Începe proba gratuită

Regulament 2009/214 · CELEX 32009R0214

Regulamentul (CE) nr. 214/2009 al Comisiei din 18 martie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1800/2004 în ceea ce privește condițiile de autorizare a aditivului furajer Cycostat 66G (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
18.03.2009
Intrare in vigoare
08.04.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_073_R_0012_01
Status
In vigoare
aditivi alimentari alimentația animalelor legislație veterinară medicament veterinar

Recitale

(1) Aditivul clorhidrat de robenidină 66 g/kg (Cycostat 66G), denumit în continuare Cycostat 66G, asociat cu titularul autorizației, Alpharma (Belgia) BVBA, aparținând grupei coccidiostaticelor și altor substanțe medicamentoase, a fost autorizat sub rezerva anumitor condiții în conformitate cu Directiva 70/524/CEE a Consiliului (2). Regulamentul (CE) nr. 1800/2004 al Comisiei (3) a autorizat folosirea pe o perioadă de zece ani a aditivului menționat anterior pentru puii la îngrășat, pentru curcani și pentru iepurii la îngrășat. Aditivul respectiv a fost notificat ca un produs existent în temeiul articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Dat fiind că au fost comunicate toate informațiile solicitate în temeiul dispoziției menționate anterior, aditivul a fost inclus în Registrul comunitar al aditivilor pentru hrana animalelor.

(2) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede posibilitatea de modificare a autorizației unui aditiv ca urmare a unei cereri din partea titularului autorizației și a unui aviz al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. Alpharma (Belgia) BVBA, titular al autorizației pentru Cycostat 66G, a prezentat o cerere de schimbare a condițiilor de autorizare pentru puii la îngrășat și curcani, în sensul modificării denumirii comerciale din Cycostat 66G în Robenz 66G, lăsând neschimbat numele Cycostat 66G pentru iepurii la îngrășat.

(3) Schimbarea propusă a condițiilor autorizației este de natură pur administrativă și nu implică necesitatea unei noi evaluări a aditivilor în cauză. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost informată cu privire la cerere.

(4) Pentru a permite solicitantului să-și exercite drepturile de comercializare sub noua denumire comercială „Robenz 66G”, este necesară schimbarea condițiilor autorizației pentru puii la îngrășat și curcani.

(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1800/2004 ar trebui modificat în consecință.

(6) Ar trebui prevăzută o perioadă de tranziție pe parcursul căreia să se poată epuiza stocurile existente.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 2

Stocurile existente, care sunt în conformitate cu dispozițiile aplicabile înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, pot continua să fie introduse pe piață și pot fi utilizate până la 30 iunie 2010.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.