Recitale
(1) Asumarea excesivă de riscuri în sectorul serviciilor financiare și mai ales în cadrul băncilor și al firmelor de investiții a contribuit la falimentul unor întreprinderi financiare și la crearea de probleme sistemice în statele membre și la nivel mondial. Aceste probleme s-au extins la nivelul întregii economii și au generat costuri ridicate pentru societate.
(2) Deși practicile de remunerare necorespunzătoare din sectorul serviciilor financiare nu au constituit principala cauză a crizei financiare din 2007 și 2008, există un consens general cu privire la faptul că acestea au indus riscuri excesive, generând pierderi considerabile pentru unele întreprinderi financiare importante.
(3) Practicile de remunerare aplicate de o mare parte a întreprinderilor din sectorul serviciilor financiare au fost contrare principiilor unui management al riscurilor riguros și eficient. Aceste practici erau orientate către recompensarea profitului obținut pe termen scurt și ofereau salariaților stimulente pentru a se implica în mod nejustificat în activități cu grad mare de risc, care generau venituri sporite pe termen scurt, dar, pe termen lung, expuneau întreprinderile financiare la pierderi potențiale de o mai mare anvergură.
(4) În principiu, dacă sistemele de control și de management al riscurilor ar fi solide și foarte eficiente, atunci stimulentele pentru asumarea riscurilor oferite de practicile de remunerare ar ține cont de nivelul de toleranță la risc al întreprinderii financiare respective. În realitate, însă, toate sistemele de control și de management al riscurilor au anumite limite, astfel că, așa cum a demonstrat criza financiară, ele pot eșua în efortul de gestionare a riscurilor create de stimulente inadecvate, ca urmare a gradului sporit de complexitate a riscurilor și a diferitelor modalități în care se pot asuma acestea. În consecință, simpla separare funcțională între unitățile operaționale și salariații care răspund de sistemele de control și de management al riscurilor este necesară, dar nu mai este suficientă.
(5) Crearea de stimulente adecvate chiar în cadrul sistemului de remunerare ar trebui să reducă presiunea la nivelul managementului riscurilor și să crească probabilitatea ca aceste sisteme să devină eficiente. Prin urmare, este necesar să se stabilească anumite principii care să stea la baza unor politici de remunerare solide.
(6) Având în vedere presiunile concurențiale din sectorul serviciilor financiare, precum și faptul că multe întreprinderi financiare desfășoară activități transfrontaliere, este important să se garanteze aplicarea uniformă în statele membre a principiilor unei politici de remunerare solide. Cu toate acestea, este recunoscut faptul că, pentru ca principiile unei politici de remunerare solide să fie mai eficiente, ele trebuie să fie implementate la nivel global și în mod coerent.
(7) În Comunicarea sa către Consiliul European de primăvară, intitulată „Stimularea redresării economice europene” (1), Comisia a prezentat un plan de refacere și menținere a unui sistem financiar stabil și fiabil. Mai exact, Comisia a anunțat că va prezenta o nouă recomandare privind remunerarea în sectorul serviciilor financiare, pentru a îmbunătăți managementul riscurilor în cadrul întreprinderilor financiare și pentru a asigura condiționarea stimulentelor acordate de sustenabilitatea rezultatelor.
(8) Prezenta recomandare stabilește principii generale aplicabile politicii de remunerare din sectorul serviciilor financiare și ar trebui să se aplice tuturor întreprinderilor financiare care operează în acest sector.
(9) Aceste principii generale pot fi mai pertinente pentru anumite categorii de întreprinderi financiare decât pentru altele, în lumina reglementărilor existente și a practicilor comune din sectorul serviciilor financiare. Aceste principii ar trebui să se aplice în paralel cu alte reguli sau reglementări care guvernează un anumit sector financiar. Mai concret, nu ar trebui incluse tarifele și comisioanele primite de intermediari și de furnizorii de servicii externe în cazul activităților externalizate, deoarece practicile de compensare legate de aceste tarife și comisioane sunt deja parțial acoperite de regimuri specifice, mai exact de Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (2) și de Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (3). Mai mult, prezenta recomandare nu aduce atingere drepturilor partenerilor sociali în cazul negocierilor colective, acolo unde este cazul.
(10) În cazul întreprinderilor financiare ale căror valori mobiliare sunt acceptate pentru tranzacționare pe o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE în unul sau în mai multe state membre, prezenta recomandare se aplică în completarea Recomandării 2004/913/CE a Comisiei din 14 decembrie 2004 de încurajare a instituirii unui regim corespunzător de remunerare a directorilor societăților cotate (4) și a Recomandării 2009/385/CE a Comisiei din 30 aprilie 2009 de completare a Recomandărilor 2004/913/CE și 2005/162/CE în ceea ce privește regimul de remunerare a directorilor societăților cotate (5).
(11) Politica de remunerare a unei întreprinderi financiare ar trebui să fie legată și de dimensiunile întreprinderii respective, precum și de natura și de complexitatea activităților sale.
