Recitale
(1) Indicii armonizați ai prețurilor de consum (IAPC) reprezintă măsurători armonizate privind inflația solicitate de către Comisie și Banca Centrală Europeană pentru a-și exercita funcțiile în conformitate cu dispozițiile articolului 121 din Tratatul CE. IAPC au rolul de a facilita comparațiile internaționale ale inflației prețurilor de consum. Aceștia sunt indicatori importanți pentru gestionarea politicii monetare.
(2) În conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 2494/95, la punerea în aplicare a respectivului regulament se solicită fiecărui stat membru să elaboreze un IAPC începând cu indicele pentru luna ianuarie 1997.
(3) Regulamentul (CE) nr. 1749/96 al Comisiei din 9 septembrie 1996 privind măsurile inițiale de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (2) definește acoperirea IAPC ca fiind acele produse și servicii incluse în cheltuielile monetare pentru consumul final al gospodăriilor, suportate pe teritoriul economic al statului membru, în cursul uneia sau al ambelor perioade comparate.
(4) Articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 2214/96 al Comisiei din 20 noiembrie 1996 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum: transmiterea și difuzarea subindicilor IAPC (3) definește o defalcare a COICOP/IAPC (4) în divizie (nivel cu două cifre), grup (nivel cu trei cifre) și clasă (nivel cu patru cifre).
(5) Articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 2454/97 al Comisiei din 10 decembrie 1997 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind standardele minime de calitate pentru coeficienții de corecție ai IAPC (5) definește „perioada de referință a coeficienților de corecție” a unui IAPC ca fiind o perioadă de 12 luni de consum sau de cheltuieli. În conformitate cu articolul 3 din regulamentul sus-menționat, statele membre ar trebui să calculeze IAPC utilizând coeficienții de corecție care reflectă configurația cheltuielilor consumatorilor în perioada de referință a coeficienților de corecție.
(6) Prin urmare, coeficienții de corecție la nivelul diviziilor, grupurilor și claselor COICOP/IAPC nu trebuie să varieze între luni, de-a lungul anului. Totuși, s-ar putea permite variația coeficienților de corecție la un nivel mai detaliat al COICOP/IAPC pentru a reflecta evoluția sezonieră a configurației consumului. Cu toate că indicii cu și fără o variație sezonieră a coeficienților de consum corespund unor obiective statistice diferite, restricțiile impuse metodologiei pot garanta comparabilitatea necesară dintre aceste două abordări, precum și comparabilitatea între statele membre în cadrul aceleiași metodologii.
(7) În mod normal, produsele sezoniere nu sunt disponibile sau volumele lor de achiziții sunt neglijabile în anumite perioade de-a lungul unei configurații ciclice anuale, iar în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1749/96, în cazul în care eșantioanele-țintă nu necesită o înregistrare lunară a prețurilor curente de-a lungul anului, în locul lor ar trebui utilizate prețuri estimate.
(8) Regulamentul (CE) nr. 1921/2001 al Comisiei din 28 septembrie 2001 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind standardele minime de revizuire a indicelui armonizat al prețurilor de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2602/2000 (6) stabilește cadrul pentru revizuirile IAPC.
(9) Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2494/95 prevede că IAPC care diferă din cauza conceptelor, a metodelor sau a practicilor diferite utilizate pentru definirea și prelucrarea lor nu ar trebui considerați comparabile. Totuși, metodologiile aplicate în statele membre pentru produsele sezoniere diferă radical, iar rezultatele pot să nu fie suficient de comparabile. Prin urmare, este necesară adoptarea unei abordări armonizate în ceea ce privește produsele sezoniere din IAPC pentru a se garanta că IAPC obținuți în acest mod îndeplinesc cerințele în materie de comparabilitate, fiabilitate și relevanță în conformitate cu articolul 4 paragraful al treilea și în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2494/95.
(10) Banca Centrală Europeană a fost consultată în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2494/95 (7).
(11) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru programul statistic instituit prin Decizia 89/382/CEE, Euratom a Consiliului (8),