Recitale
(1) Articolul 70 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului prevede că statele membre sunt responsabile de prevenirea, identificarea și corectarea neregulilor și recuperarea sumelor plătite necuvenit și trebuie să adreseze Comisiei o notificare cu privire la acestea și să o informeze în legătură cu evoluția procedurilor administrative.
(2) Având în vedere experiența acumulată de Comisie și de statele membre în privința aplicării Regulamentului (CE) nr. 1681/94 al Comisiei din 11 iulie 1994 privind neregulile și recuperarea sumelor plătite în mod necorespunzător în cadrul finanțării politicilor structurale, precum și organizarea unui sistem de informare în acest domeniu (2), procedurile de raportare în ceea ce privește monitorizarea neregulilor trebuie simplificate. În plus, pentru reducerea sarcinii administrative impuse statelor membre, este necesar să se stabilească mai exact tipul de informații de care are nevoie Comisia. În acest scop, informațiile privind sumele nerecuperabile și sumele agregate aferente neregulilor raportate trebuie incluse în declarația anuală care trebuie transmisă Comisiei în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (CE) nr. 498/2007 al Comisiei (3).
(3) Procedurile de raportare a sumelor nerecuperabile trebuie să reflecte cu acuratețe obligațiile statelor membre prevăzute la articolul 70 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, în special obligația de a proceda în mod eficace la recuperarea sumelor. De asemenea, este oportună simplificarea procedurilor prin intermediul cărora Comisia monitorizează îndeplinirea obligațiilor respective pentru ca ele să devină mai eficace și mai rentabile.
(4) În aplicarea articolului 60 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, trebuie să se specifice în mod clar că autoritatea de certificare este responsabilă cu ținerea unei evidențe contabile complete, care să conțină în mod concret sumele raportate Comisiei ca fiind afectate de nereguli în conformitate cu articolul 55 din Regulamentul (CE) nr. 498/2007.
(5) Pentru garantarea unui flux de informații eficient privind neregulile și evitarea suprapunerii diferitelor puncte de contact, este oportună gruparea într-un singur articol a dispozițiilor privind cooperarea cu statele membre.
(6) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 498/2007 trebuie modificat în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Fondului european pentru pescuit,