Recitale
(1) Directiva 2006/88/CE stabilește cerințele de sănătate animală care trebuie aplicate în cazul introducerii pe piață a animalelor și produselor de acvacultură. În plus, directiva stabilește măsurile preventive minime care urmează să fie puse în aplicare în cazul suspectării sau dovedirii prezenței unui focar al uneia dintre bolile animalelor de acvacultură.
(2) Articolul 41 din directiva menționată prevede că statele membre trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru controlul oricărei situații în legătură cu o boală emergentă și pentru a preveni răspândirea bolii în cauză. În cazul unei situații în legătură cu o boală emergentă, statul membru respectiv trebuie să informeze fără întârziere Comisia, statele membre și statele membre ale AELS, în cazul în care constatările efectuate atestă existența unei situații epizootice de natură să afecteze un alt stat membru.
(3) Creșterea mortalității stridiilor din specia Crassostrea gigas (denumite în continuare „stridii Crassostrea gigas”) a fost detectată în mai multe zone din Franța și din Irlanda în ultima parte a primăverii și în vara anului 2008. Acest fenomen a fost atribuit unei combinații de factori adverși de mediu, coroborată cu prezența bacteriilor din genul Vibrio și prezența Ostreid herpesvirus-1 (OsHV-1), incluzând un genotip nou descris al acestui virus, denumit OsHV-1 μvar.
(4) Autoritățile franceze au informat Comisia, statele membre și statele membre AELS cu privire la situație și la măsurile luate în august 2008, aspectul fiind adus și în atenția Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală în septembrie 2008.
(5) În primăvara anului 2009, o creștere a mortalității atribuită aceleiași combinații de factori a fost din nou detectată în Franța, Irlanda și Insulele Anglo-Normande. Deși cauzele mortalității rămân încă incerte, investigațiile epidemiologice efectuate în Irlanda și Regatul Unit în 2009 sugerează că OsHV-1 μvar are un rol important în cazul acestei mortalități.
(6) Autoritățile competente din statele membre respective și din Insulele Anglo-Normande au informat Comisia cu privire la situație și cu privire la măsurile luate, aspectul fiind adus și în atenția Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, în mai multe rânduri.
(7) Măsurile de protecție luate de către autoritățile competente din statele membre respective și din Insulele Anglo-Normande în vederea controlării situației în legătură cu boala emergentă au avut în principal la bază restricționarea circulației stridiilor Crassostrea gigas către exteriorul zonelor afectate de creșterea mortalității.
(8) Având în vedere reapariția situației în legătură cu boala emergentă în anul 2009 și posibila repetare a acesteia și riscul de răspândire pe o arie mai mare în primăvara și vara anului 2010, precum și pe baza experienței dobândite, este necesară și adecvată extinderea măsurilor deja luate de către statele membre afectate.
(9) Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a cerințelor Directivei 2006/88/CE în ceea ce privește bolile emergente și pentru a asigura faptul că măsurile luate oferă o protecție suficientă împotriva continuării răspândirii, fără a impune în același timp restricții inutile asupra circulației stridiilor Crassostrea gigas, este necesară coordonarea la nivelul Uniunii Europene a măsurilor privind această situație în legătură cu boala emergentă.
(10) Atunci când autoritățile competente sunt informate cu privire la detectarea unei creșteri a mortalității în rândul stridiilor Crassostrea gigas, ar trebui să se efectueze o eșantionare și testarea în vederea detectării sau excluderii prezenței OsHV-1 μvar.
(11) Atunci când prezența genotipului de virus OsHV-1 μvar este confirmată, ar trebui puse în aplicare măsuri pentru controlul bolii, inclusiv crearea unei zone de izolare. Pentru delimitarea zonei de izolare, ar trebui să se țină seama de anumiți factori prevăzuți în prezentul regulament. Aceste măsuri de control al bolii ar trebui să rămână în vigoare până în momentul în care inspecțiile demonstrează încetarea creșterii mortalității.
(12) Ar trebui prevăzute restricții asupra circulației stridiilor Crassostrea gigas către exteriorul zonelor de izolare, pentru a se limita riscul de răspândire a bolii. Totuși, ar trebui prevăzute anumite derogări pentru cazurile în care riscul de răspândire a bolii este redus. Aceste derogări se referă la circulația anumitor stridii Crassostrea gigas destinate zonelor de cultură sau de relocare situate în altă zonă de izolare sau destinate consumului uman. Pentru a asigura trasabilitatea loturilor de stridii Crassostrea gigas destinate zonelor de cultură sau de relocare, acestea ar trebui să fie însoțite de un certificat de sănătate animală. La completarea certificatului, ar trebui să se aibă în vedere notele explicative prevăzute în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 al Comisiei din 12 decembrie 2008 de punere în aplicare a Directivei 2006/88/CE a Consiliului în ceea ce privește condițiile și cerințele de certificare pentru introducerea pe piață și importul în Comunitate de animale de acvacultură și produse obținute din aceste animale și de stabilire a unei liste a speciilor-vectori (2).
(13) În scopul cunoașterii mai amănunțite a situației în legătură cu boala emergentă în Uniune și în mod specific în statele membre și compartimentele încă neafectate și pentru a asigura detectarea rapidă a oricărei apariții a OsHV-1 μvar, statele membre ar putea crea programe de eșantionare și testare specifică pentru detectarea rapidă a OsHV-1 μvar. Stridiile Crassostrea gigas care provin din zone care au făcut obiectul măsurilor de protecție în 2009, în temeiul măsurilor naționale, sau în 2010, în conformitate cu prezentul regulament, ar trebui să facă obiectul unor cerințe suplimentare de sănătate animală dacă sunt introduse în scopul culturii sau relocării în statele membre sau compartimentele care intră sub incidența unui astfel de program, în măsura în care OsHV-1 μvar nu a fost detectat în acel stat membru sau compartiment.
(14) Pentru a asigura comparabilitatea datelor colectate în diferite state membre în contextul programelor de eșantionare și testare specifică în vederea detectării rapide a OsHV-1 μvar, ar trebui stabilite anumite cerințe privind conținutul acestor programe.
(15) Disponibilitatea unor informații exacte și prompte privind situația în ceea ce privește detectarea OsHV-1 μvar în statele membre reprezintă un element esențial pentru asigurarea unui control adecvat al situației în legătură cu boala emergentă. În acest scop, statele membre ar trebui să informeze fără întârziere Comisia și celelalte state membre cu privire la prima prezență confirmată a virusului OsHV-1 μvar pe teritoriul lor în 2010.
(16) În plus, ar trebui să se utilizeze paginile de internet informative elaborate în conformitate cu articolul 10 din Decizia 2009/177/CE a Comisiei din 31 octombrie 2008 de punere în aplicare a Directivei 2006/88/CE a Consiliului în ceea ce privește programele de supraveghere și eradicare și statutul „indemn de boală” al statelor membre, al zonelor sau al compartimentelor (3).
(17) Pentru a asigura transparența și promptitudinea informațiilor relevante privind situația în legătură cu boala emergentă, statele membre ar trebui să pună la dispoziția Comisiei Europene și celorlalte state membre informații privind zonele de izolare, zonele care au făcut anterior obiectul măsurilor de protecție, dar unde s-a demonstrat absența OsHV-1 μvar, și programele instituite pentru detectarea rapidă a OsHV-1 μvar.
(18) Deoarece există încă mari incertitudini în ceea ce privește situația în legătură cu boala emergentă, măsurile prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se aplice până la sfârșitul lunii decembrie 2010.
(19) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,