Recitale
(1) Prin Decizia 2011/265/UE, Consiliul a autorizat semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de liber schimb între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul”). Decizia 2011/265/UE a confirmat aplicarea cu titlu provizoriu a acordului sub rezerva încheierii acestuia la o dată ulterioară, conform articolului 15.10 alineatul (5) din acord. Data de la care acordul începe să se aplice cu titlu provizoriu a fost stabilită la 1 iulie 2011.
(2) În anexa II(a) la Protocolul privind definirea noțiunii de „produse originare” și metode de cooperare administrativă (3) (denumit în continuare „protocolul”) atașat la acord se prevăd, pentru o serie de produse specifice, derogări de la regulile de origine stabilite în anexa II la protocol. Aceste derogări sunt însă limitate prin contingente anuale. Prin urmare, este necesar să se prevadă condițiile de aplicare a respectivelor derogări.
(3) În conformitate cu anexa II(a) la protocol, la dovada de origine pentru preparatele din surimi (cod NC 1604 20 05 ) trebuie să se atașeze probe documentare care să ateste că preparatul din surimi se compune din pește în proporție de cel puțin 40 % în greutate și că s-a folosit specia pește marin de Alaska (Theragra chalcogramma) drept ingredient principal pentru baza surimi.
(4) Conform anexei II(a) la protocol, la dovada de origine pentru țesături vopsite încadrate la codurile NC 5408 22 și 5408 32 trebuie să se atașeze probe documentare care să ateste că țesătura nevopsită folosită nu depășește 50 % din prețul franco fabrică al produsului.
(5) Întrucât contingentele stabilite în anexa II(a) la protocol sunt gestionate de Comisie pe principiul „primul venit, primul servit”, acestea trebuie gestionate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (4).
(6) Având în vedere că acordul se aplică de la 1 iulie 2011, prezentul regulament trebuie să se aplice de la aceeași dată.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,