Articolul 1
Obiect
CAPITOLUL I OBIECT ȘI DEFINIȚII
Prezentul regulament stabilește dispoziții generale, precum și cerințe de gestionare și de menținere privind sistemul de registre standardizat și securizat, format din registre, și privind registrul comunitar independent de tranzacții prevăzut la articolul 20 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, denumit în continuare „CITL”. Regulamentul prevede, de asemenea, un sistem de comunicare între CITL și registrul internațional al tranzacțiilor înființat, gestionat și întreținut de către secretariatul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), denumit în continuare „ITL”.
Articolul 2
Definiții
CAPITOLUL I OBIECT ȘI DEFINIȚII
În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute la articolul 3 din Directiva 2003/87/CE. Definițiile următoare se aplică de asemenea:
(a) „perioada 2005-2007” înseamnă perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2007, prevăzută la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE;
(b) „perioada 2008-2012” și „perioadele ulterioare” înseamnă perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2008 și 31 decembrie 2012 și perioadele consecutive, prevăzute la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2003/87/CE;
(c) „titularul de cont” înseamnă persoana care deține un cont în sistemul de registre;
(d) „unitate a cantității atribuite” (AAU) înseamnă o unitate emisă în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Decizia nr. 280/2004/CE sau de către o parte la Protocolul de la Kyoto;
(e) „cantitate atribuită” înseamnă cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră în tone de dioxid de carbon echivalent, calculată în funcție de nivelurile emisiilor stabilite în temeiul articolului 7 din Decizia 280/2004/CE;
(f) „Registru CDM” înseamnă registrul mecanismului de dezvoltare nepoluantă înființat, gestionat și întreținut de către Consiliul executiv al mecanismului de dezvoltare nepoluantă, în temeiul articolului 12 din Protocolul de la Kyoto și al Deciziei 3/CMP.1 a Conferinței părților care funcționează ca reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto;
(g) „administrator central” înseamnă persoana desemnată de Comisie în temeiul articolului 20 din Directiva 2003/87/CE;
(h) „certificate vizate de capitolul VI” înseamnă certificatele emise de registrele vizate de capitolul VI;
(i) „registru vizat de capitolul VI” înseamnă un registru gestionat de un stat membru care nu poate emite AAU din alte motive decât faptul că nu este abilitat să transfere ERU, AAU și CER conform dispozițiilor Deciziei 11/CMP.1 a Conferinței părților care funcționează ca reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto;
(j) „autoritate competentă” înseamnă autoritatea sau autoritățile desemnate de către un stat membru în temeiul articolului 18 din Directiva 2003/87/CE;
(k) „unitate Kyoto” înseamnă o unitate a cantității atribuite (AAU), o unitate de absorbție (RMU), o unitate de reducere a emisiilor (ERU) sau o unitate de reducere certificată a emisiilor (CER);
(l) „CER pe termen lung” (lCER) înseamnă o CER emisă pentru o activitate de proiect de împădurire sau de reîmpădurire în cadrul mecanismului de dezvoltare nepoluantă (CDM) și care, sub rezerva Deciziei 5/CMP.1 a Conferinței părților care funcționează ca reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto, expiră la sfârșitul perioadei de contabilizare a reducerii emisiilor aferente activității de proiect de împădurire sau de reîmpădurire în cadrul CDM pentru care a fost emisă;
(m) „registru” înseamnă un registru înființat, gestionat și întreținut în temeiul articolului 6 din Decizia nr. 280/2004/CE și al articolului 19 din Directiva 2003/87/CE;
(n) „unitate de absorbție” (RMU) înseamnă o unitate emisă în temeiul articolului 3 din Protocolul de la Kyoto;
(o) „certificate standard” înseamnă certificate emise de alte registre decât cele vizate de capitolul VI;
(p) „CER temporară” (tCER) înseamnă o CER emisă pentru o activitate de proiect de împădurire sau de reîmpădurire în cadrul CDM și care, sub rezerva Deciziei 5/CMP.1, expiră la sfârșitul perioadei de angajament prevăzute de Protocolul de la Kyoto care urmează perioadei în care a fost emisă;
(q) „registru al unei țări terțe” înseamnă un registru înființat, gestionat și întreținut de o entitate guvernamentală din afara Spațiului Economic European;
(r) „tranzacție” înseamnă un proces cu privire la emiterea, conversiunea, transferul, anularea, înlocuirea, retragerea, reportarea sau modificarea datei de expirare a unei unități Kyoto ori un proces privind un certificat, descris la articolul 31 alineatul (1) literele (d) și (e);
(s) „verificator” înseamnă un verificator așa cum este definit la punctul 5 litera (m) din anexa I la Decizia 2007/589/CE a Comisiei (8).
