Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 494/98 al Comisiei din 27 februarie 1998 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor administrative minime în cadrul sistemului de identificare și înregistrare a bovinelor (2) a fost adoptat în temeiul articolului 10 litera (e) din Regulamentul (CE) nr. 820/97 al Consiliului din 21 aprilie 1997 de stabilire a unui sistem de identificare și înregistrare a bovinelor și privind etichetarea cărnii de vită și mânzat și a produselor din carne de vită și mânzat (3). Regulamentul respectiv a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 1760/2000.
(2) Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 494/98 prevede că în cazul în care deținătorul unui animal nu poate face dovada identificării animalului respectiv în termen de două zile lucrătoare, atunci animalul este sacrificat fără întârziere sub supravegherea autorităților veterinare și fără despăgubire din partea autorității competente.
(3) Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman (4) stabilește norme specifice pentru organizarea de controale oficiale în ceea ce privește alimentele de origine animală.
(4) Regulamentul respectiv prevede că medicul veterinar oficial trebuie să controleze dacă animalele sunt sacrificate numai în cazul în care operatorul abatorului a primit și a verificat informațiile relevante privind lanțul alimentar.
(5) În plus, Regulamentul (CE) nr. 854/2004 prevede că medicul veterinar oficial poate permite sacrificarea animalelor în cadrul abatorului chiar dacă nu sunt disponibile informațiile relevante privind lanțul alimentar. Cu toate acestea, în acest caz, toate informațiile relevante privind lanțul alimentar trebuie să fie furnizate înainte ca respectivele carcase să fie aprobate pentru consumul uman. În așteptarea unei hotărâri definitive, carcasele în cauză și organele comestibile care provin de la acestea trebuie să fie depozitate separat de alte cărnuri.
(6) Regulamentul (CE) nr. 854/2004 prevede, de asemenea, că, atunci când informațiile relevante privind lanțul alimentar nu sunt disponibile în termen de 24 de ore de la sosirea animalului la abator, orice carne care provine de la acest animal trebuie declarată improprie pentru consumul uman. Dacă animalul nu a fost încă sacrificat, acesta trebuie sacrificat separat de alte animale.
(7) Prin urmare, riscurile pentru sănătatea umană prezentate de animalele neidentificate sunt reduse de prevederile Regulamentului (CE) nr. 854/2004. Distrugerea animalelor conform Regulamentului (CE) nr. 494/98 are, așadar, în prezent, mai ales un efect disuasiv, promovând identificarea animalelor în scopuri diferite de cel al siguranței alimentare.
(8) Animalele de origine necunoscută pot afecta starea de sănătate a animalelor din zonele în care au fost ținute.
(9) Experiența acumulată în urma aplicării Regulamentului (CE) nr. 494/98 a arătat că limita strictă de timp fixată la două zile nu este suficientă pentru evaluarea corespunzătoare a identității animalelor neidentificate. Statele membre ar trebui să dispună de prerogative administrative discreționare pentru a evalua situația pe baza unei analize a riscurilor și pentru a aplica sancțiuni proporționale.
(10) Prin urmare, este necesară modificarea în consecință a Regulamentului (CE) nr. 494/98.
(11) Comitetul pentru fonduri agricole nu a emis un aviz în termenul stabilit de președintele acestuia,