Recitale
(1) Articolul 53 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 prevede posibilitatea adoptării de măsuri de urgență adecvate pentru produsele alimentare și hrana pentru animale importate dintr-o țară terță, în scopul de a proteja sănătatea publică, sănătatea animală sau mediul, în cazul în care riscul nu poate fi combătut în mod satisfăcător prin măsurile luate individual de către statele membre.
(2) În iulie 2007, în UE au fost găsite nivele mari de pentaclorfenol (PCF) și dioxine în anumite loturi de gumă de guar originare din sau expediate din India. Dacă nu se ia nicio măsură pentru a evita prezența pentaclorfenolului și a dioxinelor în guma de guar, acest gen de contaminare constituie o amenințare pentru sănătatea publică din cadrul Uniunii Europene.
(3) Ca reacție la această constatare a unor nivele crescute de PCF și dioxine, Oficiul Alimentar și Veterinar al Comisiei a efectuat urgent o vizită de inspecție în India, în octombrie 2007. Obiectivul a fost de a colecta informații referitoare la posibila sursă de contaminare și de a evalua măsurile de control instituite de autoritățile din India pentru a evita repetarea acestei contaminări. Echipa de inspecție a concluzionat că nu existau suficiente date referitoare la cauza incidentului contaminării și că investigația efectuată de autoritățile din India a fost insuficientă pentru a trage vreo concluzie. În contextul în care există pentaclorfenolat sodic și se folosește în industria gumei de guar și ținând cont că activitatea industrială se desfășoară în mare parte după reguli proprii, sistemele de control existente la momentul respectiv erau inadecvate pentru a garanta că această contaminare nu se va repeta.
(4) Prin urmare, Decizia 2008/352/CE a Comisiei din 29 aprilie 2008 de impunere a unor condiții speciale referitoare la guma de guar originară sau expediată din India, datorită riscurilor de contaminare a produsului respectiv cu pentaclorfenol și dioxine (2) prevede că fiecare transport de gumă de guar și de furaje combinate și alimente compuse care conțin cel puțin 10 % gumă de guar, originare din sau expediate din India trebuie să fie însoțit de un buletin de analiză original autorizat de un reprezentant al autorității competente din țara unde laboratorul este localizat care să ateste faptul că produsul nu conține pentaclorfenol (PCF) în concentrație mai mare de 0,01 mg/kg. Autoritățile competente din statele membre respective trebuie să preleveze probe și să analizeze transporturile de acest tip de produse cu o frecvență de 5 % pentru a verifica faptul că nivelul de 0,01 mg/kg de PCF nu este depășit. Laboratorul comunitar de referință pentru dioxine și PCB prezente în alimente și hrana animalelor a efectuat un studiu pentru a stabili corelația dintre PCF și dioxine în guma de guar contaminată provenită din India. Din acest studiu se poate concluziona că guma de guar conținând un nivel de PCF sub 0,01 mg/kg nu conține nivele inacceptabile de dioxine.
(5) În octombrie 2009, OAV a efectuat o misiune de monitorizare pentru a evalua măsurile de control instituite de autoritățile indiene în vederea prevenirii contaminării gumei de guar cu PCF și dioxine și a monitorizării recomandărilor misiunii care a avut loc în octombrie 2007.
(6) În timpul acelei misiuni de inspecție au fost constatate o serie de deficiențe grave. În India, statutul PCF utilizat în industrie nu este clar și la momentul la care a fost efectuată misiunea nu exista dovada niciunei acțiuni întreprinse în vederea opririi producției sau vânzării acestuia. Prelevarea de probe de către societatea privată exportatoare este efectuată fără nicio supraveghere oficială. Neconformitățile găsite de laborator la aproximativ 2,5 % din probele analizate sunt notificate societății exportatoare fără a notifica autoritatea competentă. Având în vedere faptul că autoritatea competentă nu era la curent cu aceste neconformități, nu a fost întreprinsă nicio acțiune privind loturile neconforme.
(7) Concluziile indică faptul că contaminarea gumei de guar cu PCF și/sau dioxine nu poate fi considerată un incident izolat și că doar analiza eficientă efectuată de laboratorul privat autorizat a prevenit continuarea exporturilor de produse contaminate în Uniunea Europeană. Având în vedere faptul că nu a avut loc nicio îmbunătățire în sistemul de control sunt necesare măsuri suplimentare pentru reducerea riscurilor potențiale.
(8) Deoarece nu poate fi exclus faptul că guma de guar originară din India este exportată în UE printr-o țară terță, este oportună prevederea unor controale în mod aleatoriu privind prezența PCF în guma de guar expediată din țări, altele decât India.
(9) Prin urmare, Decizia 2008/352/CE ar trebui modificată în consecință. Totuși, având în vedere natura dispozițiilor de modificare, care sunt aplicate în mod direct și sunt obligatorii în toate elementele lor, este oportună înlocuirea deciziei respective cu un regulament.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,