Articolul 3
Registre
CAPITOLUL II REGISTRE ȘI REGISTRE DE TRANZACȚII
(1) Fiecare stat membru și Comisia înființează un registru sub forma unei baze de date electronice standardizate.
(2) Statele membre care nu pot emite AAU din alte motive decât faptul că nu sunt abilitate să transfere ERU, AAU și CER în conformitate cu dispozițiile Deciziei 11/CMP.1 înființează registre conforme cu dispozițiile speciale stabilite în capitolul VI.
(3) Fiecare registru satisface cerințele referitoare la hardware, rețea și software stabilite în formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
Articolul 4
Registre consolidate
CAPITOLUL II REGISTRE ȘI REGISTRE DE TRANZACȚII
Un stat membru sau Comisia își poate înființa, gestiona și întreține registrul într-o formă consolidată, împreună cu unul sau mai multe alte state membre sau cu Comunitatea, cu condiția ca registrul său să rămână distinct.
Articolul 5
CITL
CAPITOLUL II REGISTRE ȘI REGISTRE DE TRANZACȚII
(1) CITL este întocmit de către Comisie sub forma unei baze de date electronice standardizate.
(2) CITL satisface cerințele referitoare la hardware, rețea și software stabilite în formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
(3) Administratorul central gestionează și întreține CITL în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.
(4) CITL trebuie să poată executa corect toate procesele menționate la articolul 31 alineatul (1).
Articolul 6
Legătura de comunicare directă între registre și CITL
CAPITOLUL II REGISTRE ȘI REGISTRE DE TRANZACȚII
(1) Între fiecare registru și CITL se stabilește o legătură de comunicare directă.
(2) Administratorul central activează legătura de comunicare după ce au fost îndeplinite cu succes procedurile de testare stabilite în formatul de schimb de date menționat la articolul 9 și notifică respectiva activare administratorului registrului în cauză.
(3) Toate procesele cu excepția celor privind unitățile Kyoto se îndeplinesc pe baza schimbului de date prin intermediul acestei legături de comunicare directă.
Articolul 7
Legătura de comunicare indirectă între registre și CITL prin intermediul ITL
CAPITOLUL II REGISTRE ȘI REGISTRE DE TRANZACȚII
(1) Se consideră stabilită o legătură de comunicare indirectă între registre și CITL prin intermediul ITL atunci când registrele de tranzacții sunt conectate în temeiul unei decizii luate de administratorul central după consultarea Comitetului privind schimbările climatice. Administratorul central stabilește și menține o astfel de legătură atunci când: (a) toate registrele au încheiat procedura de inițializare CCONUSC; și (b) CITL și ITL pot asigura funcționalitatea necesară și se pot interconecta.
(2) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la alineatul (1) și sub rezerva sprijinului majoritar din partea Comitetului privind schimbările climatice, Comisia îi poate cere administratorului central să stabilească și să mențină o astfel de legătură.
(3) Deciziile menționate la alineatele (1) și (2) se adoptă, dacă este posibil, cu cel puțin trei luni înainte de punerea în aplicare a acestora.
(4) Toate procesele privind unitățile Kyoto se îndeplinesc prin schimbul de date prin intermediul ITL.
