Recitale
(1) Decizia nr. 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iulie 2002 de stabilire a celui de-al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu (3) a stabilit necesitatea de a reduce poluarea aerului până la niveluri la care efectele dăunătoare asupra sănătății umane și asupra mediului sunt minimizate.
(2) Protocolul de la Geneva referitor la controlul emisiilor de compuși organici volatili și al fluxurilor transfrontiere ale acestora stabilește obiectivele de reducere a emisiilor de compuși organici volatili (COV), iar Protocolul de la Göteborg referitor la reducerea acidifierii, a eutrofizării și a nivelului de ozon troposferic (4) stabilește pragurile de emisii pentru patru poluanți – dioxid de sulf, oxizi de azot, COV și amoniac –, solicitând utilizarea celor mai bune tehnici pentru menținerea emisiilor la un nivel scăzut.
(3) Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa (5) stabilește obiective de calitate a aerului în ceea ce privește ozonul troposferic și benzenul, iar Directiva 2001/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2001 privind plafoanele naționale de emisie pentru anumiți poluanți atmosferici (6) stabilește plafoanele naționale de emisie pentru COV care contribuie la formarea ozonului troposferic. Emisiile de COV, inclusiv vapori de benzină, dintr-un stat membru pot contribui la problemele de calitate a aerului în alte state membre.
(4) Ozonul constituie, de asemenea, un gaz cu efect de seră și contribuie la încălzirea atmosferei și la schimbările climatice.
(5) Directiva 94/63/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind controlul emisiilor de compuși organici volatili (COV) rezultați din depozitarea carburanților și din distribuția acestora de la terminale la stațiile de distribuție a carburanților (7) (etapa I de recuperare a vaporilor de benzină) are ca obiectiv recuperarea vaporilor de benzină emiși la depozitarea și transportul benzinei între terminalele de produse petroliere și stațiile de benzină.
(6) Vaporii de benzină sunt, de asemenea, emiși în timpul alimentării autovehiculelor la stațiile de benzină și ar trebui recuperați într-un mod care să respecte dispozițiile Directivei 94/63/CE.
(7) Au fost elaborate și puse în aplicare diferite instrumente comunitare pentru a limita emisiile de COV. Cu toate acestea, sunt necesare în continuare măsuri vizând atingerea obiectivelor din domeniul sănătății și din domeniul mediului, stabilite în cel de al șaselea program comunitar de acțiune pentru mediu și în Directiva 2001/81/CE.
(8) În scopul reducerii ciclului de viață al emisiilor de gaze cu efect de seră rezultate de la carburanții utilizați în transportul rutier, Directiva 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei și a motorinei (8) va permite, începând cu 1 ianuarie 2011, introducerea pe piață a benzinei conținând o proporție mai mare de componente de biocarburant decât în trecut. Acest lucru poate duce la creșterea emisiilor de COV, deoarece statele membre au posibilitatea de a aplica derogări limitate de la normele privind presiunea vaporilor stipulate în directiva respectivă.
(9) Stațiile de benzină existente pot avea nevoie de adaptarea infrastructurii existente și este preferabil să instaleze echipamentul de recuperare a vaporilor de benzină atunci când stația este supusă unei renovări majore la sistemul de alimentare (adică o modificare semnificativă sau reînnoirea infrastructurii stației, în special a rezervoarelor și țevilor), având în vedere că aceasta reduce în mod semnificativ costurile adaptărilor necesare. Cu toate acestea, stațiile de benzină existente cu capacitate mai mare au o mai bună capacitate de adaptare și ar trebui să instaleze mai devreme echipamentul de recuperare a vaporilor de benzină, având în vedere că au o contribuție mai mare la emisii. Stațiile de benzină noi pot integra echipamentul de recuperare a vaporilor de benzină în faza de proiect și de construcție a stației și, prin urmare, pot instala imediat echipamentul de recuperare a vaporilor de benzină.
(10) Rezervoarele de carburant ale autovehiculelor nou produse nu conțin vapori de benzină. Prin urmare, pentru prima alimentare a acestor vehicule este adecvată o derogare.
(11) Cu toate că în mai multe state membre există norme naționale referitoare la sistemele de recuperare a vaporilor de benzină etapa a II-a, la nivel comunitar nu există dispoziții legale. Prin urmare, este oportun să se stabilească un nivel uniform minim de recuperare a vaporilor de benzină pentru a obține un nivel înalt de beneficii pentru mediu și pentru a facilita comerțul cu echipamente de recuperare a vaporilor de benzină.
(12) Ar trebui efectuate verificări periodice la toate echipamentele instalate de recuperare a vaporilor de benzină etapa a II-a, pentru a se asigura că aceste echipamente au ca rezultat reduceri reale ale emisiilor. Statele membre pot decide ca aceste verificări să fie efectuate de una sau mai multe dintre următoarele entități: servicii de inspecție oficiale, operatorul însuși sau o terță parte. În cazul unor inspecții oficiale, statele membre ar trebui să aibă în vedere Recomandarea 2001/331/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 de stabilire a unor criterii minime pentru inspecțiile de mediu în statele membre (9).
(13) Echipamentele de recuperare a vaporilor de benzină etapa a II-a ar trebui să fie testate cu regularitate. Comitetul European de Standardizare (CEN) ar trebui încurajat să elaboreze o metodologie armonizată de testare.
(14) Statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor de drept național adoptate în temeiul prezentei directive și să asigure punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile respective ar trebui să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare, deoarece nerespectarea dispozițiilor respective poate avea efecte negative asupra sănătății umane și mediului.
(15) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare (10), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele, care să ilustreze, pe cât posibil, corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere, și să le facă publice.
(16) Deoarece prezenta directivă este adoptată conform articolului 175 din tratat, aceasta nu împiedică statele membre să păstreze sau să introducă măsuri de protecție mai stricte, compatibile cu tratatul. Conform articolului 176 din tratat, statele membre trebuie să informeze Comisia în legătură cu astfel de măsuri.
(17) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să se adopte în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (11).
(18) Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte măsuri de punere în aplicare privind armonizarea metodelor și standardelor. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, printre altele prin completarea acesteia cu noi elemente neesențiale, acestea trebuie să se adopte în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.
(19) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume reducerea emisiilor de vapori de benzină din atmosferă, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, datorită caracterului transfrontier al poluării atmosferice, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat în respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv,