Începe proba gratuită

Act UE 2009/321 · CELEX 32009A0321(07)

Avizul Consiliului din 10 martie 2009 privind programul de convergență actualizat al Regatului Unit pentru perioada 2008/2009-2013/2014

Data act
10.03.2009
Jurnalul Oficial UE
oj:JOC_2009_068_R_0033_01
Status
In vigoare
convergență economică estimarea bugetului finanțe publice Marea Britanie previziune economică program de stabilitate

Articolul text

Text integral

(2009/C 68/07) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 9 alineatul (3), având în vedere recomandarea Comisiei, după consultarea Comitetului economic și financiar, EMITE PREZENTUL AVIZ: Concluzia generală este că programul confirmă degradarea rapidă a poziției bugetare a Regatului Unit, care a pus sub presiune sustenabilitatea finanțelor sale publice. Contextul macroeconomic, care pe termen scurt va fi, probabil, mult mai nefavorabil decât prevăzut, riscă să conducă la un deficit public mai ridicat pe toată perioada care intră sub incidența programului. După măsurile fiscale expansioniste în 2009/2010, programul prevede o disciplină fiscală susținută începând cu 2010/2011, dar realizarea acestei consolidări este expusă unor riscuri. Aceste riscuri reflectă eventualitatea prelungirii măsurilor de stimulare în 2010 în absența unei redresări economice semnificative, a unei elasticități mai reduse ale veniturilor și a eventualității nerealizării obiectivelor privind cheltuielile. Având în vedere probabilitatea unei deteriorări mai grave decât prevăzute a poziției bugetare a Regatului Unit pe termen scurt, precum și riscul crescut care planează asupra sustenabilității fiscale, trebuie întreprinse eforturi mai ambițioase de consolidare pe termen mediu. Se preconizează o creștere a ponderii datoriei de la 43,25 % din PIB în 2007/2008 la 65 % în 2010/2011, stabilizându-se în jurul valorii de 70 % la sfârșitul perioadei care intră care face obiectul programului. Ținând seama de evaluarea anterioară, Regatul Unit este invitat să: De asemenea, Regatul Unit este invitat să îmbunătățească respectarea cerințelor din codul de conduită privind prezentarea de date. Tabel comparativ al principalelor previziuni macroeconomice și bugetare Surse: Programul de convergență (PC); Previziunile economice intermediare ale serviciilor Comisiei din ianuarie 2009 (COM); Calculele serviciilor Comisiei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.