Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind comercializarea produselor biocide (2) stabilește o listă a substanțelor active care urmează să fie evaluate, în vederea unei posibile includeri a acestora în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE. Lista respectivă include fenoxicarbul.
(2) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1451/2007, fenoxicarbul a fost evaluat în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE în vederea utilizării sale pentru tipul de produs 8, conservanți pentru lemn, astfel cum este definit în anexa V la directiva menționată.
(3) Germania a fost desemnată ca stat membru raportor și a prezentat Comisiei, la 12 septembrie 2008, raportul autorității competente, însoțit de o recomandare, în conformitate cu articolul 14 alineatele (4) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007.
(4) Raportul autorității competente a fost analizat de statele membre și de Comisie. În conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, concluziile examinării au fost incluse într-un raport de evaluare, în cadrul Comitetului permanent pentru produse biocide, la 24 septembrie 2010.
(5) Din evaluările efectuate, reiese că produsele biocide care conțin fenoxicarb folosite la conservarea lemnului ar putea îndeplini cerințele stabilite la articolul 5 din Directiva 98/8/CE. Prin urmare, fenoxicarbul poate fi inclus în anexa I la directiva menționată.
(6) Nu au fost evaluate toate utilizările posibile la nivelul Uniunii. Prin urmare, statele membre trebuie să evalueze utilizările sau scenariile de expunere și riscurile pentru compartimentele de mediu și grupele de populație care nu au fost vizate în mod reprezentativ în cadrul evaluării riscurilor la nivelul Uniunii și, în momentul acordării autorizațiilor pentru produse, trebuie să se asigure că se iau măsuri corespunzătoare sau se impun condiții specifice în vederea reducerii riscurilor identificate până la un nivel acceptabil.
(7) Având în vedere ipotezele emise în procesul de evaluare a riscurilor, este oportun să se dispună ca lemnul proaspăt tratat să fie depozitat după tratare într-un loc acoperit și/sau pe o suprafață dură impermeabilă și ca eventualele pierderi rezultate din aplicarea produselor care conțin fenoxicarb folosite la conservarea lemnului să fie recuperate pentru a fi reutilizate sau eliminate.
(8) Având în vedere riscurile identificate pentru mediul acvatic, trebuie să se ia măsuri corespunzătoare pentru protejarea acestuia. Au fost identificate riscuri inacceptabile în utilizarea internă a lemnului tratat neacoperit și care nu se află în contact cu solul, care este expus în permanență intemperiilor sau care este protejat de intemperii, însă este udat în mod frecvent (clasa 3, astfel cum este definită de către OCDE (3)) în scenariul specific „pod peste lac”. Prin urmare, este necesar să se menționeze că produsele nu sunt autorizate pentru tratarea lemnului folosit pentru construcțiile exterioare aflate în apropierea sau deasupra apei, cu excepția cazului în care se aduc informații care dovedesc că produsul îndeplinește cerințele de la articolul 5 din Directiva 98/8/CE și din anexa VI la aceasta, prin aplicarea de măsuri adecvate de reducere a riscurilor, dacă este necesar.
(9) Este important ca dispozițiile prezentei directive să fie aplicate simultan în toate statele membre pentru asigurarea unui tratament egal pe piață al produselor biocide care conțin substanța activă fenoxicarb și pentru facilitarea funcționării corespunzătoare a pieței produselor biocide în general.
(10) Este necesar să se prevadă un interval de timp rezonabil înainte de includerea unei substanțe active în anexa I la Directiva 98/8/CE, pentru a permite statelor membre și părților interesate să se pregătească în vederea respectării noilor cerințe și pentru a garanta că solicitanții care au pregătit dosare pot beneficia pe deplin de perioada de 10 ani de protecție a datelor, care, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Directiva 98/8/CE, începe de la data includerii.
(11) După includere, este necesar să se acorde statelor membre un interval de timp rezonabil pentru a pune în aplicare articolul 16 alineatul (3) din Directiva 98/8/CE.
(12) Prin urmare, Directiva 98/8/CE trebuie modificată în consecință.
(13) Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,