Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1451/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 privind a doua etapă a programului de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor biocide (2) stabilește o listă a substanțelor active care urmează a fi evaluate, în vederea unei posibile includeri a acestora în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE.
(2) Diazinonul este inclus în această listă în vederea utilizării în tipul de produse 18, insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode, definit în anexa V la Directiva 98/8/CE.
(3) Termenul de depunere a dosarului complet pentru substanțele active destinate utilizării în tipul de produse 18 a expirat la 30 aprilie 2006. Nu s-a primit însă niciun dosar complet în acest termen.
(4) Comisia a informat statele membre cu privire la acest fapt. Comisia a făcut totodată publice aceste informații prin mijloace electronice la 14 iunie 2006.
(5) În termen de trei luni de la publicarea acestor informații, o societate și-a manifestat interesul de a prelua rolul de participant în ceea ce privește diazinonul destinat utilizării în tipul de produse 18.
(6) Decizia 2007/794/CE a Comisiei din 29 noiembrie 2007 de stabilire a unui nou termen limită pentru depunerea dosarelor pentru anumite substanțe care vor fi examinate în conformitate cu programul de lucru de 10 ani prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE (3) a stabilit noul termen de depunere a dosarului la 30 aprilie 2008.
(7) În cadrul acestui nou termen, înainte de a-și depune dosarul, solicitantul a consultat Portugalia, statul membru raportor desemnat să evalueze diazinonul, pentru a se interesa dacă produsul său de referință, o zgardă antipurici, urma să fie considerat drept produs biocid sau produs medicinal veterinar.
(8) După ce a consultat Comisia și celelalte state membre, Portugalia i-a răspuns solicitantului că majoritatea statelor membre nu ar considera că o zgardă antipurici precum cea introdusă pe piață de acesta este un produs biocid, ci un medicament veterinar în sensul articolului 1 punctul 2 din Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
(9) Ținând seama de acest răspuns, solicitantul nu a depus dosarul pentru includerea diazinonului în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE pentru tipul de produse 18. În temeiul articolului 12 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1451/2007, nu se mai poate prelua rolul de participant în ceea ce privește diazinonul pentru tipul de produse 18.
(10) Având în vedere că solicitantul nu a depus dosarul în termenul stabilit, diazinonul nu trebuie inclus în anexa I, IA sau IB la Directiva 98/8/CE pentru tipul de produse 18.
(11) Este necesar să se prevadă o perioadă mai lungă pentru eliminarea treptată a zgărzilor antipurici introduse pe piețele anumitor state membre drept produse biocide, pentru a permite autorizarea acestora drept medicamente veterinare în conformitate cu Directiva 2001/82/CE.
(12) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent privind produsele biocide,