Începe proba gratuită

Decizie 2011/738 · CELEX 32011D0738

2011/738/: Decizia Consiliului din 20 octombrie 2011 privind încheierea Acordului dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană privind protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare, de modificare a Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole

Data act
20.10.2011
Intrare in vigoare
20.10.2011
Status
In vigoare
acord (UE) alimente denumire de origine a unui produs Elveția produs agricol ratificare a unui acord

Recitale

(1) Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole (2) (denumit în continuare „acordul agricol”) a intrat în vigoare la 1 iunie 2002.

(2) Articolul 12 din acordul agricol prevede că acesta poate fi revizuit la cererea oricăreia dintre părți.

(3) La actul final al acordului agricol este anexată o declarație comună referitoare la protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare.

(4) Comisia a negociat, în numele Uniunii, un acord între Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană privind protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare (denumit în continuare „acordul”), care modifică acordul agricol prin introducerea anexei 12.

(5) Decizia 2002/309/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei privind Acordul de cooperare științifică și tehnologică din 4 aprilie 2002 privind încheierea a șapte acorduri cu Confederația Elvețiană (3) definește procedura internă de adoptare a poziției Uniunii cu privire la aspectele care fac obiectul deciziilor comitetului mixt menționat la articolul 6 alineatul (3) din acordul agricol. De asemenea, ar trebui definită procedura internă de stabilire a poziției Uniunii cu privire la aspectele legate de anexa 12 la respectivul acord.

(6) Acordul ar trebui aprobat în numele Uniunii Europene,

Articolul 1

Se aprobă în numele Uniunii Acordul dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană privind protecția denumirilor de origine și a indicațiilor geografice ale produselor agricole și alimentare, de modificare a Acordului dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerciale cu produse agricole. Textul acordului este atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului desemnează persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să depună, în numele Uniunii, instrumentul de aprobare prevăzut la articolul 3 din acord, prin care Uniunea își exprimă acordul de a-și asuma obligații în temeiul acordului.

Articolul 3

În ceea ce privește aspectele legate de anexa 12 la acordul agricol și de apendicele la acesta, poziția Uniunii cu privire la aspectele care fac obiectul deciziilor Comitetului mixt pentru agricultură menționat la articolul 6 alineatul (3) din acordul agricol este adoptată de Comisie în conformitate cu procedura stabilită la articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării (4).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.