Articolul text
Text integral
(2009/C 68/02) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 5 alineatul (3), având în vedere recomandarea Comisiei, după consultarea Comitetului economic și financiar, EMITE PREZENTUL AVIZ: Concluzia generală este că, în urma unei deteriorări considerabile în 2008, deficitul public va continua să se accentueze în 2009, ajungând la 9,5 % din PIB. Măsurile de consolidare și măsurile de sprijinire a economiei pot fi considerate oportune și adecvate în condițiile unui deficit ridicat și ale unei datorii care crește simțitor și sunt conforme cu Planul european de redresare economică. După deteriorarea bugetară din 2009, programul preconizează o reducere a deficitului sub valoarea de referință de 3 % din PIB până în 2013, în timp ce datoria ar urma să depășească valoarea de referință de 60 % din PIB începând cu 2010. Această situație ar urma să se înscrie în contextul unei redresări rapide a activității economice după 2010. Rezultatele bugetare sunt supuse unor riscuri pe parcursul perioadei analizate, din cauza (i) lipsei de informații privind măsurile de consolidare după 2009; și (ii) a previziunilor macroeconomice optimiste, mai ales pentru ultimii ani ai perioadei analizate. Alte riscuri sunt legate de măsurile luate pentru a sprijini sectorul financiar. Este necesară redresarea nivelului de competitivitate prin intermediul unor măsuri de stimulare a creșterii productivității și al unor politici salariale adecvate. Reducerea deficitului global sub 3 % din PIB până în 2013, prevăzută în program, va necesita abordarea riscurilor semnificative care amenință obiectivele bugetare, precum și pregătirea în vederea adoptării de măsuri suplimentare, dacă este necesar. De asemenea, în vederea îmbunătățirii sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice, planurile de consolidare fiscală ar trebui sprijinite de măsuri. Având în vedere evaluarea de mai sus, Irlanda este invitată: Tabel comparativ al principalelor previziuni macroeconomice și bugetare Surse: Programul de stabilitate (PS); previziunile intermediare ale serviciilor Comisiei din ianuarie 2009 (COM); calcule efectuate de serviciile Comisiei.