Recitale
(1) Directiva 2002/95/CE impune revizuirea de către Comisie a scutirii anumitor materiale și componente din echipamentele electrice și electronice de dispozițiile articolului 4 alineatul (1) din directiva menționată.
(2) În urma efectuării evaluării tehnice și științifice necesare, Comisia consideră că în acest moment există rotatori Faraday RIG (granat ferifer cu pământuri rare) care respectă valorile concentrațiilor maxime stabilite de Directiva 2002/95/CE și că scutirea acordată în acest sens trebuie revizuită.
(3) Prin urmare, Directiva 2002/95/CE ar trebui modificată în consecință.
(4) În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2002/95/CE, Comisia a consultat părțile interesate. În cadrul consultărilor a fost evidențiată necesitatea de a asigura producătorilor un interval suficient de timp pentru modificarea rotatorilor Faraday RIG corespunzător restricției privind plumbul astfel cum este stabilită de Directiva 2002/95/CE. Prin urmare, ar trebui să se asigure faptul că urmările asupra sănătății și siguranței consumatorului provocate de înlocuire nu riscă să depășească avantajele acesteia din punct de vedere ecologic și al sănătății și siguranței consumatorului, mai ales în cazul echipamentele relevante pentru siguranță, cum ar fi sistemele de comunicare.
(5) Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 18 din Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2),