Recitale
(1) În timpul negocierilor de aderare din 2005, Bulgaria a acceptat să închidă unitățile 1 și 2, precum și unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Kozlodui până la 31 decembrie 2002 și, respectiv, 31 decembrie 2006, și să dezafecteze, ulterior, aceste unități. Uniunea Europeană și-a exprimat disponibilitatea de a continua să furnizeze asistență financiară până în 2009, ca o prelungire a ajutorului de preaderare planificat în cadrul programului Phare de sprijinire a eforturilor de dezafectare depuse de Bulgaria.
(2) În lumina angajamentului Bulgariei de a închide unitățile 3 și 4 ale centralei nuclearoelectrice de la Kozlodui, articolul 30 din Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României (denumit în continuare „Actul de aderare din 2005”) a prevăzut un program de asistență (denumit în continuare „programul Kozlodui”) cu un buget de 210 milioane EUR pentru perioada 2007-2009. Programul a inclus asistența pentru acoperirea pierderii de capacitate ca urmare a închiderii centralei nucleare de la Kozlodui.
(3) Fondurile internaționale de asistență pentru dezafectare, administrate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), există de mai mulți ani. Uniunea are contribuția cea mai importantă la fondurile respective.
(4) Uniunea recunoaște eforturile depuse și progresele importante realizate de Bulgaria în etapa de pregătire a dezafectării din cadrul programului Kozlodui, utilizând fonduri ale Uniunii puse la dispoziție până în 2009, precum și nevoia de sprijin financiar suplimentar după 2009 pentru a continua să progreseze în cadrul operațiunilor curente de dezafectare, în conformitate cu Actul de aderare din 2005, aplicând totodată cele mai înalte standarde de securitate.
(5) În plus, este important să se utilizeze resursele proprii ale centralei nucleare de la Kozlodui, întrucât acest lucru contribuie la asigurarea expertizei necesare, îmbunătățește know-how-ul și competențele și, totodată, limitează impactul social și economic al închiderii anticipate prin utilizarea în continuare a personalului centralei nucleare închise. Așadar, continuitatea sprijinului financiar este importantă pentru menținerea standardelor de siguranță, de sănătate și de mediu necesare.
(6) De asemenea, Uniunea recunoaște nevoia de sprijin financiar în vederea aplicării în continuare a măsurilor de remediere în sectorul energetic, date fiind pierderea de capacitate prin închiderea unităților nucleare și impactul acestui fapt asupra securității aprovizionării cu energie electrică în regiune.
(7) Uniunea recunoaște nevoia de atenuare a efectului creșterii deteriorării mediului și a emisiilor cauzate de capacitatea de înlocuire, care provine în mare parte din utilizarea crescută a centralelor pe bază de lignit.
(8) În consecință, ar trebui prevăzută suma de 300 milioane EUR din bugetul general al Uniunii pentru a finanța dezafectarea centralei nucleare de la Kozlodui în perioada 2010-2013.
(9) Alocările din bugetul general al Uniunii destinate dezafectării nu ar trebui să conducă la denaturarea concurenței în ceea ce privește furnizorii de energie electrică de pe piața energiei din Uniune. Aceste alocări ar trebui de asemenea utilizate pentru a finanța măsurile vizând eficiența energetică și economia de energie, în conformitate cu acquis-ul și cu normele de funcționare a pieței europene comune a energiei.
(10) Asistența financiară ar trebui pusă în continuare la dispoziție sub formă de contribuție a Uniunii la Fondul internațional de asistență pentru dezafectarea centralei nucleare de la Kozlodui, administrat de BERD.
(11) Printre atribuțiile BERD se numără gestionarea fondurilor publice alocate programelor pentru dezafectarea unităților electrice nucleare care au făcut obiectul acordurilor de închidere legate de aderare. BERD monitorizează gestiunea financiară a acestor programe pentru a optimiza utilizarea fondurilor publice. Mai mult, BERD îndeplinește sarcinile referitoare la buget care i-au fost încredințate de către Comisie, conform cerințelor din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (2) (Regulamentul financiar).
(12) Pentru a asigura o eficiență maximă și pentru a reduce la minimum eventualele consecințe asupra mediului, dezafectarea unităților 1-4 ale centralei nucleare de la Kozlodui ar trebui să se realizeze prin recurgerea la cele mai bune competențe tehnice disponibile și cu respectarea naturii și a specificațiilor tehnologice ale unităților care urmează a fi închise.
(13) Dezafectarea centralei nucleare de la Kozlodui se va realiza în conformitate cu legislația în materie de mediu, în special cu Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (3).
(14) Principiile economiei, eficienței și eficacității în ceea ce privește fondurile alocate ar trebui asigurate prin evaluarea și auditarea performanței programelor finanțate anterior.
(15) O valoare de referință financiară, în sensul punctului 38 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (4), ar trebui inclusă în prezentul regulament pentru toată durata programului Kozlodui, fără să se aducă atingere competențelor autorității bugetare, astfel cum sunt prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(16) În vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisia ar trebui să fie asistată de un comitet instituit prin Regulamentul (Euratom) nr. 549/2007 al Consiliului (5),