În fine, măsurile adoptate până în prezent la nivel național au fost, mai mult sau mai puțin, eludate prin intermediul arbitrajului normativ. Prin urmare, recomandările la nivelul Uniunii Europene ar trebui să se bazeze pe coordonare la nivelul Uniunii Europene. PRINCIPII DE APLICARE A RECOMANDĂRILOR Măsurile enumerate mai jos formează un set de recomandări care trebuie aplicate, după caz. Deși concrete, recomandările enunță principii, fiind recunoscut faptul că nu există o soluție universală pentru toate problemele legate de acordarea excesivă de împrumuturi în monedă străină. De exemplu, recomandările nu fac trimitere la anumite niveluri ale acordării excesive de împrumuturi în monedă străină, întrucât acestea pot fi diferite de la o țară la alta. Recomandările se aplică în toate statele membre. Cu toate acestea, preponderența și importanța sistemică a acordării de împrumuturi în monedă străină diferă de la un stat membru la altul. Prin urmare, la evaluarea implementării recomandărilor B-F, CERS va ține cont de principiul proporționalității, având în vedere relevanța sistemică diferită a acordării de împrumuturi în monedă străină la nivelul fiecărui stat membru, precum și obiectivul și conținutul fiecărei recomandări. În acest sens, CERS va utiliza în special informațiile furnizate de destinatari, care pot face apel la indicatorii enumerați în secțiunea IV.2.3.2. Principiul proporționalității se va aplica fără a aduce atingere monitorizării periodice și corespunzătoare a acordării de împrumuturi în monedă străină. Mai mult, recomandările nu ar trebui să aducă atingere mandatelor privind politica monetară ale băncilor centrale naționale. După caz, măsurile discutate sunt destinate exclusiv împrumutaților neacoperiți față de riscuri, respectiv împrumutaților care nu dispun de o acoperire naturală sau financiară. Se poate vorbi despre acoperire naturală atunci când o gospodărie/societate nefinanciară realizează venituri în monedă străină (de exemplu, remiteri/încasări la export). Acoperirea financiară implică existența unui contract cu o instituție financiară. Unele recomandări se referă totuși la riscuri care există independent de acoperirea sau lipsa acoperirii împrumutaților față de riscuri, precum recomandarea privind lichiditatea și finanțarea. În sensul recomandărilor, acordarea de împrumuturi în monedă străină se definește ca fiind orice activitate de acordare de împrumuturi în alte monede decât mijlocul legal de plată al împrumutatului. În continuare, prezenta secțiune enumeră recomandările CERS. Pentru fiecare recomandare sunt avute în vedere următoarele aspecte: Prezentul raport arată că există aspecte preocupante legate de riscurile sistemice generate de nivelurile excesive ale acordării de împrumuturi în monedă străină. Cu toate acestea, nu există măsuri macroprudențiale efective care să poată fi utilizate pentru a face față acestor riscuri. În acest context, următoarele recomandări vizează contracararea acestor riscuri macroprudențiale cu ajutorul instrumentelor disponibile în prezent, care vizează fie un factor determinant al acordării excesive de împrumuturi în monedă străină, fie o componentă a problemei. MĂSURI COMUNE ADOPTATE ÎN URMA TUTUROR RECOMANDĂRILOR Conform tuturor recomandărilor, destinatarii ar trebui: În conformitate cu dispozițiile articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 (40), răspunsul la recomandare trebuie comunicat CERS și Consiliului Uniunii Europene. În cazul unui răspuns din partea autorităților naționale de supraveghere, CERS informează, de asemenea, Autoritatea Bancară Europeană (ABE) cu privire la acesta (în conformitate cu normele privind confidențialitatea). RISCURILE DE PIAȚĂ ȘI DE CREDIT IV.1. Recomandarea A – Conștientizarea riscurilor de către împrumutați Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere și statele membre: IV.1.1. Raționament economic La baza prezentei recomandări se află mai multe motive. În primul rând, din perspectiva politicilor prudențiale, eliminarea chestiunii informațiilor asimetrice dintre împrumutați și împrumutători ar putea diminua