Recitale
(1) Unul dintre domeniile de acțiune identificate de Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind un Plan de acțiune comunitar privind protecția și bunăstarea animalelor 2006-2010 (3) se referă la modernizarea normelor minime în vigoare referitoare la protecția și bunăstarea animalelor în conformitate cu noi dovezi științifice și analize socioeconomice și la asigurarea unei aplicări eficiente a legislației.
(2) Pentru a ameliora condițiile de transport pentru anumite categorii de animale, legislația comunitară stabilește cerințe privind durata maximă de călătorie după care animalele trebuie să fie descărcate, hrănite, adăpate și lăsate să se odihnească. Astfel de pauze obligatorii în transportul de animale pe distanțe lungi au loc la punctele de control, astfel cum se specifică la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1255/97 al Consiliului din 25 iunie 1997 privind criteriile comunitare prevăzute pentru punctele de control și de modificare a planului de itinerar prevăzut în anexa la Directiva 91/628/CEE (4).
(3) Intensificarea activităților de transport al animalelor pe șosea pe distanțe lungi a scos în evidență necesitatea îmbunătățirii punctelor de control. Este necesar să se stabilească, prin consultarea părților interesate și prin expertize tehnice, criteriile de calitate pentru punctele de control și strategiile care ar trebui să fie elaborate în cadrul Comunității pentru a ameliora condițiile de utilizare a acestora de către transportatori.
(4) În plus, punctele de control din anumite locații lipsesc, în timp ce unele puncte de control existente au un nivel de calitate scăzut. Prin urmare, este necesar să se realizeze o acțiune pregătitoare care să includă construirea sau renovarea anumitor puncte de control.
(5) În 2008, Comisia a publicat o cerere de propuneri pentru o acțiune pregătitoare similară, însă niciuna dintre propunerile primite nu a îndeplinit criteriile minime ale cererii de propuneri, din cauza insuficienței informațiilor cu privire la viabilitatea economică a proiectelor, precum și a sursei de cofinanțare.
(6) Este oportun să se asigure o finanțare comunitară pentru acțiunea pregătitoare respectivă. Autoritatea bugetară a alocat 4 000 000 EUR din bugetul general al Comunităților Europene pe 2009 pentru o acțiune pregătitoare privind punctele de control.
(7) Prezenta decizie constituie o decizie de finanțare în sensul articolului 75 alineatul (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 și al articolului 90 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002.
(8) În conformitate cu articolul 83 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor trebuie să se efectueze în termenele stabilite în normele de aplicare.
(9) În scopul aplicării prezentei decizii, este necesar să se definească termenul „modificare semnificativă” în sensul articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002,