Începe proba gratuită

Regulament 2008/1242 · CELEX 32008R1242

Regulamentul (CE) nr. 1242/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a unei tipologii comunitare pentru exploatații agricole

Data act
08.12.2008
Intrare in vigoare
20.12.2008
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2008_335_R_0003_01
Status
Inactiv
analiză economică conturi economice pentru agricultură holding agricol randament agricol venit agricol

Recitale

(1) În Comunitate, structurile și sistemele de producție sunt foarte diferite. Pentru a facilita analiza caracteristicilor structurale ale exploatațiilor agricole și a rezultatelor lor economice, prin Decizia 85/377/CEE a Comisiei din 7 iunie 1985 de stabilire a unei tipologii comunitare pentru exploatațiile agricole (2) s-a stabilit o clasificare adecvată și omogenă a exploatațiilor agricole în funcție de dimensiunea economică și tipul de activitate agricolă.

(2) Tipologia comunitară trebuie organizată astfel încât grupurile omogene de exploatații să poată fi regrupate într-un grad mai mare sau mai mic de agregare și să poată fi efectuate comparații între exploatații.

(3) Dată fiind importanța crescândă în venitul fermierilor a activităților lucrative direct legate de exploatație, altele decât activitățile agricole ale exploatației, în tipologia comunitară trebuie introdusă o variabilă de clasificare care să reflecte importanța altor activități lucrative (AAL) direct legate de exploatație.

(4) În scopul realizării obiectivelor stabilite la articolul 4 alineatul (1), articolul 6 alineatul (1) litera (b) și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul 79/65/CEE, trebuie stabilite normele de aplicare a tipologiei comunitare. În plus, tipologia comunitară trebuie să se aplice exploatațiilor care utilizează datele contabile colectate prin intermediul rețelei comunitare de date contabile agricole (RDCA).

(5) În temeiul anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 1166/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind anchetele asupra structurii exploatațiilor agricole și anchetele asupra metodelor de producție agricolă și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 571/88 al Consiliului (3), anchetele asupra structurii exploatațiilor agricole desfășurate pe baza unui eșantion trebuie să fie reprezentative din punct de vedere statistic în ceea ce privește tipul și dimensiunea exploatațiilor agricole în conformitate cu tipologia comunitară. Prin urmare, tipologia comunitară trebuie să se aplice, de asemenea, exploatațiilor cu privire la care se colectează date prin anchetele asupra structurii exploatațiilor agricole.

(6) Tipul de activitate agricolă și dimensiunea economică a exploatației trebuie determinate pe baza unui criteriu economic care să rămână întotdeauna pozitiv. Din acest motiv este adecvată utilizarea producției standard. Producțiile standard trebuie stabilite pe produs. Lista produselor pentru care trebuie calculate producțiile standard trebuie armonizată cu lista de caracteristici utilizată în anchetele asupra structurii exploatațiilor agricole, stabilită în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1166/2008. Pentru a se permite aplicarea tipologiei la exploatațiile care fac parte din RDCA, trebuie stabilit un tabel de corespondență între caracteristicile utilizate în anchetele asupra structurii exploatațiilor agricole și rubricile din fișele RDCA.

(7) Producțiile standard se bazează pe valorile medii pe o perioadă de referință de cinci ani, însă ele trebuie actualizate în mod periodic, pentru a lua în considerare tendințele economice, astfel încât aplicarea tipologiei comunitare să fie în continuare relevantă. Frecvența actualizării trebuie să fie legată de anii în care se desfășoară anchete asupra structurii exploatațiilor agricole.

(8) În scopul pregătirii unui plan de selecționare a exploatațiilor care să fie incluse în RDCA 2010, trebuie să se prevadă că tipologia stabilită prin prezentul regulament se aplică deja anchetei asupra structurii exploatațiilor pe anul 2007. Mai mult, în scopul asigurării comparabilității analizelor cu privire la situația exploatațiilor agricole clasificate în conformitate cu prezenta tipologie, trebuie să se prevadă că tipologia comunitară se va aplica anchetelor asupra structurii exploatațiilor agricole și RDCA înainte de anul 2010. Prin urmare, este necesar să se includă o derogare care să prevadă că producțiile standard se calculează pentru perioada de referință 2004.

(9) Producțiile standard și datele necesare pentru calcularea lor trebuie transmise Comisiei prin intermediul agențiilor de legătură desemnate de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul 79/65/CEE. Este necesar să se prevadă că agenția de legătură poate comunica direct Comisiei informațiile pertinente prin intermediul sistemului informațional instituit de Comisie. Mai mult, trebuie să se prevadă că acest sistem permite schimbul electronic de informații necesare pe baza modelelor puse la dispoziția agenției de legătură prin respectivul sistem. Trebuie, de asemenea, să se prevadă obligația Comisiei de a informa statele membre, prin intermediul Comitetului comunitar pentru rețeaua de date contabile agricole, cu privire la condițiile generale de punere în aplicare a sistemului informatic.

(10) Din rațiuni de claritate și luând în considerare faptul că tipologia comunitară este mai degrabă o măsură cu aplicabilitate generală decât o măsură destinată unor beneficiari specifici, este oportun să se înlocuiască Decizia 85/377/CEE printr-un regulament.

(11) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului comunitar pentru rețeaua de date contabile agricole,

Articolul 1

Obiectul și sfera de aplicare

(1) Prezentul regulament stabilește „tipologia comunitară pentru exploatațiile agricole”, denumită în continuare „tipologia”, care reprezintă o clasificare uniformă a exploatațiilor din Comunitate în funcție de tipul de activitate agricolă și de dimensiunea economică a exploatațiilor agricole, precum și de importanța altor activități lucrative direct legate de exploatație. (2) Tipologia se utilizează în special pentru prezentarea, după tip de activitate agricolă și clasă de dimensiune economică, a datelor colectate prin anchetele comunitare asupra structurii exploatațiilor agricole și prin rețeaua comunitară de date contabile agricole (RDCA).