preocupările privind stabilitatea financiară. De fapt, furnizarea de informații corespunzătoare cu privire la caracteristicile produselor reduce selecția adversă și riscul de credit, întrucât este mai probabil ca împrumutații care nu prezintă solvabilitate sau cei neinformați să opteze pentru împrumuturi în monedă străină. În al doilea rând, din perspectiva politicii monetare, informațiile adecvate contribuie la diminuarea fricțiunilor la nivelul piețelor, un impediment frecvent întâlnit în mecanismul de transmisie a politicii monetare prin canalul creditului bancar și canalul creditului în sens larg. Din perspectiva protecției consumatorilor, furnizarea unor informații complete și transparente, precum și a unor standarde uniforme este esențială pentru luarea de decizii în cunoștință de cauză. IV.1.2. Evaluare, inclusiv avantajele și dezavantajele Avantajele care decurg din prezenta recomandare sunt următoarele: Există, totuși, și dezavantaje : IV.1.3. Măsuri adoptate în urma recomandărilor IV.1.3.1. Calendar Destinatarii trebuie să raporteze CERS cu privire la măsurile adoptate în vederea implementării prezentei recomandări în două etape: în prima etapă, până la 30 iunie 2012, iar în a doua etapă, până la 31 decembrie 2012. IV.1.3.2. Criterii de conformitate Pentru recomandarea A, se definesc următoarele criterii de conformitate: IV.1.3.3. Comunicarea privind măsurile adoptate în urma recomandărilor Comunicarea trebuie să facă trimitere la toate criteriile de conformitate. Statele membre pot raporta prin intermediul autorităților naționale de supraveghere. Primul raport, care trebuie prezentat la data de 30 iunie 2012, trebuie să conțină: Al doilea raport, care trebuie prezentat la data de 31 decembrie 2012, trebuie să conțină: IV.1.4. Conexiuni cu cadrul juridic al Uniunii Europene CERS recunoaște și salută propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind contractele de credit pentru proprietăți rezidențiale, care conține dispoziții specifice referitoare la acordarea de împrumuturi în monedă străină și protecția consumatorilor (43). Această propunere prevede doi ani pentru transpunerea directivei de către statele membre după intrarea în vigoare a acesteia. Proiectul de raport al Parlamentului privind directiva propusă include trimiteri suplimentare la acordarea de împrumuturi în monedă străină, și anume la posibilitatea de a converti împrumuturile în monedă străină (44). Cu toate acestea, recomandarea CERS rămâne relevantă, întrucât are un domeniu de aplicare mai vast (nu se aplică numai proprietăților rezidențiale) și este mai strictă, întrucât se referă în mod specific la „impactul pe care o depreciere severă a mijloacelor legale de plată ale statului membru în care își au domiciliul sau sediul împrumutații și majorarea ratelor dobânzilor la împrumuturile în monedă străină îl au asupra ratelor împrumutului” și include, de asemenea, o dispoziție privind substituibilitatea împrumuturilor (în monedă străină și în monedă națională). IV.2. Recomandarea B – Solvabilitatea împrumutaților Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere: IV.2.1. Raționament economic Această măsură are ca scop sporirea capacitatea sistemului financiar de a-și reveni rapid în urma șocurilor produse de evoluțiile negative ale cursului de schimb care influențează capacitatea împrumutaților de a rambursa datoriile. În acest sens, se solicită o dovadă a solvabilității împrumutatului la începutul contractului, această dovadă fiind reanalizată pe toată durata contractului, ceea ce conduce la limitarea volumului și valorii împrumuturilor în monedă străină. De asemenea, raportul împrumuturi/garanții și raportul datorii/venituri permit sortarea împrumutaților: împrumutătorii pot limita furnizarea de fonduri suplimentare, în pofida disponibilității împrumutatului de a plăti prețul stabilit (respectiv dobânda). IV.2.2. Evaluare, inclusiv avantajele și dezavantajele Avantajele care decurg din prezenta recomandare sunt următoarele: Există, totuși, și dezavantaje : IV.2.3. Măsuri adoptate în urma recomandărilor IV.2.3.1. Calendar Destinatarii trebuie să