Recitale
(1) La 23 aprilie 2007 Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un acord de liber schimb cu Republica Coreea, denumită în continuare „Coreea”, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia.
(2) Negocierile respective s-au încheiat și un Acord de liber schimb între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte, denumit în continuare „acordul”, a fost parafat la 15 octombrie 2009.
(3) Articolul 15.10 alineatul (5) din acord prevede aplicarea cu titlu provizoriu a acestuia.
(4) Acordul ar trebui semnat în numele Uniunii și aplicat cu titlu provizoriu, până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia.
(5) Acordul nu aduce atingere drepturilor investitorilor din statele membre de a beneficia de un regim mai favorabil prevăzut în cadrul oricărui acord privind investițiile la care sunt părți un stat membru și Coreea.
(6) În temeiul articolului 218 alineatul (7) din tratat, este adecvat pentru Consiliu să autorizeze Comisia să aprobe anumite modificări limitate la acord. Comisia ar trebui autorizată să pronunțe expirarea dreptului acordat coproducțiilor, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Protocolul privind cooperarea culturală, cu excepția cazului în care Comisia decide că aplicabilitatea dreptului respectiv ar trebui prelungită și acest lucru este aprobat de Consiliu conform unei proceduri specifice, impuse atât de natura sensibilă a acestui element din acord, cât și de faptul că acordul urmează să fie încheiat de Uniune și de statele sale membre. În plus, Comisia ar trebui autorizată să aprobe modificările care urmează să fie adoptate de Grupul de lucru privind indicațiile geografice în temeiul articolului 10.25 din acord.
(7) Este adecvat să se definească procedurile relevante pentru protejarea indicațiilor geografice care sunt protejate în temeiul acordului.
(8) Uniunea ar trebui să activeze procedurile referitoare la limitările privind sistemul de drawback al taxelor, măsurile de salvgardare și soluționarea diferendelor oricând sunt îndeplinite condițiile stabilite în dispozițiile relevante ale acordului. Drepturile Uniunii prevăzute la articolul 14 (Drawback sau scutire de la plata taxelor vamale) din Protocolul privind definirea noțiunii de „produse originare” și metode de cooperare administrativă din acord ar trebui să fie exercitate în conformitate cu dispozițiile relevante ce urmează să fie prevăzute în Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului de aplicare a clauzei de salvgardare bilaterale a Acordului de liber schimb între UE și Coreea.
(9) Aplicarea cu titlu provizoriu prevăzută în prezenta decizie nu aduce atingere alocării competențelor între Uniune și statele sale membre în conformitate cu tratatele,