Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 428/2008 al Comisiei din 8 mai 2008 de stabilire a centrelor de intervenție pentru cereale (2) reia, în anexa I și pentru fiecare stat membru, centrele de intervenție în funcție de tipurile de cereale, cu excepția grâului dur.
(2) Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1173/2009 al Comisiei (3) desemnează centrele de intervenție pentru grâul dur și pentru orez, vizate la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 670/2009 al Comisiei (4).
(3) Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 al Comisiei din 11 decembrie 2009 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului cu privire la achiziționarea și vânzarea produselor agricole în cadrul schemei de intervenție publică (5) prevede, începând cu anul de comercializare 2010/2011, condițiile care trebuie respectate pentru desemnarea și aprobarea centrelor de intervenție pentru cereale și a spațiilor de depozitare aferente. Printre aceste condiții se numără, conform articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din regulamentul respectiv, în special existența unei capacități minime de depozitare de 20 000 de tone în cazul fiecărui centru de intervenție pentru cereale.
(4) Începând cu 1 iulie 2010, Regulamentul (UE) nr. 1272/2009 abrogă Regulamentul (CE) nr. 670/2009 în ceea ce privește cerealele.
(5) Începând cu 1 iulie 2010, centrele de intervenție pentru cereale, desemnate în temeiul articolului 41 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007, trebuie să îndeplinească condițiile stabilite la articolele 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009. Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 428/2008 trebuie abrogat, iar Regulamentul (CE) nr. 1173/2009 trebuie modificat.
(6) Conform articolului 55 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1272/2009, statele membre au transmis serviciilor Comisiei lista centrelor de intervenție, în vederea desemnării efective a acestora, precum și lista spațiilor de depozitare aferente acestor centre pe care le-au autorizat ca îndeplinind condițiile minime prevăzute în legislația comunitară. Ținând cont fie de nivelurile de producție cerealieră scăzute, fie de faptul că estimările lor indică absența unor sectoare cerealiere excedentare, precum și de neutilizarea intervenției pentru o perioadă semnificativă de timp, unele state membre nu au comunicat niciun centru de intervenție pentru cereale.
(7) Cu scopul de a asigura buna funcționare a schemei de intervenție publică, Comisia trebuie să desemneze centrele de intervenție în funcție de situarea lor geografică și să publice lista spațiilor de depozitare aferente acestora, împreună cu toate informațiile necesare operatorilor vizați de intervenția publică.
(8) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,