Articolul text
Text integral
2010/C 138/03 CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 5 alineatul (3), având în vedere recomandarea Comisiei, după consultarea Comitetului economic și financiar, EMITE PREZENTUL AVIZ: Concluzia generală este că, în urma gravei crize economice, finanțele publice, inclusiv poziția de sustenabilitate pe termen lung, au suferit o deteriorare substanțială. Politicile fiscale expansioniste planificate pentru 2010 sunt conforme cu PERE. Cu toate acestea, previziunile programului, pe baza politicilor actuale, indică faptul că deficitul public general ar depăși valoarea de referință de 3 % din PIB în 2010. În plus, traiectoria lentă preconizată pentru consolidarea fiscală pe termen mediu nu ar asigura realizarea de progrese în sensul îndeplinirii obiectivului pe termen mediu al programului. Luând, de asemenea, în considerare riscurile de evoluție negativă asociate acestor previziuni, ar fi deosebit de oportună adoptarea în timp util de către guvern a măsurilor necesare pentru a detalia o strategie fiscală pe termen mediu cuprinzătoare și concretă pentru asigurarea consolidării ulterior anului 2011. Având în vedere evaluarea de mai sus, Finlanda este invitată: Tabel comparativ al principalelor previziuni macroeconomice și bugetare Surse: Programul de stabilitate (PS); previziunile serviciilor Comisiei din toamna lui 2009 (COM); calcule efectuate de serviciile Comisiei.