Începe proba gratuită

Regulament 2009/23 · CELEX 32009R0023

Regulamentul (CE) nr. 23/2009 al Comisiei din 14 ianuarie 2009 de derogare de la Regulamentul (CE) nr. 1282/2001 în ceea ce privește data limită de prezentare a declarațiilor de recoltă și de producție pentru anul de comercializare 2008-2009

Data act
14.01.2009
Intrare in vigoare
10.12.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2009_010_R_0006_01
Status
Inactiv
campanie agricolă producție reglementarea producției agricole schimb de informații viticultură

Recitale

(1) Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1282/2001 al Comisiei (2) prevede că, pentru cunoașterea în timp util a producției comunitare de vin, declarațiile de recoltă și de producție se depun de către producători până la 10 decembrie cel târziu.

(2) În unul dintre statele membre, sistemul informatic de gestionare a declarațiilor obligatorii a fost pus la dispoziția producătorilor cu întârziere, deoarece a trebuit să fie adaptat ca urmare a noilor măsuri introduse prin Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului din 29 aprilie 2008 privind organizarea comună a pieței vitivinicole, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999, a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, a Regulamentului (CE) nr. 1290/2005 și a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2392/86 și a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 (3), în ceea ce privește parcelele viticole din registrul viticol, în special distilarea alcoolului alimentar.

(3) Într-un alt stat membru, unele centre informatice unde producătorii trebuie să își prezinte declarațiile au avut probleme de capacitate. Aceste centre nu pot prelua toate declarațiile până la termenul fixat.

(4) Pentru a remedia aceste două situații diferite, de care producătorii nu sunt răspunzători, și deci pentru a evita ca producătorii să suporte penalități nejustificate, este necesar să li se acorde un termen suplimentar pentru prezentarea declarațiilor de recoltă și de producție și să se dea statelor membre posibilitatea de a mai prelungi acest termen până la o dată limită.

(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică începând cu 10 decembrie 2008.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.