Începe proba gratuită

Regulament 2011/579 · CELEX 32011R0579

Regulamentul (UE) nr. 579/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 850/98 al Consiliului pentru conservarea resurselor de pescuit prin măsuri tehnice de protecție a puietului de organisme marine și a Regulamentului (CE) nr. 1288/2009 al Consiliului de stabilire a unor măsuri tehnice tranzitorii pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 30 iunie 2011

Data act
08.06.2011
Intrare in vigoare
01.07.2011
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2011_165_R_0001_01
Status
Inactiv
cotă de pescuit pește de mare plasă de pescuit politica comunitară a pescuitului specificații tehnice

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1288/2009 al Consiliului (3) prevede menținerea măsurilor tehnice tranzitorii stabilite anterior în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 43/2009 al Consiliului (4), permițând astfel aplicarea în continuare a respectivelor măsuri până la adoptarea unor măsuri permanente.

(2) În perspectiva viitoarei reforme a Politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) și având în vedere importanța acesteia pentru conținutul și domeniul de aplicare al noilor măsuri tehnice permanente, este oportun să se amâne adoptarea respectivelor măsuri până la adoptarea unui nou cadru legislativ.

(3) Pentru menținerea conservării și gestionării corespunzătoare a resurselor marine și având în vedere că se preconizează în mod rezonabil aplicarea unui nou cadru legislativ de la 1 ianuarie 2013, ar trebui să se continue aplicarea măsurilor tehnice în vigoare în prezent până la respectiva dată.

(4) Prin urmare, măsurile tehnice tranzitorii stabilite de Regulamentul (CE) nr. 1288/2009 vor înceta să se mai aplice de la 1 iulie 2011, respectivul regulament ar trebui modificat pentru a se prelungi valabilitatea măsurilor până la 31 decembrie 2012.

(5) Cotele de pescuit pentru speciile de caproide au fost stabilite pentru prima oară în Regulamentul (UE) nr. 57/2011 al Consiliului (5). Este indicat, prin urmare, să se clarifice că speciile de caproide pot fi capturate utilizând plase remorcate cu o dimensiune a ochiurilor mergând de la 32 mm la 54 mm. În consecință, anexele I și II la Regulamentul (CE) nr. 850/98 al Consiliului (6) ar trebui modificate în mod corespunzător,

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 850/98 se modifică după cum urmează: 1. La anexa I, în tabel, se introduce mențiunea: „ «Specii de caproide», cu o dimensiune a ochiurilor de la 32 la 54 mm, și cu un procent minim de specii-țintă de 90/60.” 2. La anexa II, în tabel, se introduce mențiunea: „ «Specii de caproide», cu o dimensiune a ochiurilor de la 32 la 54 mm, și cu un procent minim de specii-țintă de 90 %.”

Articolul 2

Regulamentul (CE) nr. 1288/2009 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), data „30 iunie 2011” se înlocuiește cu data „31 decembrie 2012”; (b) alineatul (2) se modifică după cum urmează: (i) litera (a) se modifică după cum urmează: — la punctul (i), textul „punctul 6.8 paragraful al doilea” se elimină; — la punctul (ii), textul „de la 1 ianuarie 2010 la 30 iunie 2011 ” se înlocuiește cu textul „de la 1 ianuarie 2010 la 31 decembrie 2012 ”; — la punctul (iv), data „ 30 iunie 2011 ” se înlocuiește cu data „ 31 decembrie 2012 ”; — la punctul (v), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Statele membre vizate înaintează Comisiei un raport preliminar privind cantitatea totală a capturilor și a cantităților aruncate înapoi în mare de către navele care fac obiectul programului pentru observatori cel târziu la data de 30 iunie din anul în care este pus în aplicare programul respectiv. Raportul final pentru anul calendaristic respectiv este transmis cel târziu la data de 1 februarie a anului următor anului calendaristic respectiv.”; — se adaugă următorul punct (vi): „(vi) la punctul 6.8, paragraful al doilea se înlocuiește cu următorul text: «Statele membre vizate transmit Comisiei rezultatele testelor și experimentelor cel târziu la data de 30 septembrie a anului în care se desfășoară acestea.» ”; (ii) la litera (e), textul „atât pentru anul 2010, cât și pentru anul 2011” se elimină; (iii) la litera (h), anul „2010” se elimină. 2. La articolul 2, data „30 iunie 2011” se înlocuiește cu data „31 decembrie 2012”.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.