raporteze CERS cu privire la măsurile adoptate în vederea implementării prezentei recomandări până la 31 decembrie 2012. IV.2.3.2. Criterii de conformitate Pentru recomandarea B, se definesc următoarele criterii de conformitate: IV.2.3.3. Comunicarea privind măsurile adoptate în urma recomandărilor Comunicarea trebuie să facă trimitere la toate criteriile de conformitate. Raportul trebuie să conțină: IV.2.4. Conexiuni cu cadrul juridic al Uniunii Europene Propunerea de directivă privind contractele de credit pentru proprietăți rezidențiale (49) menționată anterior introduce obligația statelor membre de „a asigura că, în contextul procesului de solicitare a creditului, consumatorii furnizează creditorilor și, dacă este cazul, intermediarilor de credite, informații complete și corecte cu privire la situația lor financiară și personală.” (50) Această abordare este generală și nu se concentrează în mod special asupra acordării de împrumuturi în monedă străină, ci obligă statele membre să asigure furnizarea de astfel de informații de către consumatori. Recomandarea CERS depășește cerințele formulate în propunere, întrucât impune creditorilor să evalueze solvabilitatea împrumutaților și permite acordarea de împrumuturi noi numai celor care sunt solvabili. CREȘTEREA VOLUMULUI DE ÎMPRUMUTURI IV.3. Recomandarea C – Creșterea volumului de împrumuturi determinată de acordarea de împrumuturi în monedă străină Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere să monitorizeze dacă acordarea de împrumuturi în monedă străină determină o creștere excesivă a împrumuturilor în ansamblu și, după caz, să adopte norme noi sau mai stricte decât cele prevăzute în recomandarea B. IV.3.1. Raționament economic Atenuarea ciclurilor de tip „boom/bust”, prin niveluri de creditare mai echilibrate, poate contribui la reducerea pierderilor intertemporale de producție, precum și a probabilității și severității bulelor speculative în domeniul prețurilor activelor. Normele care trebuie aplicate în conformitate cu prezenta recomandare au efecte anticiclice în etapele de boom, când ar putea fi necesare măsuri de control al creditelor atât în monedă națională, cât și în monedă străină. IV.3.2. Evaluare, inclusiv avantajele și dezavantajele IV.3.3. Măsuri adoptate în urma recomandărilor IV.3.3.1. Calendar Destinatarii trebuie să raporteze CERS cu privire la măsurile adoptate în vederea implementării prezentei recomandări până la 31 decembrie 2012. IV.3.3.2. Criterii de conformitate Pentru recomandarea C, se definesc următoarele criterii de conformitate: IV.3.3.3. Comunicarea privind măsurile adoptate în urma recomandărilor Comunicarea trebuie să facă trimitere la toate criteriile de conformitate. Raportul trebuie să conțină: IV.3.4. Conexiuni cu cadrul juridic al Uniunii Europene Amortizorul de capital anticiclic, propus în Regulamentul privind cerințele de capital (RCC) (51), este unica măsură prudențială care ar putea contribui, ca efect secundar, la limitarea creșterii excesive a creditelor în perioadele de boom. Cu toate acestea, recomandarea diferă de un astfel de cadru, întrucât vizează direct creșterea creditelor indusă de acordarea de împrumuturi în monedă străină. EVALUAREA ERONATĂ A PREȚULUI RISCURILOR ȘI CAPACITATEA DE A REVENI RAPID DUPĂ ȘOCURI IV.4. Recomandarea D – Gestionarea internă a riscurilor Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere să elaboreze orientări destinate instituțiilor financiare pentru ca acestea să integreze mai bine riscurile generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină în propriile sisteme de gestionare internă a riscurilor. Aceste orientări ar trebui să se refere, cel puțin, la evaluarea internă a prețului riscurilor și la alocarea internă a capitalului. Ar trebui să se solicite instituțiilor financiare să implementeze orientările proporțional cu dimensiunea și complexitatea acestora. IV.4.1. Raționament economic Această măsură stimulează instituțiile să identifice mai bine riscurile ascunse și riscurile privind evenimente cu probabilitate redusă de producere, dar cu impact posibil semnificativ, și să