Articolul 8
Administratorii de registru
CAPITOLUL II REGISTRE ȘI REGISTRE DE TRANZACȚII
(1) Fiecare stat membru și Comisia desemnează un administrator de registru pentru a gestiona și întreține registrul său în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament. Administratorul registrului comunitar este administratorul central.
(2) Statele membre și Comisia se asigură că nu există niciun conflict de interese între administratorul registrului și titularii de conturi în cadrul respectivului registru sau între administratorul registrului și administratorul central.
(3) Fiecare stat membru adresează o notificare Comisiei cu privire la identitatea și datele de contact ale administratorului registrului său.
(4) Statele membre și Comisia dețin responsabilitatea și autoritatea finale în ceea ce privește gestionarea și întreținerea registrelor lor.
(5) Comisia coordonează punerea în aplicare a cerințelor prezentului regulament împreună cu administratorii de registru ai fiecărui stat membru și cu administratorul central. În special, Comisia convoacă în mod regulat grupul de lucru al administratorilor de registru pentru a-i consulta cu privire la aspectele și procedurile legate de gestionarea registrelor și de punerea în aplicare a prezentului regulament. Grupul de lucru al administratorilor de registru convine asupra procedurilor operaționale comune pentru punerea în aplicare a prezentului regulament. Regulamentul interior al grupului de lucru al administratorilor de registru este adoptat de către Comitetul pentru schimbările climatice.
Articolul 9
Formatul de schimb de date
CAPITOLUL II REGISTRE ȘI REGISTRE DE TRANZACȚII
Administratorul central pune la dispoziția administratorilor de registru formatul de schimb de date necesar pentru schimbul de date între registre și registrele de tranzacții, inclusiv codurile de identificare, controalele automatizate și codurile de răspuns, precum și procedurile de testare și cerințele de securitate necesare pentru lansarea schimbului de date. Formatul de schimb de date și revizuirile acestuia se adoptă cu sprijinul majoritar al Comitetului pentru schimbările climatice după consultarea grupului de lucru al administratorilor de registru. Formatul de schimb de date este conform cu specificațiile funcționale și tehnice ale standardelor de schimb de date dintre sistemele de registre în temeiul Protocolului de la Kyoto, elaborate în temeiul Deciziei 12/CMP.1.
Articolul 10
Conturi ale părții și conturi naționale
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) Fiecare registru conține următoarele conturi ale părții: (a) cel puțin un cont de depozit al părții; (b) un cont de anulare pentru perioada 2008-2012 și unul pentru fiecare perioadă ulterioară; (c) un cont de retragere pentru perioada 2008-2012 și unul pentru fiecare perioadă ulterioară; (d) un cont de depozit de AAU al ETS pentru perioada 2008-2012 și unul pentru fiecare perioadă ulterioară.
(2) Fiecare registru conține următoarele conturi naționale: (a) cel puțin un cont național de depozit de certificate; (b) cel puțin un cont național de eliminare de certificate pentru perioada 2008-2012 și unul pentru fiecare perioadă ulterioară.
(3) Conturile părții conțin numai unități Kyoto, în timp ce conturile naționale conțin numai certificate. Unitățile Kyoto deținute în conturile de anulare și de retragere nu pot fi transferate în niciun alt cont din același registru sau din alte registre. Cu excepția procesului de anulare a tranzacției, certificatele deținute în conturile naționale de eliminare de certificate nu pot fi transferate în niciun alt cont din același registru sau din alte registre.
(4) Contul de depozit de AAU al ETS este considerat drept cont de depozit al părții în sensul ITL, dar nu poate conține decât AAU. AAU deținute în contul de depozit de AAU al ETS nu pot fi transferate către orice cont de depozit al operatorului sau cont de depozit personal din cadrul aceluiași registru sau din alte registre. Cu excepția procesului de anulare a tranzacției, de compensare a transferurilor de certificate cu AAU și de adăugare de AAU la certificatele din rezervă, AAU deținute în contul de depozit de AAU al ETS nu pot fi transferate către niciun cont de depozit al părții din același registru sau din alte registre înainte de finalizarea ultimei compensări din cadrul perioadei de comercializare atribuite.
