Începe proba gratuită

Decizie 2008/341 · CELEX 32008D0341

2008/341/CE: Decizia Comisiei din 25 aprilie 2008 de stabilire a criteriilor comunitare pentru programele naționale de eradicare, combatere și monitorizare a unor boli animale și a zoonozelor [notificată cu numărul C(2008) 1588] (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
25.04.2008
Intrare in vigoare
25.04.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_115_R_0044_01
Status
In vigoare
ajutor financiar bolile animalelor decontaminare prevenirea bolilor sănătatea animalelor zoonoză

Recitale

(1) Decizia 90/424/CEE stabilește procedurile care reglementează participarea financiară a Comunității pentru programele de eradicare, combatere și monitorizare a anumitor boli animale și a zoonozelor. În conformitate cu respectiva decizie, urmează a fi instituită o măsură financiară comunitară prin care să se ramburseze cheltuielile pe care le suportă statele membre pentru finanțarea programelor naționale de eradicare, combatere și monitorizare a bolilor animale și a zoonozelor prevăzute în anexa la decizia menționată.

(2) Decizia 90/424/CEE prevede că, în fiecare an, cel mai târziu la 30 aprilie, statele membre trebuie să prezinte Comisiei programele anuale sau multianuale cu începere în anul următor pentru care doresc să primească o contribuție financiară din partea Comunității.

(3) Articolul 24 alineatul (2) din decizia respectivă prevede anumite elemente pe care programele prezentate de statele membre trebuie să le conțină, cum ar fi descrierea situației epidemiologice a bolii, zona în care urmează să fie aplicat programul, obiectivul și durata probabilă a programului, măsurile care urmează să fie aplicate și costurile și beneficiile programului.

(4) Decizia 90/638/CEE a Consiliului din 27 noiembrie 1990 de stabilire a criteriilor comunitare pentru eradicarea și monitorizarea anumitor boli animale (2) prevedea anumite criterii pentru programele de eradicare și monitorizare necesare pentru a fi aprobate în conformitate cu Decizia 90/424/CEE. Decizia 2006/965/CE abrogă Decizia 90/638/CEE de la data intrării în vigoare a prezentei decizii.

(5) Noi criterii trebuie stabilite, pentru programele naționale de eradicare, combatere și monitorizare a bolilor animale și a zoonozelor prevăzute în anexa la Decizia 90/424/CEE, pentru a ține pasul cu progresele tehnico-științifice și pentru a ține cont de experiența acumulată în aplicarea programelor conform Deciziei 90/638/CEE. Aceste noi criterii comunitare trebuie să asigure că măsurile prevăzute în programele respective sunt eficiente și asigură mai rapid eradicarea, combaterea și monitorizarea bolilor animale și a zoonozelor respective.

(6) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

Articolul 1

Pentru a fi aprobate, conform măsurii financiare comunitare stabilite în articolul 24 alineatul (1) din Decizia 90/424/CEE, programele prezentate Comisiei de statele membre de eradicare, combatere și monitorizare a bolilor animale și a zoonozelor enumerate în anexa la decizia respectivă trebuie să îndeplinească cel puțin criteriile stabilite în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.