își internalizeze costurile. În cazul în care există diferențe în integrarea riscurilor generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină între instituțiile de credit naționale, prezenta recomandare propune și abordări mai uniforme privind elementele implicate în evaluarea prețului riscurilor. IV.4.2. Evaluare, inclusiv avantajele și dezavantajele Avantajele care decurg din prezenta recomandare sunt următoarele: Există, totuși, și dezavantaje : IV.4.3. Măsuri adoptate în urma recomandărilor IV.4.3.1. Calendar Destinatarii trebuie să raporteze CERS cu privire la măsurile adoptate în vederea implementării prezentei recomandări în două etape. Primul raport trebuie prezentat la data de 30 iunie 2012, iar cel de-al doilea la 31 decembrie 2012. IV.4.3.2. Criterii de conformitate Pentru recomandarea D, se definesc următoarele criterii de conformitate: IV.4.3.3. Comunicarea cu privire la măsurile adoptate în urma recomandărilor Comunicarea trebuie să facă trimitere la toate criteriile de conformitate. Primul raport, care trebuie prezentat la data de 30 iunie 2012, trebuie să conțină: Cel de-al doilea raport trebuie să conțină: IV.4.4. Conexiuni cu cadrul juridic al Uniunii Europene Gestionarea internă a riscurilor a fost dezbătută în multe rapoarte ale Comitetului Supraveghetorilor Bancari Europeni (CSBE)/ABE. Directiva privind cerințele de capital (DCC) (52) și Directiva privind adecvarea capitalului (DAC) (53) includ, de asemenea, dispoziții privind acest domeniu. În fine, Comisia Europeană a elaborat o Carte verde privind guvernanța corporativă în instituțiile financiare și politicile de remunerare (54), care este un document generic și nu conține propuneri concrete. Referitor la publicațiile CSBE-ABE care au abordat problema guvernanței corporative, există trimiteri la gestionarea internă a riscurilor, dar nu și trimiteri explicite la acordarea de împrumuturi în monedă străină. S-ar putea spune că recomandarea CERS vine în completarea publicațiilor CSBE-ABE. IV.5. Recomandarea E – Cerințe de capital CERS va utiliza informațiile transmise de autoritățile naționale de supraveghere în timpul comunicării privind măsurile adoptate în urma recomandărilor pentru a evalua eficiența măsurilor recomandate. Pe baza acestei evaluări, CERS va reanaliza problema relației neliniare dintre riscurile de credit și de piață până la finele anului 2014. IV.5.1. Raționament economic Scopul acestei măsuri este acela de a „ajusta” prețul împrumuturilor în monedă străină prin internalizarea riscurilor inerente ale acestora. Un volum mai ridicat de capital sporește totodată capacitatea sistemului de a-și reveni rapid după șocuri nefavorabile, dată fiind creșterea capacității de absorbție a pierderilor. IV.5.2. Evaluare, inclusiv avantajele și dezavantajele Avantajele care decurg din prezenta recomandare sunt următoarele: Există, totuși, și dezavantaje : IV.5.3. Măsuri adoptate în urma recomandărilor IV.5.3.1. Calendar Destinatarii naționali trebuie să raporteze CERS cu privire la măsurile adoptate în vederea implementării prezentei recomandări până la 31 decembrie 2012. ABE trebuie să raporteze în două etape: în prima etapă, până la 31 decembrie 2012, iar în a doua etapă până la 31 decembrie 2013. IV.5.3.2. Criterii de conformitate Pentru recomandarea E, se definesc următoarele criterii de conformitate pentru destinatarii naționali: Pentru ABE: IV.5.3.3. Comunicarea privind măsurile adoptate în urma recomandărilor Comunicarea trebuie să facă trimitere la toate criteriile de conformitate. Raportul destinatarilor naționali trebuie să conțină: Raportul ABE trebuie să conțină: IV.5.4. Conexiuni cu cadrul juridic al Uniunii Europene Cerințele de capital sunt reglementate prin DCC și DAC, iar în viitor vor face obiectul Regulamentului privind cerințele de capital (RCC) (57). Prezenta recomandare utilizează instrumentele unui cadru existent (deși în curs de revizuire) de contracarare a riscurilor generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină. Se știe că propunerea privind RCC se află într-un stadiu avansat de elaborare. