Articolul text
Text integral
2010/C 143/02 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 9 alineatul (3), având în vedere recomandarea Comisiei, după consultarea Comitetului economic și financiar, EMITE PREZENTUL AVIZ: Concluzia generală este că Lituania a pus în aplicare o consolidare decisivă a finanțelor publice în 2009 pe fondul unei deteriorări semnificative a situației economice, contribuind la actuala ajustare a economiei și sprijinind participarea fără sincope la ERM II și corecția deficitului excesiv. În prezent economia iese dintr-o gravă recesiune, preconizându-se menținerea unei creșterii medii la un nivel mult inferior pe termen mediu decât în anii de vârf din recentul ciclu. Consolidarea pusă în practică în 2009 reprezintă deja o ajustare majoră a finanțelor publice la creșterea mai slabă preconizată pe termen mediu. Un control mai strict al cheltuielilor și un cadru bugetar mai puternic pe termen mediu ar sprijini consolidarea suplimentară necesară. Programul vizează o scădere treptată a deficitului public global începând din 2010, în vederea corecției deficitului excesiv până în 2012, conform recomandării Consiliului, deși aceste rezultate bugetare sunt expuse riscurilor pe întreaga perioadă de programare. Având în vedere evaluarea de mai sus și recomandarea formulată la 16 februarie 2010 în temeiul articolului 126 din TFUE și având în vedere necesitatea de a asigura o convergență sustenabilă și o participare fără sincope la ERM II, Lituania este invitată: Tabel comparativ al principalelor previziuni macroeconomice și bugetare Sursă: Programul de convergență (PC); Previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009 (COM); calculele serviciilor Comisiei.