Recitale
(1) Prin Regulamentul (CE) nr. 76/2002 (3), Comisia a stabilit supravegherea comunitară prealabilă a importurilor de anumite produse siderurgice originare din țări terțe.
(2) Statisticile privind comerțul exterior al Uniunii nu sunt disponibile pentru perioadele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1917/2000 al Comisiei (4).
(3) Cu toate că situația s-a schimbat de la introducerea supravegherii în 2002, evoluția pieței mondiale a oțelului necesită în continuare un sistem fiabil și rapid de informare cu privire la viitoarele importuri ale Uniunii.
(4) Au fost analizate tendințele importurilor de produse care se află în prezent sub supraveghere, precum și ale importurilor de produse plate din oțel inoxidabil și de tuburi sudate de mari dimensiuni, care, în momentul de față, nu fac obiectul unui sistem de supraveghere. S-a considerat necesară analizarea tendințelor pentru aceste produse suplimentare, ținând cont că ele reprezintă produsele cu cea mai mare valoare adăugată de pe piață.
(5) În ultimii ani, importurile în UE de aceste produse siderurgice au crescut semnificativ (cu 40 %), în termeni absoluți, în perioada 2005-2008. Chiar dacă importurile au început să scadă de la sfârșitul lui 2008, ele au urmat doar scăderea cererii și, în ceea ce privește consumul, au rămas semnificative.
(6) Capacitățile de producție mondială de oțel au crescut în perioada 2006-2008 și se preconizează o continuare a creșterii până în 2010. În numeroase regiuni, în special în China, India, Brazilia și Orientul Mijlociu, se preconizează, pentru următorii doi ani, o creștere de două cifre a capacității. China, țara cea mai importantă din punct de vedere al creșterii capacității, deține în prezent aproximativ 40 % din capacitatea mondială de producție a oțelului brut și are un consum de trei ori mai mare decât consumul anual de oțel al UE.
(7) Ținând cont de faptul că UE este o piață importantă pentru oțel în ceea ce privește dimensiunea și prețul, cu precădere în contextul unei monede puternice, este probabil ca, odată ce piața se redresează și are loc o îmbunătățire a cererii de pe piața Uniunii, orice excedent al capacității de producție de oțel va fi redirecționat spre UE. În mod comparativ, accesul la piețele țărilor terțe s-a redus recent într-o măsură variabilă întrucât țări din mai multe zone geografice (cum ar fi cele două Americi, Asia, Orientul Mijlociu) au luat măsuri de protejare și sprijinire a industriei lor siderurgice. Măsurile au luat diverse forme, printre care creșterea tarifelor, cerințe în materie de licențe, cerințe legate de cumpărarea produselor de pe piața internă și se referă la piețe care dețin o cotă semnificativă din consumul mondial.
(8) Producția de oțel brut și de produse plate din oțel inoxidabil în UE a înregistrat cele mai ridicate niveluri în 2007 și, respectiv, 2006, pentru ca, ulterior, în 2008, să înceapă să descrească. În cursul primului semestru al lui 2009, a avut loc o reducere cu 43,2 % față de primul semestru al lui 2008, în raport cu o reducere a producției de oțel la nivel mondial de 22,4 % înregistrată în aceeași perioadă. Criza a avut un impact asupra tuturor țărilor principale producătoare de oțel din UE și, drept reacție la aceasta, producătorii de oțel au redus numărul zilelor de producție și, prin urmare, au mărit capacitatea neutilizată.
(9) Toți producătorii și-au redus semnificativ personalul. În iunie 2009, aproximativ 40 % din forța de muncă din sectorul siderurgic al UE a fost afectată de criza economică, sub forma disponibilizărilor permanente sau temporare și a programului redus de muncă.
(10) Având în vedere evoluția recentă a importurilor de produse siderurgice, situația vulnerabilă actuală a industriei UE, menținerea cererii scăzute de pe piața UE și probabilitatea de redirecționare către UE a capacităților excedentare actuale și viitoare în cazul redresării cererii, se poate, prin urmare, considera că există o amenințare de prejudiciu la adresa producătorilor din Uniune, în temeiul articolului 11 din Regulamentul (CE) nr. 260/2009.
(11) Prin urmare, în interesul Uniunii, este necesar să se mențină supravegherea prealabilă a importului de anumite produse siderurgice, pentru a se obține informații statistice avansate care să permită o analiză rapidă a evoluției importurilor. Este necesar să se dispună de date rapide și anticipate privind comerțul pentru a face față vulnerabilității pieței siderurgice europene la schimbările subite de pe piețele siderurgice mondiale. Acest lucru este deosebit de important în situația actuală de criză, caracterizată prin incertitudini referitoare la eventuala redresare structurală a cererii și la eventualele beneficii efective ale acesteia pentru industria UE.
(12) În plus, ținând cont de evoluția pieței de produse plate din oțel inoxidabil și de tuburi sudate de mari dimensiuni, precum și de situația industriilor în cauză și având în vedere că sisteme similare de monitorizare a importurilor de oțel includ aceste produse, este oportun ca sfera de cuprindere a acestui sistem să includă produsele enumerate în anexa I.
(13) Ținând seama de evoluția menționată anterior și luând în considerare că alte țări mari producătoare de oțel, precum Canada și Statele Unite ale Americii, au decis recent să-și extindă sistemele similare de monitorizare a importurilor de oțel (până la 31 august 2011 și, respectiv, 21 martie 2013), este oportun ca acest sistem să se mențină până la 31 decembrie 2012.
(14) Pentru a reduce la minimum constrângerile inutile și pentru a nu perturba în mod excesiv activitățile societăților din apropierea frontierelor, masa netă a importurilor excluse din aplicarea prezentului regulament se menține la 2 500 kilograme,