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce dispoziții naționale pentru a contracara, în cadrul abordării standardizate a riscului de credit, riscul valutar la care sunt expuși împrumutații, în cazul în care împrumuturile sunt acordate unor împrumutați neacoperiți față de riscuri, cu condiția ca aceste dispoziții naționale să nu contravină legislației Uniunii Europene. RISCURILE DE LICHIDITATE ȘI DE FINANȚARE IV.6. Recomandarea F – Lichiditate și finanțare Se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere să monitorizeze îndeaproape riscurile de finanțare și de lichiditate asumate de instituțiile financiare în acordarea de împrumuturi în monedă străină, precum și pozițiile de lichiditate globale ale acestora. O atenție deosebită ar trebui acordată în acest sens riscurilor privind: Înainte ca expunerile la riscurile menționate să atingă niveluri excesive, se recomandă ca autoritățile naționale de supraveghere să aibă în vedere limitarea expunerilor, evitând în același timp o corecție dezordonată a structurilor actuale de finanțare. CERS va folosi informațiile transmise de autoritățile naționale de supraveghere în comunicarea privind măsurile adoptate în urma recomandărilor pentru a evalua eficacitatea măsurilor recomandate. Pe baza acestei evaluări, CERS va reanaliza acest aspect până la finele anului 2014. După cum se menționează în Propunerea Comisiei cu privire la cerințele de capital (58), ABE va strânge informații referitoare la implementarea regimului de lichiditate la nivelul întregii Uniuni Europene, incluzând „cerința privind acoperirea necesarului de lichiditate” și „finanțarea stabilă” (59). ABE va acorda atenție preocupărilor exprimate în recomandare și poate avea în vedere elaborarea unor orientări înaintea implementării oficiale a regulamentului. IV.6.1. Raționament economic În condițiile în care costurile privind finanțarea pe termen scurt sunt mai reduse decât cele privind finanțarea pe termen lung, există posibilitatea ca instituțiile să se finanțeze în mod excesiv pe termen scurt. Aceasta se datorează unei probleme ce ține de hazardul moral, întrucât instituțiile financiare așteaptă intervenția publică, în special prin intermediul băncilor centrale (60), pentru furnizarea fondurilor în monedă străină atunci când piețele nu funcționează în mod corespunzător. Această problemă creează o distorsiune, deoarece instituțiile nu se așteaptă să suporte toate riscurile pe care și le asumă. În aceste condiții, prezenta recomandare încearcă să rezolve acest eșec al pieței prin limitarea riscurilor de refinanțare și concentrare, pentru a asigura niveluri mai sustenabile ale necorelărilor scadențelor și capacitatea de a reveni rapid după șocurile produse de evoluțiile negative de pe piețele de finanțare. Totodată, prezenta recomandare are ca scop minimizarea contagiunii prin canalul lichidității. IV.6.2. Evaluare, inclusiv avantajele și dezavantajele Implementarea prezentei recomandări privind finanțarea și lichiditatea are următoarele avantaje : Se așteaptă ca recomandarea să aibă următoarele dezavantaje : IV.6.3. Măsuri adoptate în urma recomandărilor IV.6.3.1. Calendar Destinatarii trebuie să raporteze CERS cu privire la măsurile adoptate în vederea implementării prezentei recomandări până la 31 decembrie 2012. IV.6.3.2. Criterii de conformitate Pentru recomandarea F, se definesc următoarele criterii de conformitate: IV.6.3.3. Comunicarea privind măsurile adoptate în urma recomandărilor Comunicarea trebuie să facă trimitere la toate criteriile de conformitate. Raportul destinatarilor ar trebui să conțină: IV.6.4. Conexiuni cu cadrul juridic al Uniunii Europene Până în prezent, nu au existat reglementări ale Uniunii Europene privind lichiditatea și finanțarea. Odată cu transpunerea Basel III (65) în legislația europeană, se solicită active lichide suficiente pentru a face față unui scenariu negativ privind lichiditatea timp de o lună. Vor exista instrumente suplimentare de monitorizare – raportări privind finanțarea stabilă – care vizează în special aspectele structurale menționate în recomandare (precum necorelările scadențelor). Cu