Începe proba gratuită

Regulament 2009/583 · CELEX 32009R0583

Regulamentul (CE) nr. 583/2009 al Comisiei din 3 iulie 2009 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Aceto Balsamico di Modena (IGP)]

Data act
03.07.2009
Intrare in vigoare
24.07.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_175_R_0007_01
Status
In vigoare
alimente condimente denumire de origine a unui produs denumirea produsului Italia localizarea producției produs original

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) și în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006, cererea Italiei de înregistrare a denumirii „Aceto Balsamico di Modena” a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2).

(2) Germania, Grecia și Franța au prezentat declarații de opoziție cu privire la înregistrare, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006. Aceste declarații de opoziție au fost considerate admisibile în temeiul articolului 7 alineatul (3) primul paragraf literele (a)-(d) din regulamentul menționat.

(3) Declarația de opoziție a Germaniei a invocat în special temerea că înregistrarea indicației geografice protejate „Aceto Balsamico di Modena” ar putea prejudicia existența unor produse prezente în mod legal pe piață de cel puțin cinci ani, comercializate sub denumirile de „Balsamessig/Aceto balsamico”, precum și caracterul presupus generic al acestor ultime denumiri. Germania a evidențiat și lipsa de claritate în privința etapelor de fabricare care trebuie să se desfășoare în aria de origine.

(4) Declarația de opoziție a Franței s-a referit în special la faptul că „Aceto Balsamico di Modena” nu ar avea o reputație proprie, distinctă de cea a lui „Aceto balsamico tradizionale di Modena”, deja înregistrat ca denumire de origine protejată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 813/2000 al Consiliului (3). În opinia Franței, consumatorul ar putea fi indus în eroare în ceea ce privește natura și originea produsului în cauză.

(5) Grecia, la rândul ei, a atras atenția asupra importantei producții de oțet balsamic de pe teritoriul său și asupra efectelor nefavorabile pe care le-ar avea înregistrarea denumirii „Aceto Balsamico di Modena” asupra produselor grecești, comercializate sub denumiri ca „balsamico” sau „balsamon”, printre altele, care se află legal pe piață de cel puțin cinci ani. Grecia susține, de asemenea, că denumirile „aceto balsamico”, „balsamic” etc. sunt termeni generici.

(6) Prin scrisorile din 4 martie 2008, Comisia a invitat statele membre interesate să încerce să ajungă la un acord în conformitate cu procedurile lor interne.

(7) Dat fiind că Franța, Germania, Grecia și Italia nu au ajuns la un acord în termenele prevăzute, Comisia trebuie să adopte o decizie în conformitate cu procedura menționată la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 510/2006.

(8) Comisia a cerut avizul comitetului științific pentru denumiri de origine, indicații geografice și atestate de specificitate, înființat prin Decizia 93/53/CE (4), pentru a stabili dacă produsul îndeplinea condițiile de înregistrare. În avizul pronunțat în unanimitate la 6 martie 2006, comitetul a considerat că denumirea „Aceto Balsamico di Modena” are o reputație indiscutabilă pe piața națională, ca și pe piețele externe, fapt dovedit de utilizarea sa în numeroase rețete culinare din multe state membre, ca și de menționarea sa frecventă pe Internet, în presă și în mass-media. „Aceto Balsamico di Modena” îndeplinește așadar condiția inerentă ca produsul purtând această denumire să aibă o reputație proprie. Comitetul a arătat că produsele coexistă de sute de ani pe piețe. Comitetul a constatat, de asemenea, că produsele „Aceto Balsamico di Modena” și „Aceto balsamico tradizionale di Modena” sunt produse care diferă prin caracteristici, clientelă de bază, utilizare, mod de distribuție, prezentare și preț, ceea ce permite să se asigure tratarea echitabilă a producătorilor implicați și neinducerea în eroare a consumatorilor. Comisia aprobă integral aceste considerații.

(9) Pentru a accentua și mai mult diferențierea dintre produsele menționate, s-a precizat că au fost incluse calificativele numerice în interdicția generală de a se utiliza alte calificative decât cele prevăzute în mod expres în caietul de sarcini. S-au făcut, de altfel, câteva adaptări minore în caietul de sarcini al denumirii „Aceto Balsamico di Modena” cu scopul de a elimina orice eventuale ambiguități.

(10) Se pare că Germania și Grecia, în obiecțiile lor privind caracterul generic al denumirii propuse spre înregistrare, nu s-au referit, de fapt, la denumirea în ansamblu, „Aceto Balsamico di Modena”, ci numai la anumite componente ale acesteia, și anume la termenii „aceto”, „balsamico” și „aceto balsamico” sau la traducerile acestora. Or, protecția se conferă denumirii compuse „Aceto Balsamico di Modena”. Termenii individuali negeografici ai denumirii compuse, ca și traducerile acestora, pot fi utilizați chiar și împreună pe teritoriul comunitar, respectând principiile și normele aplicabile în cadrul ordinii juridice comunitare.

(11) Având în vedere aceste elemente, denumirea „Aceto Balsamico di Modena” trebuie înscrisă așadar în „Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate”.

(12) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru indicațiile geografice și denumirile de origine protejate,

Articolul 1

Se înregistrează denumirea din anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Versiunea consolidată a fișei rezumat, care reia principalele elemente din caietul de sarcini, figurează în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.