Articolul text
Text integral
(2009/C 66/02) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 9 alineatul (3), având în vedere recomandarea Comisiei, după consultarea Comitetului economic și financiar, EMITE PREZENTUL AVIZ: Concluzia generală este că, în ciuda îmbunătățirilor remarcabile ale dezechilibrelor, inclusiv a reducerii deficitului bugetar de la 9,3 % din PIB în 2006 la mai puțin de 3,5 din PIB în 2008, Ungaria este extrem de expusă crizei financiare, fiind astfel nevoită să limiteze nevoile de finanțare a cheltuielilor publice și neavând posibilitatea stimulării economiei în această perioadă de încetinire economică. În acest context, Ungaria a adoptat o politică de continuare a ajustării fiscale și de fixare a unor ținte de deficit mai scăzute pentru restabilirea încrederii investitorilor. Această strategie este sprijinită de asistența financiară internațională oferită de UE, FMI și Banca Mondială. Programul prevede continuarea strategiei de consolidare în prima parte a perioadei programului, cu o ajustare importantă suplimentară în 2009 la 2,6 % din PIB, urmată de o strategie de ajustare mai moderată către un deficit bugetar de 2,2 % din PIB până în 2011. Această strategie de reducere a deficitului prezintă totuși unele riscuri, în special datorită faptului că ipotezele macroeconomice care stau la baza programului au devenit vizibil optimiste între timp. Riscul va fi substanțial redus prin adoptarea măsurilor corective și structurale anunțate recent de către guvern și prin revizuirea ușor în creștere a țintei de deficit pentru 2009 la 2,7-2,9 % din PIB. În plus, adoptarea legii privind răspunderea fiscală reprezintă un pas important către instituirea unei politici fiscale prudente și, dacă va fi implementată cu hotărâre, va contribui la caracterul durabil al consolidării fiscale. Cu toate acestea, sustenabilitatea finanțelor publice reprezintă o piedică în calea continuării reformelor structurale, în măsura în care acestea accentuează creșterea pe termen lung, contribuie la atingerea țintelor bugetare și reduc vulnerabilitățile statului. În lumina evaluării de mai sus, a angajamentelor luate în contextul asistenței financiare internaționale, precum și în lumina recomandării din 10 octombrie 2006 în temeiul articolului 104 alineatul (7), precum și din nevoia de a asigura o convergență durabilă, Ungaria este invitată: Tabel comparativ al principalelor previziuni macroeconomice și budgetare Surse: Programul de convergență (PC); previziunile intermediare ale serviciilor Comisiei din ianuarie 2009 (COM); calcule efectuate de serviciile Comisiei.