toate acestea, aceste instrumente de monitorizare vor fi folosite deocamdată numai pentru observare. În consecință, se așteaptă ca autoritățile să folosească instrumentele de monitorizare din reglementările europene, de îndată ce devin disponibile, și chiar să meargă mai departe și să includă toate celelalte aspecte ale recomandării, care depășesc, de exemplu, pragul de un an. În plus, există o diferență în ceea ce privește calendarul implementării. Referitor la deținerea de amortizoare de lichiditate, orientările privind amortizoarele de lichiditate și perioadele de supraviețuire (Guidelines on Liquidity Buffers and Survival Periods) formulate de CSBE menționează că „atunci când o entitate responsabilă cu gestionarea lichidității deține o sumă semnificativă într-o anumită monedă străină, aceasta are implicit și un risc semnificativ de lichiditate în moneda străină respectivă și ar trebui să dețină și un amortizor pentru aceasta” (66). Din nou, recomandarea CERS este axată mai mult pe o perspectivă structurală. COORDONAREA LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE ȘI SFERA DE APLICARE IV.7. Recomandarea G – Reciprocitate IV.7.1. Raționament economic Eficiența măsurilor implementate de autoritățile naționale a fost diminuată de nivelul ridicat de integrare a sectorului financiar în Uniunea Europeană. Cadrul de reglementare își poate atinge scopul privind stabilitatea financiară la nivelul Uniunii Europene numai dacă se aplică uniform în toate statele membre, evitând lacunele. În aceste condiții, este nevoie de o abordare exhaustivă la nivelul Uniunii Europene (sau chiar la nivel internațional). Măsurile adoptate la nivel național ar trebui respectate de autoritățile din statele membre de origine, iar autoritățile din statele membre de origine și din statele membre gazdă ar trebui să se străduiască să facă eforturi în vederea unei cooperări eficiente. Pentru a înlesni reciprocitatea măsurilor și pentru a realiza o coordonare adecvată între autoritățile din statele membre de origine și cele din statele membre gazdă, acțiunile de supraveghere pot fi dezbătute în cadrul colegiilor de supraveghere. În scopul unei implementări clare a principiului de reciprocitate, sunt clarificate și exemplificate în continuare câteva aspecte. În practică, conform prezentei recomandări, dacă o măsură macroprudențială este implementată în țara A din Uniunea Europeană pentru a contracara riscurile generate de acordarea de împrumuturi în monedă străină, atunci toate celelalte autorități naționale din Uniunea Europeană vor solicita instituțiilor aflate sub propria supraveghere să respecte acea măsură în momentul acordării de împrumuturi în monedă străină clienților din țara A, chiar și atunci când creditarea are loc prin intermediul sucursalelor sau ca activitate transfrontalieră. Aceasta nu afectează totuși capacitatea autorității de supraveghere din statul membru de origine în ceea ce privește activitatea de supraveghere consolidată. Cerința de a aplica toate măsurile la nivel individual, subconsolidat și consolidat nu înseamnă că, în cazul unui grup bancar transfrontalier, o măsură impusă de o țară de origine împrumutaților pe plan local trebuie aplicată și împrumutaților din toate celelalte țări în care desfășoară activități grupul bancar (și care sunt consolidate în bilanțul respectivelor grupuri bancare). De exemplu: în situația în care țara albastră impune limite mai stricte în ceea ce privește raportul împrumuturi/garanții în cazul împrumuturilor ipotecare în monedă străină, această măsură nu se aplică creditelor ipotecare în monedă străină din alte țări (gazdă/altele decât cea albastră) în care își desfășoară activitatea o bancă din țara albastră. Cu toate acestea, pe baza reciprocității, toate băncile din alte țări (altele decât cea albastră) care desfășoară activități în țara albastră (prin intermediul sucursalelor sau direct de la sediile centrale) trebuie să implementeze măsurile mai stricte privind raportul împrumuturi/garanții în cazul tuturor împrumuturilor ipotecare în monedă străină din țara albastră. Exemplu ipotetic: Țara