Începe proba gratuită

Regulament 2009/1161 · CELEX 32009R1161

Regulamentul (CE) nr. 1161/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la informațiile privind lanțul alimentar care trebuie furnizate operatorilor economici din industria alimentară care administrează abatoare (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
30.11.2009
Intrare in vigoare
04.12.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_314_R_0008_01
Status
In vigoare
alimente igienă alimentară inspecție alimentară legislație privind alimentele produs de origine animală schimb de informații tăierea animalelor transmisia datelor

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 853/2004 stabilește norme specifice privind igiena alimentelor de origine animală. Mai exact, secțiunea III a anexei II la respectivul regulament solicită operatorilor economici din industria alimentară care administrează abatoare să solicite, să primească, să verifice și să acționeze în consecință cu privire la informațiile privind lanțul alimentar referitoare la toate animalele, cu excepția vânatului sălbatic, trimise sau care urmează să fie trimise la abatoare.

(2) Punctul 2 din secțiunea respectivă prevede că respectivilor operatori trebuie să li se furnizeze informații privind lanțul alimentar cel mai târziu cu 24 de ore înainte de sosirea animalelor în abator, cu excepția situațiilor menționate la punctul 7 al secțiunii respective. Punctul 7 prevede că informațiile respective pot ajunge la abatoare concomitent cu anumite animale precizate la punctul respectiv, în loc să ajungă cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea lor, dacă autoritatea competentă permite aceasta.

(3) Deoarece furnizarea de informații privind lanțul alimentar este o cerință nouă pentru operatorii economici din industria alimentară, introdusă prin Regulamentul (CE) nr. 853/2004, Regulamentul (CE) nr. 2076/2005 al Comisiei din 5 decembrie 2005 de stabilire a dispozițiilor tranzitorii de aplicare a Regulamentelor (CE) nr. 853/2004, (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului (2) prevede o perioadă tranzitorie de definitivare a punerii în aplicare a respectivei cerințe.

(4) Parcursul lin al informațiilor privind lanțul alimentar de la fermă la abator este facilitat de articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2076/2005, care prevede o derogare de la cerința menționată în anexa II secțiunea III punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 853/2004 de furnizare a informațiilor privind lanțul alimentar cu 24 de ore înainte de sosirea animalelor în abator, dacă autoritatea competentă permite aceasta și în situația în care această derogare nu periclitează obiectivele respectivului regulament.

(5) Experiența a dovedit că acordarea permisiunii autorităților competente de a crește, de la caz la caz, numărul de situații în care informațiile privind lanțul alimentar pot fi trimise la abator împreună cu animalele la care se referă, în loc de a sosi cu 24 de ore înainte, a condus la o punere în aplicare corespunzătoare a cerințelor referitoare la informațiile privind lanțul alimentar. Prin urmare, este adecvat ca dispozițiile tranzitorii respective să capete un caracter permanent.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2010.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.