Recitale
(1) Poziția comună 2004/137/PESC a Consiliului din 10 februarie 2004 privind măsuri restrictive împotriva Liberiei (2) prevede punerea în aplicare a măsurilor stabilite în Rezoluția 1521 (2003) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, inclusiv interzicerea acordării de asistență tehnică în domeniul activităților militare. Aceasta prevede, de asemenea, interzicerea acordării de asistență financiară pentru activități militare. În temeiul poziției comune menționate anterior, Regulamentul (CE) nr. 234/2004 al Consiliului (3) impune o interdicție generală privind furnizarea de asistență tehnică, fonduri sau asistență financiară pentru activități militare către orice persoană, entitate sau organism din Liberia sau pentru utilizarea în această țară.
(2) La 12 februarie 2008, Consiliul a adoptat Poziția comună 2008/109/PESC (4) care a confirmat respectivele măsuri și le-a consolidat împreună cu alte măsuri relevante într-un singur act juridic.
(3) La 17 decembrie 2009, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluția 1903 (2009), care a modificat măsurile restrictive ale ONU privind armele și materialele conexe și privind furnizarea de asistență, consiliere și instruire legată de activități militare, limitând efectul respectivelor măsuri restrictive la entitățile neguvernamentale și persoanele care desfășoară activități pe teritoriul Liberiei. În temeiul respectivei rezoluții, Poziția comună 2008/109/PESC a fost modificată prin Decizia 2010/129/PESC.
(4) Regulamentul (CE) nr. 234/2004 ar trebui să fie modificat în consecință.
(5) Orice prelucrare a datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie conformă cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (5) și cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (6),