Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 2584/2000 al Comisiei din 24 noiembrie 2000 privind instituirea unui sistem de comunicare a informațiilor cu privire la anumite livrări de carne de vită, mânzat și porc pe cale rutieră către teritoriul Federației Ruse (2) a fost modificat în mod substanțial (3). Este necesar, pentru motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.
(2) Articolul 2 din Protocolul nr. 2 privind asistența administrativă reciprocă în vederea aplicării corecte a legislației vamale, anexat la Acordul de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre, pe de o parte, și Federația Rusă, pe de altă parte (4), prevede că părțile trebuie să își acorde asistență reciproc pentru a se asigura că legislația vamală este corect aplicată, în special prin prevenirea, descoperirea și investigarea cazurilor de încălcare a legislației respective. În vederea punerii în aplicare a asistenței administrative, Comisia, reprezentată de Oficiul European de Luptă Antifraudă (denumit în continuare „OLAF”) și autoritățile ruse au încheiat un acord care instituie un mecanism pentru comunicarea informațiilor cu privire la circulația bunurilor între Comunitate și Federația Rusă.
(3) În cadrul acestei asistenței administrative, în special în legătură cu transportul produselor din carne de vită, mânzat și porc destinate Federației Ruse, trebuie stabilite informațiile pe care comercianții sunt obligați să le furnizeze autorităților competente ale statelor membre, precum și sistemul de comunicare a respectivelor informații între autoritățile competente ale statelor membre, OLAF și autoritățile ruse.
(4) Atât informațiile, cât și sistemul de comunicare introdus fac posibilă urmărirea exporturilor de produse în cauză către Federația Rusă și, după caz, identificarea cazurilor în care o restituire nu este datorată și trebuie recuperată.
(5) Aplicarea dispozițiilor prezentului regulament va fi evaluată după o perioadă semnificativă de funcționare. O revizuire efectuată pe această bază poate, după caz, să conducă la extinderea acestora la exportul altor produse și să genereze consecințe financiare acolo unde obligațiile sunt sau nu sunt îndeplinite.
(6) Articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 800/1999 al Comisiei din 15 aprilie 1999 de stabilire a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (5) menționează că Comisia poate prevedea ca, în anumite cazuri speciale, dovada importului să fie făcută prin documente specifice sau în orice alt mod. În consecință, pentru exporturile prevăzute de prezentul regulament, informațiile autorităților ruse ar trebui considerate un nou mijloc de probă, în completarea mijloacelor de probă existente.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,