Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 968/2006 al Comisiei (2) stabilește anumite termene limită pentru punerea în aplicare a măsurilor din cadrul planurilor de restructurare și al programelor naționale de diversificare. Între timp a devenit evidentă nevoia de a stabili un nou calendar al schemei temporare de restructurare a industriei zahărului, care să țină seama de consecințele crizei financiare mondiale asupra economiilor anumitor state membre și de schimbările majore neprevăzute ale programelor naționale de restructurare care au început în 2008 și sunt încă în desfășurare.
(2) Articolul 1 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 320/2006 al Consiliului prevede că orice sumă rămasă disponibilă în fondul de restructurare după finanțarea cheltuielilor se alocă Fondului European Agricol de Garantare (FEAGA). Pentru a garanta buna gestionare financiară și bugetară a fondurilor restante este oportună amânarea datelor finale actuale de eligibilitate a plăților efectuate în cadrul fondului de restructurare, pentru cazul în care întreprinderile în cauză își reactualizează planurile de restructurare.
(3) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 968/2006 ar trebui modificat în consecință.
(4) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru fondurile agricole,