Recitale
(1) În temeiul articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006 s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o cerere de înregistrare a denumirii „Darjeeling” ca indicație geografică protejată depusă de India la 12 noiembrie 2007 (2).
(2) Germania, Franța, Italia, Austria, Regatul Unit și un cetățean indian au formulat obiecții cu privire la respectiva înregistrare în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Aceste declarații de opoziție au fost considerate admisibile în temeiul articolului 7 alineatul (3) primul paragraf literele (a), (c) și (d) din regulamentul menționat. Comisia a cerut părților în cauză, prin scrisoarea din 11 iunie 2010, să ajungă la un acord.
(3) Franța și India au ajuns la un acord care a dus la introducerea unor clarificări în documentul unic, ceea ce a avut ca rezultat faptul că doar ambalarea în vrac trebuie să aibă loc în aria geografică, iar ambalarea pentru vânzare poate fi făcută în interiorul sau în afara ariei geografice. În consecință, în ceea ce privește etichetarea, trebuie să se precizeze că afișarea obligatorie a unui număr de licență și a unei sigle specificate este necesară doar în cazul produselor în vrac expediate din aria geografică.
(4) În termenul prevăzut s-a ajuns doar la un acord parțial între Germania, Italia, Austria, Regatul Unit și cetățeanul indian, pe de o parte, și India, pe de altă parte. În urma acordului, denumirea botanică Camellia sinensis M Kuntz devine Camellia sinensis L. O. Kuntze, iar ambalarea în vrac a ceaiului „Darjeeling” va fi restricționată la aria geografică. Orice alt tip de ambalare sau reambalare, inclusiv ambalarea prevăzută pentru consumatorul final, poate avea loc în interiorul sau în afara ariei geografice.
(5) Reclamanții au afirmat că nu s-a respectat articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.
(6) În ceea ce privește presupusa lipsă a unei legături între reputația și renumele unui produs și zona de producție, s-a constatat că în caietul de sarcini al produsului se arată că produsul este specific, precum și că expertiza și competențele producătorilor, cât și caracteristicile pedoclimatice și mediul geografic al ariei geografice (drenajul natural al solurilor, combinația complexă de precipitații foarte bogate și temperatură scăzută constantă) au un impact semnificativ asupra caracteristicilor produsului, ceea ce constituie esența reputației sale.
(7) În ceea ce privește obiecția legată de presupusa irelevanță a datelor analitice citate în documentul unic, aceste date nu afectează legătura care este bazată pe reputație, ci servesc doar la descrierea produsului în sine. Însă Regulamentul (CE) nr. 510/2006 nu cere dezvăluirea sursei analizei.
(8) Denumirea de „Darjeeling” va fi folosită pentru punerea în vânzare doar a ceaiului care este produs integral în aria geografică în conformitate cu caietul de sarcini, însă amestecarea ceaiului sus-menționat poate avea loc în interiorul sau în afara ariei geografice. Amestecurile de Darjeeling și alte ceaiuri nu vor purta denumirea de „Darjeeling” la punerea în vânzare și trebuie etichetate în conformitate cu normele Uniunii privind etichetarea, în special pentru a se evita inducerea în eroare a consumatorului.
(9) Declarațiile de opoziție au arătat că denumirea de „Darjeeling” este folosită pentru a desemna anumite produse care nu sunt conforme caietului de sarcini, însă care sunt comparabile cu astfel de produse. S-a dovedit că utilizarea continuă a denumirii în cazul acestor produse pune în pericol existența denumirii de „Darjeeling”. Drept urmare, trebuie să se acorde o perioadă de tranziție de cinci ani celor care produc astfel de produse pentru folosirea denumirii respective, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, în măsura în care aceste produse au fost comercializate legal pe o perioadă de cel puțin cinci ani înainte de 14 octombrie 2009 și cu condiția să se respecte ordinea juridică a Uniunii, în special în ceea ce privește Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la etichetarea și prezentarea produselor alimentare, precum și la publicitatea acestora (3).
(10) În ceea ce privește presupusul caracter generic al denumirii propuse pentru înregistrare, nu s-a adus nicio dovadă în legătură cu statutul generic.
(11) Având în vedere cele menționate anterior, denumirea de „Darjeeling” trebuie introdusă în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate, iar documentul unic trebuie actualizat în mod corespunzător și publicat.
(12) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru indicațiile geografice și denumirile de origine protejate,