Recitale
(1) Slovacia s-a angajat să închidă unitatea 1 și unitatea 2 ale centralei nucleare Bohunice V1 până la 31 decembrie 2006 și, respectiv, până la 31 decembrie 2008. Uniunea Europeană și-a exprimat disponibilitatea de a continua să furnizeze asistență financiară până în 2006, ca o prelungire a ajutorului de preaderare planificat în cadrul programului Phare de sprijinire a eforturilor de dezafectare depuse de Slovacia.
(2) Protocolul nr. 9 cu privire la unitatea 1 și unitatea 2 ale centralei electrice Bohunice V1 din Slovacia, anexat la Actul de aderare din 2003, reiterează angajamentul Slovaciei de a închide centrala nucleară Bohunice V1 și, în acest scop, stabilește un program de asistență pentru perioada 2004-2006 cu un buget de 90 milioane de euro.
(3) În Protocolul nr. 9, Uniunea Europeană a recunoscut, de asemenea, că dezafectarea centralei nucleare Bohunice V1 va trebui să continue dincolo de perspectivele financiare pentru perioada 2000-2006 și că aceasta reprezintă pentru Slovacia un efort financiar semnificativ. Deciziile privind continuarea asistenței în acest domeniu din partea Uniunii ulterior anului 2006 vor ține seama de această situație.
(4) Fondurile internaționale de asistență pentru dezafectare, administrate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), există de mai mulți ani. Comunitatea asigură principala contribuție la aceste fonduri, în special prin intermediul programului Phare.
(5) În consecință, ar trebui preconizată suma de 423 milioane de euro (4) din bugetul general al Uniunii Europene pentru a finanța dezafectarea centralei nucleare Bohunice V1 în perioada 2007-2013.
(6) Alocările din bugetul general al Uniunii Europene destinate dezafectării nu ar trebui să ducă la denaturarea concurenței în raporturile cu furnizorii de electricitate de pe piața energiei din Uniune. Aceste alocări ar trebui să fie utilizate și pentru finanțarea măsurilor de compensare a pierderii unor capacități de producție, în conformitate cu dispozițiile pertinente din acquis.
(7) Asistența financiară poate fi pusă la dispoziție ca o contribuție a Comunității la Fondul internațional de asistență pentru dezafectarea centralei nucleare Bohunice, administrat de BERD.
(8) Atribuțiile BERD includ gestionarea fondurilor publice alocate programelor pentru dezafectarea centralelor electrice nucleare și supravegherea gestionării financiare a acestor programe, cu scopul de a optimiza utilizarea fondurilor publice. Mai mult, BERD îndeplinește sarcinile referitoare la buget care i-au fost încredințate de către Comisie, conform cerințelor prevăzute la articolul 53 alineatul (7) din regulamentul financiar.
(9) Protocolul nr. 9 lasă deschisă posibilitatea stabilirii unor căi diferite de punere în aplicare, inclusiv a unui canal acreditat administrat la nivel național, astfel încât acordarea asistenței să îndeplinească obiectivul menționat la articolul 2. Comisia și Slovacia ar putea să creeze modalitățile de punere în aplicare, în conformitate cu părțile pertinente din regulamentul financiar.
(10) Pentru a asigura o maximă eficiență, dezafectarea centralei nucleare Bohunice V1 ar trebui să se realizeze prin recurgerea la cea mai bună competență tehnică disponibilă și cu respectarea naturii și a specificațiilor tehnologice ale unităților care vor fi închise.
(11) Declasarea centralei nucleare Bohunice V1 ar trebui realizată în conformitate cu legislația în materie de mediu, în special Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (5).
(12) O valoare de referință financiară, în sensul punctului 38 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară (6), este inclusă în prezentul regulament pentru toată durata programului, fără să se aducă atingere competențelor autorității bugetare, astfel cum sunt definite prin Tratatul de instituire a Comunității Europene.
(13) În vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisia ar trebui asistată de un comitet,