Recitale
(1) Decizia 90/424/CEE stabilește procedurile care reglementează contribuția financiară comunitară la programele de eradicare, de combatere și de monitorizare a bolilor animalelor și a zoonozelor.
(2) Decizia 2008/897/CE a Comisiei din 28 noiembrie 2008 de aprobare a programelor anuale și multianuale de eradicare, combatere și monitorizare a anumitor boli ale animalelor și zoonoze, prezentate de statele membre pentru 2009 și următorii ani, precum și a contribuției financiare a Comunității la aceste programe (2) aprobă anumite programe naționale și stabilește nivelul și plafonul maxim al contribuției financiare comunitare pentru fiecare program prezentat de statele membre.
(3) Belgia, Danemarca, Irlanda, Spania, Franța, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Portugalia și Finlanda au prezentat programe modificate de eradicare și de monitorizare pentru boala limbii albastre.
(4) Comisia a evaluat programele modificate respective atât din punct de vedere veterinar, cât și financiar. S-a constatat că programele respective sunt conforme cu legislația comunitară relevantă în domeniul veterinar și în special cu criteriile prevăzute în Decizia 2008/341/CE a Comisiei din 25 aprilie 2008 de stabilire a criteriilor comunitare pentru programele naționale de eradicare, combatere și monitorizare a unor boli animale și a zoonozelor (3). Prin urmare, aceste programe modificate ar trebui aprobate.
(5) Danemarca, Spania, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Finlanda și Regatul Unit au prezentat programe modificate de monitorizare a encefalopatiilor spongiforme transmisibile (EST).
(6) Comisia a evaluat programele modificate respective atât din punct de vedere veterinar, cât și financiar. S-a constatat că programele respective sunt conforme cu legislația comunitară relevantă în domeniul veterinar și în special cu criteriile prevăzute în Decizia 2008/341/CE. Prin urmare, aceste programe modificate ar trebui aprobate.
(7) Un program multianual de eradicare a rabiei a fost aprobat pentru Slovenia prin Decizia 2007/782/CE a Comisiei din 30 noiembrie 2007 de aprobare a programelor naționale anuale și plurianuale de eradicare, combatere și monitorizare a anumitor boli ale animalelor și zoonoze, prezentate de statele membre pentru 2008 și următorii ani, precum și a contribuției financiare a Comunității la aceste programe (4). Al doilea an al programului respectiv a fost aprobat prin Decizia 2008/897/CE.
(8) Slovenia a prezentat o versiune modificată a programului pentru cel de-al doilea an al programului său multianual de eradicare a rabiei. Comisia a evaluat programul modificat respectiv atât din punct de vedere veterinar, cât și financiar. S-a constatat că programul respectiv este conform cu legislația comunitară relevantă în domeniul veterinar și în special cu criteriile prevăzute în Decizia 2008/341/CE. Prin urmare, acest program modificat ar trebui aprobat.
(9) Programele naționale de eradicare și de monitorizare pentru boala limbii albastre aprobate prin Decizia 2008/897/CE au inclus campaniile de vaccinare împotriva acestei boli în 2009. Cu toate acestea, costurile administrării vaccinului nu au fost incluse în costurile eligibile pentru o contribuție financiară a Comunității.
(10) Ținând seama de situația epidemiologică din statele membre în cauză, este necesar să se includă costurile administrării vaccinului în costurile eligibile pentru o contribuție financiară a Comunității. Prin urmare, este necesar să se aloce fonduri suplimentare pentru finanțarea programelor de eradicare și de monitorizare pentru boala limbii albastre în statele membre respective aprobate prin Decizia 2008/897/CE.
(11) Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (5), astfel cum a fost modificat recent prin Regulamentul (CE) nr. 103/2009 al Comisiei (6), prevede respectarea unor cerințe mai stricte în cazul efectivelor de animale producătoare de lapte infectate cu scrapie clasică.
(12) La 18 martie 2009 Cipru a prezentat un program nou, multianual de monitorizare și de eradicare a scrapiei, adaptat la modificarea recentă a Regulamentului (CE) nr. 999/2001. Acest program urmează să înlocuiască programul național pentru 2009 de eradicare a scrapiei din statul membru respectiv, aprobat prin Decizia 2008/897/CE.
(13) Ținând seama de această situație excepțională, Cipru a solicitat în cadrul programului obținerea unei contribuții financiare de peste 50 % din costurile suportate pentru sacrificarea animalelor infectate cu scrapie. Comisia a evaluat programul în cauză atât din punct de vedere veterinar, cât și financiar. S-a constatat că programul respectiv este conform cu legislația comunitară relevantă în domeniul veterinar și în special cu criteriile prevăzute în Decizia 2008/341/CE. Prin urmare, acest program ar trebui aprobat.
(14) Datorită faptului că un procent foarte ridicat de efective de ovine și caprine din Cipru sunt afectate de scrapie, Cipru este obligat să sacrifice un număr excepțional de ridicat de animale într-o perioadă scurtă de timp, în vederea respectării cerințelor legislației comunitare relevante.
(15) Ținând seama de această situație excepțională, este necesar să se prevadă un nivel mai ridicat al contribuției comunitare la programul de monitorizare și de eradicare a scrapiei în statul membru în cauză. În plus, costul cu personalul angajat în mod special pentru îndeplinirea sarcinilor din cadrul programului și costul distrugerii carcaselor ar trebui incluse în costurile eligibile pentru o contribuție financiară a Comunității în cadrul acestui program.
(16) Aprobarea programelor modificate prin prezenta decizie are impact asupra sumelor necesare pentru realizarea programelor, astfel cum au fost aprobate în conformitate cu Directiva 2008/897/CE. Valoarea maximă a contribuției financiare a Comunității pentru anumite programe ar trebui ajustată în mod corespunzător.
(17) Prin urmare, Decizia 2008/897/CE ar trebui modificată în consecință.
(18) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,