Începe proba gratuită

Regulament 1997/2454 · CELEX 31997R2454

Regulamentul (CE) nr. 2454/97 al Comisiei din 10 decembrie 1997 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind standardele minime de calitate ale ponderărilor IAPC (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
10.12.1997
Intrare in vigoare
31.12.1997
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_1997_340_R_0024_011
Status
Inactiv
armonizarea prețurilor nivelul prețurilor preț de consum țări ale UE

Articolul 1

Obiectivul Obiectivul prezentului regulament este de a garanta că indicii IAPC sunt stabiliți pe baza unor ponderi suficient de fiabile și de relevante pentru a se preta comparațiilor internaționale.

Articolul 2

Definiție În sensul prezentului regulament, „perioada de referință a ponderilor” unui indice IAPC înseamnă perioada de 12 luni de consum sau de cheltuieli pe baza căreia se estimează ponderările pentru obținerea celui mai recent indice IAPC. „Sub-indicii” sunt definiți în Regulamentul (CE) nr. 2214/96 al Comisiei (3).

Articolul 3

Standarde minime pentru ponderări (1) În fiecare lună, statele membre calculează indici IAPC pe baza unor ponderi care să reflecte modelele de cheltuieli de consum pe parcursul unei perioade de referință a ponderilor care să se încheie cu maximum șapte ani înainte de luna decembrie precedentă. (2) În fiecare an, statele membre reexaminează ponderile pentru a se asigura că acestea sunt suficient de fiabile și de relevante pentru a îndeplini cerința de comparabilitate definită la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2494/95. Reexaminarea se poate limita la ponderile de la nivelul sub-indicilor și al componentelor lor majore. (3) În cadrul acestor reexaminări, statele membre verifică eventualitatea producerii unor schimbări importante în intervalul scurs de la perioada de referință a ponderilor în curs de utilizare, în ceea ce privește evoluția prețului fiecărui indice component principal al IAPC, sau a unei evoluții durabile a pieței în fiecare grupă componentă principală. (4) În cazurile în care există dovezi evidente că schimbările menționate la alineatul (3) indică o modificare a ponderii de natură să determine o modificare a IAPC cu un procent de peste 0,1 la sută în medie într-un an comparativ cu anul precedent, statele membre ajustează ponderile IAPC în mod corespunzător. Statele membre nu sunt obligate să țină cont de schimbările survenite în intervalul de doi ani care se încheie în luna decembrie de dinaintea reexaminării. (5) Toate ajustările efectuate conform alineatului (4) sunt aplicate de statele membre cel târziu în indicele pentru luna ianuarie a anului următor celui în care s-a efectuat reexaminarea.

Articolul 4

Controlul calității Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat), la cererea acesteia, informații suficiente privind ponderile pe baza cărora s-au calculat indicii IAPC, inclusiv perioadele de referință ale ponderilor utilizate, rezultatul reexaminărilor anuale și ajustările efectuate, pentru a se putea evalua respectarea dispozițiilor prezentului regulament.

Articolul 5

Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.