Articolul 2

Tipul de activitate agricolă

(1) În sensul prezentului regulament, „tipul de activitate agricolă” a unei exploatații se determină pe baza contribuției relative a producției standard corespunzătoare diferitelor caracteristici ale respectivei exploatații la producția standard totală a acesteia. Producția standard este cea prevăzută la articolul 5. (2) În funcție de nivelul de detaliu impus, tipurile de activitate agricolă se împart în: (a) tipuri generale de activitate agricolă; (b) tipuri principale de activitate agricolă; (c) tipuri speciale de activitate agricolă. Clasificarea exploatațiilor pe tipuri de activitate agricolă este cea stabilită în anexa I.

Articolul 3

Dimensiunea economică a exploatației

Dimensiunea economică a exploatației se determină pe baza producției standard totale a exploatației. Acesta se exprimă în euro. Metoda de calculare a dimensiunii economice a exploatației și clasele de dimensiune economică sunt cele stabilite în anexa II.

Articolul 4

Alte activități lucrative direct legate de exploatație

Importanța activităților lucrative direct legate de exploatație, altele decât activitățile agricole ale exploatației, se determină pe baza procentajului acestor alte activități lucrative în producția finală a exploatației. Acest raport se exprimă ca interval procentual. Aceste intervale procentuale sunt cele stabilite în partea C din anexa III. Producția finală, definiția și metoda de estimare a raportului respectiv se stabilesc în părțile A și B din anexa III.

Articolul 5

Producția standard și producția standard totală

(1) În sensul prezentului regulament, prin „producție standard” se înțelege valoarea standard a producției brute. Producția standard se determină pentru fiecare regiune menționată în anexa IV la prezentul regulament și pentru fiecare caracteristică a producției vegetale și animale din ancheta asupra structurii exploatațiilor agricole menționată în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1166/2008. Metoda de calcul în vederea determinării producțiilor standard pentru fiecare caracteristică și procedurile de colectare a datelor aferente sunt stabilite în anexa IV la prezentul regulament. (2) Producția standard totală a exploatației corespunde sumei valorilor obținute pentru fiecare caracteristică prin înmulțirea producțiilor standard per unitate cu numărul unităților corespunzătoare. (3) În scopul calculării producțiilor standard pentru anchetele asupra structurii exploatațiilor agricole pentru anul N, prin „perioadă de referință” se înțelege anul N-3 din secvența care cuprinde cei cinci ani succesivi de la anul N-5 la anul N-1. Producțiile standard se determină cu ajutorul valorilor medii de bază calculate pe perioada de referință de cinci ani menționată la primul paragraf. Pentru a lua în considerare tendințele economice, aceste valori se actualizează cel puțin de fiecare dată când se efectuează o anchetă asupra structurilor exploatațiilor agricole. Prima perioadă de referință pentru care se calculează producțiile standard corespunde perioadei de referință 2007, care cuprinde anii calendaristici 2005, 2006, 2007, 2008 și 2009 sau anii de producție agricolă 2005/06, 2006/07, 2007/08, 2008/09 și 2009/10. (4) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (3), statele membre calculează producțiile standard pentru perioada de referință 2004 pentru caracteristicile enumerate în ancheta asupra structurii exploatațiilor agricole pentru anul 2007, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 204/2006 al Comisiei (4). În acest caz, perioada de referință cuprinde fie anii calendaristici 2003, 2004, 2005, fie anii de producție agricolă 2003/04, 2004/05, 2005/06.

Articolul 6

Transmiterea către Comisie

(1) Producțiile standard și datele menționate în partea 3 din anexa IV se transmit Comisiei (Eurostat) prin intermediul agenției de legătură desemnate de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul 79/65/CEE sau de organismul căruia i s-a delegat această funcție. (2) Statele membre transmit Comisiei producțiile standard pentru perioada de referință a anului N și datele prevăzute în partea 3 din anexa IV înainte de data de 31 decembrie a anului N+3 sau, dacă este necesar, înainte de termenul stabilit de Comisie după consultarea cu Comitetului comunitar pentru rețeaua de date contabile agricole. Producțiile standard pentru perioada de referință 2004 se transmit Comisiei până la 31 decembrie 2008. (3) La transmiterea producțiilor standard și a datelor menționate la alineatul (1), statele membre utilizează sistemele computerizate puse la dispoziție de Comisie (Eurostat), care permit schimbul electronic de documente și informații între Comisie și statele membre. (4) Conținutul documentelor și forma în care trebuie transmise se stabilesc de către Comisie pe baza modelelor sau a chestionarelor puse la dispoziție prin intermediul sistemelor menționate la alineatul (3). Dispozițiile legate de caracteristicile datelor menționate la alineatul (1) se definesc în contextul Comitetului comunitar pentru rețeaua de date contabile agricole.

Articolul 7

Abrogare

(1) Decizia 85/377/CEE se abrogă. Cu toate acestea, Decizia 85/377/CEE se aplică în continuare în scopul clasificării exploatațiilor incluse în rețeaua de date contabile agricole până la exercițiul contabil 2009 inclusiv, precum și a exploatațiilor incluse în anchetele asupra structurii exploatațiilor agricole prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 571/88 al Consiliului (5) până la ancheta pentru anul 2007 inclusiv. (2) Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa V.

Articolul 8

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică începând cu exercițiul contabil 2010, pentru rețeaua de date contabile agricole, iar pentru anchetele asupra structurii exploatațiilor agricole, începând cu ancheta din anul 2010.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.