Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 295/2008 a stabilit un cadru comun pentru culegerea, elaborarea, transmiterea și evaluarea statisticilor comunitare referitoare la structura, activitatea, competitivitatea și performanțele întreprinderilor din Comunitate.
(2) Este necesar să se planifice în strânsă colaborare cu statele membre utilizarea modulului flexibil prevăzut la articolul 3 alineatul (2) litera (j) din respectivul regulament și să se stabilească domeniul său de aplicare, lista de caracteristici, perioada de referință, activitățile care trebuie acoperite și cerințele privind calitatea.
(3) Accesul la finanțare reprezintă o constrângere politică majoră în majoritatea statelor membre, în Comunitate de asemenea. Este evident că întreprinderile europene se confruntă cu un deficit de finanțare, în special dacă cresc rapid sau dacă sunt întreprinderi tinere. Prin urmare, sunt necesare statistici pentru a putea analiza situația acestor întreprinderi în raport cu situația întreprinderilor mici și mijlocii. Aceste date ar trebui extrase din surse existente, dacă este posibil.
(4) Orice alt detaliu tehnic necesar va face obiectul orientărilor și al recomandărilor elaborate de Comisie (Eurostat) în strânsă cooperare cu statele membre.
(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru programul statistic,