Recitale
(1) În temeiul Directivei 2000/29/CE, plantele de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din țări neeuropene altele decât țările mediteraneene, Australia, Noua Zeelandă, Canada și statele continentale din Statele Unite ale Americii nu pot fi, în principiu, introduse în Uniune. Cu toate acestea, directiva menționată anterior permite derogări de la această regulă, cu condiția să se stabilească faptul că nu există niciun risc de răspândire a organismelor dăunătoare.
(2) Decizia 2003/248/CE a Comisiei (2) autorizează statele membre să prevadă derogări temporare de la anumite dispoziții ale Directivei 2000/29/CE pentru a permite importul plantelor de căpșuni (Fragaria L.) destinate plantării, cu excepția semințelor, originare din Argentina.
(3) Circumstanțele care justifică autorizarea prevăzută în Decizia 2003/248/CE rămân actuale și nicio informație nouă nu motivează revizuirea condițiilor specifice.
(4) Prin Directiva 2008/64/CE a Comisiei (3), Colletotrichum acutatum Simmonds a fost eliminat de la litera (c) din secțiunea II a părții A din anexa II la Directiva 2000/29/CE. Prin urmare, acest organism nu ar trebui să mai fie inclus în anexa la Decizia 2003/248/CE.
(5) Pe baza experienței dobândite în cursul aplicării Deciziei 2003/248/CE, este adecvată prelungirea perioadei de valabilitate a autorizației în cauză cu 10 ani.
(6) Prin urmare, Decizia 2003/248/CE ar trebui să fie modificată în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,