Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1484/95 al Comisiei (3) a stabilit normele de aplicare a sistemului de taxe de import suplimentare, precum și prețurile reprezentative în sectoarele cărnii de pasăre și ouălor și pentru ovalbumină.
(2) Datele pe care trebuie să se bazeze stabilirea prețurilor reprezentative menționate la articolul 141 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 trebuie să fie ușor accesibile, permanent disponibile, fiabile și independente de operatorii în cauză. Deoarece datele menționate la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1484/95 nu îndeplinesc întotdeauna toate aceste condiții, este necesară înlocuirea lor cu informațiile culese în cadrul supravegherii comunitare reglementate prin articolul 308d din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar (4). Este necesară abrogarea, în același timp, a obligației de comunicare săptămânală, prevăzută la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1484/95.
(3) Taxa suplimentară nu poate fi impusă în cazul importurilor efectuate în limitele contingentelor tarifare stabilite în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Prin urmare, este necesară actualizarea listei regulamentelor referitoare la aceste contingente.
(4) Prin urmare, este necesară modificarea Regulamentului (CE) nr. 1484/95 în consecință.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,