(12) Ar trebui să se adopte o politică de remunerare care să țină cont de riscuri, să fie conformă principiilor unui management al riscurilor eficient și să nu presupună o expunere excesivă la riscuri.
(13) Politica de remunerare ar trebui să acopere acele categorii de salariați ale căror activități profesionale au un impact important asupra profilului de risc al respectivei întreprinderi financiare. În scopul evitării stimulentelor pentru asumarea excesivă de riscuri, ar trebui adoptate măsuri speciale în ceea ce privește remunerarea acestor categorii de salariați.
(14) Politica de remunerare ar trebui să aibă drept scop alinierea obiectivelor personale ale salariaților la interesele pe termen lung ale întreprinderii financiare respective. Evaluarea componentelor remunerării care depind de performanță ar trebui să se bazeze pe rezultatele pe termen lung și să ia în calcul principalele riscuri asociate rezultatelor respective. Evaluarea performanței ar trebui realizată într-un cadru multianual, de exemplu de trei până la cinci ani, pentru a garanta că procesul de evaluare se bazează pe performanța pe termen lung, iar plata efectivă a componentelor care depind de performanță din cadrul remunerației se face pe întreaga durată a ciclului economic al întreprinderii.
(15) Întreprinderile financiare ar trebui să aibă posibilitatea de a revendica componente variabile ale remunerării care au fost acordate pentru performanțe bazate pe date care s-au dovedit a fi în mod evident incorect declarate.
(16) Ca principiu general, plățile efectuate în contextul încetării premature a contractului, care se acordă în baza unui contract, nu trebuie să reprezinte o recompensă pentru eșec. În cazul directorilor întreprinderilor financiare cotate, se aplică dispozițiile speciale privind plățile compensatorii la încetarea contractului stabilite în Recomandarea 2009/385/CE.
(17) Pentru ca politica de remunerare să fie conformă cu obiectivele, strategia economică, valorile și interesele pe termen lung ale instituțiilor financiare, ar trebui luați în considerare, în afară de performanța financiară, și factori precum conformitatea cu sistemele de control ale instituției financiare respective, precum și respectarea standardelor pe care se bazează relațiile cu clienții și investitorii.
(18) Guvernanța eficientă reprezintă o condiție necesară pentru o politică de remunerare solidă. Procesul decizional privind politica de remunerare a unei întreprinderi financiare ar trebui să fie transparent la nivel intern și să fie conceput în așa fel încât să se evite conflictele de interese și să se asigure independența persoanelor implicate.
(19) Organismul de conducere al întreprinderii financiare ar trebui să aibă răspunderea finală în stabilirea politicii de remunerare pentru întreaga întreprindere financiară și pentru monitorizarea implementării acesteia. În acest proces ar trebui implicate funcții de control și, dacă este cazul, departamente de resurse umane și experți, în scopul furnizării expertizei necesare. În special, funcțiile de control ar trebui să fie implicate în conceperea și evaluarea implementării politicii de remunerare și ar trebui recompensate în mod adecvat, astfel încât să poată fi atrase persoane competente și să se asigure independența acestora față de unitățile operaționale pe care le controlează. În limitele obligațiilor sale curente în materie de raportare, auditorul autorizat ar trebui să prezinte consiliului (de supraveghere) sau comitetului de audit un raport cu privire la lacunele materiale constatate în evaluarea implementării politicii de remunerare.
(20) Controlul elaborării și implementării politicii de remunerare poate fi mai eficient dacă factorii interesați din cadrul întreprinderii financiare, inclusiv reprezentanții salariaților, dacă este cazul, sunt implicați în procesul de stabilire și monitorizare a politicii de remunerare și informați corespunzător în legătură cu acesta. În acest scop, întreprinderile financiare ar trebui să aducă informațiile pertinente la cunoștința părților interesate.
(21) Implementarea principiilor stabilite în prezenta recomandare ar trebui să fie sprijinită printr-un proces de supraveghere la nivel național. Prin urmare, evaluarea generală a autorității de supraveghere cu privire la soliditatea întreprinderii financiare ar trebui să includă evaluarea conformității politicii de remunerare a acesteia cu principiile prevăzute de prezenta recomandare.
(22) Se impune ca statele membre să se asigure că filialelor întreprinderilor financiare cu sediul social sau sediul central într-o țară terță care operează pe teritoriul unui stat membru li se aplică în materie de politici de remunerare principii similare celor aplicate întreprinderilor financiare cu sediul social sau sediul central situat pe teritoriul unui stat membru.
(23) Prezenta recomandare ar trebui să se aplice fără a aduce atingere măsurilor care ar putea fi adoptate de statele membre în ceea ce privește politicile de remunerare ale întreprinderilor financiare care beneficiază de ajutor de stat.
(24) Notificarea măsurilor de către statele membre în conformitate cu prezenta recomandare trebuie să includă un calendar clar care să le permită întreprinderilor financiare să adopte politici de remunerare subordonate principiilor stabilite în prezenta recomandare,