albastră detectează riscurile sistemice generate de activitatea de acordare de împrumuturi în monedă străină și face mai strictă valoarea deja existentă a raportului împrumuturi/garanții în cazul împrumuturilor ipotecare în monedă străină acordate clienților pe plan local. Țările albă, portocalie și violet sunt țările de origine ale autorităților de supraveghere ale instituțiilor care acordă împrumuturi în monedă străină în țara albastră (prin intermediul filialelor, sucursalelor și direct de la sedii). După aprobarea limitării raportului împrumuturi/garanții și înainte ca această măsură să intre în vigoare, țara albastră trebuie să comunice această măsură și data implementării țărilor albă, portocalie și violet. Aceste țări, printr-un mijloc la alegere, solicită instituțiilor aflate sub supravegherea lor și care se angajează în activități de acordare de împrumuturi în monedă străină în țara albastră să implementeze limitele privind raportul împrumuturi/garanții în cazul tuturor împrumuturilor acordate pe teritoriul țării albastre. Această limită mai strictă privind raportul împrumuturi/garanții s-ar aplica ulterior pe teritoriul țării albastre independent de creditor (în măsura în care acesta aparține Uniunii Europene). IV.7.2. Evaluare, inclusiv avantajele și dezavantajele Principalele avantaje care decurg din prezenta recomandare sunt următoarele: Există totodată și dezavantaje și costuri : IV.7.3. Măsuri adoptate în urma recomandărilor IV.7.3.1. Calendar Destinatarii trebuie să raporteze CERS cu privire la măsurile adoptate în vederea implementării prezentei recomandări până la 31 decembrie 2012. IV.7.3.2. Criterii de conformitate Pentru recomandarea G, se definesc următoarele criterii de conformitate: IV.7.3.3. Comunicarea privind măsurile adoptate în urma recomandărilor Comunicarea trebuie să facă trimitere la toate criteriile de conformitate. Raportul destinatarilor trebuie să conțină: Rapoartele privind recomandările A-F trebuie să precizeze sfera de aplicare. EVALUAREA GENERALĂ A MĂSURILOR În cazul tuturor recomandărilor prezentate anterior, beneficiile implementării depășesc costurile acestora. Pe ansamblu, aceste măsuri vizează, în principal, reducerea riscului sistemic prin diferite mijloace, având în vedere necesitatea de a corecta deficiențele care contribuie la riscul sistemic. Unul dintre principalele avantaje anticipate este reducerea hazardului moral fie prin corectarea stimulentelor (de exemplu, îmbunătățirea gestionării interne a riscurilor și cerințele de capital), fie prin limitarea asumării de riscuri (de exemplu, cerințele privind solvabilitatea împrumutaților). Prin natura acestui fenomen, respectiv impactul semnificativ în cazul în care factorii de risc se materializează, instituțiile financiare pot ignora scenariile cele mai pesimiste, întrucât se așteaptă să fie sprijinite de autorități. Un alt avantaj principal se referă la sporirea capacității sectorului financiar de a-și reveni rapid după șocuri și la limitarea fluxului de credite în perioadele de exuberanță. Se așteaptă ca aceasta să aibă un rezultat benefic din punct de vedere intertemporal - o pierdere mai mică de valoare, de exemplu, în cazul spargerii bulelor speculative. În cele din urmă, și tot în sfera avantajelor majore, ca un efect secundar, aceste recomandări ajută autoritățile să implementeze mai eficient alte măsuri în plan economic. Principalele costuri se referă la majorarea costurilor cu capitalul și finanțarea în cazul instituțiilor financiare și la o posibilă lipsă de substitute viabile, în situația în care împrumuturile în monedă străină nu ar mai fi posibile sau în cantitate suficientă pentru anumiți împrumutați neacoperiți față de riscuri. În acest caz, este posibilă o reducere relativă a fluxului de credite în anumite perioade ale ciclului, ceea ce poate limita expansiunea economică pe termen scurt. Cu toate acestea, pe termen mediu și lung, creșterea economică ar trebui să beneficieze de aceste măsuri. În cele din urmă, există costuri de conformitate atât pentru instituțiile financiare, cât și pentru autoritățile de supraveghere.