(5) Conturile naționale sunt create în conformitate cu articolul 12.
(6) Conturile naționale sunt conforme cu formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
Articolul 11
Conturi speciale din registrul comunitar
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) În plus față de conturile care urmează să fie create în conformitate cu articolul 10, registrul comunitar conține următoarele conturi: (a) un cont central de compensare ETS pentru perioada 2008-2012 și unul pentru fiecare perioadă ulterioară; (b) un cont unic de depozit de AAU în cadrul ETS pentru registrele vizate de capitolul VI pentru toate registrele vizate de capitolul VI pentru perioada 2008-2012 și unul pentru fiecare perioadă ulterioară.
(2) Conturile speciale menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) conțin numai AAU.
(3) Administratorii de registru trebuie să poată vizualiza soldul curent și tranzacțiile din contul central de compensare ETS.
Articolul 12
Crearea conturilor părții și a conturilor naționale
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) Organismul competent din fiecare stat membru și Comisia prezintă administratorului de registru în cauză o cerere de creare, în registrul lor, a conturilor părții și a conturilor naționale.
(2) Solicitantul îi furnizează administratorului registrului informațiile stabilite în anexa I. Administratorul registrului poate solicita informații suplimentare de la solicitant, cu condiția ca astfel de cereri să fie rezonabile.
(3) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei cereri în conformitate cu alineatul (1) sau de la activarea legăturii de comunicare dintre registru și CITL, dacă această dată este ulterioară, administratorul registrului creează contul în registru prin intermediul procesului de creare a contului.
(4) În termen de 10 zile lucrătoare, solicitantul adresează o notificare administratorului registrului cu privire la orice modificare a informațiilor furnizate acestuia în vederea aplicării dispozițiilor de la alineatul (1). În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de notificări, administratorul registrului actualizează informațiile în cauză prin intermediul procesului de actualizare a contului.
(5) Administratorul registrului poate impune solicitanților să accepte să respecte condiții și modalități rezonabile în ceea ce privește aspectele stabilite în anexa II.
Articolul 13
Închiderea conturilor părții și a conturilor naționale
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei cereri de închidere a unui cont de depozit al părții sau a unui cont național din registrul său, prezentată de organismul competent al unui stat membru, administratorul de registru închide contul prin intermediul procesului de închidere a contului. În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei cereri de închidere a unui cont de depozit al părții sau a unui cont de depozit național din registrul comunitar, prezentată de organismul competent al Comisiei, administratorul central închide contul prin intermediul procesului de închidere a contului.
Articolul 14
Conturi de depozit ale operatorilor și conturi de depozit personale
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) Fiecare registru al unui stat membru conține, pentru fiecare instalație, un cont de depozit al operatorului creat în conformitate cu articolul 15 și cel puțin un cont de depozit personal creat în conformitate cu articolul 17 pentru fiecare persoană care face o solicitare în acest sens.
(2) Conturile de depozit ale operatorilor și cele personale pot conține certificate standard și, în cazul în care legislația statului membru autorizează acest lucru, unități Kyoto. Administratorii de registru informează administratorul central despre tipul de unități Kyoto pe care le pot conține conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale create în registrele lor.
Articolul 15
Crearea conturilor de depozit ale operatorilor
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a fiecărei autorizații privind emisiile de gaze cu efect de seră eliberate operatorului unei instalații pentru care nu s-a acordat anterior o astfel de autorizație sau de la activarea legăturii de comunicare dintre registru și CITL, dacă această dată este ulterioară, autoritatea competentă sau, în cazul în care autoritatea competentă impune acest lucru, operatorul îi furnizează administratorului de registru al statului membru informațiile prevăzute în anexa III.
(2) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea informațiilor prevăzute la alineatul (1) sau de la activarea legăturii de comunicare dintre registru și CITL, dacă această dată este ulterioară, administratorul registrului creează în registrul său un cont de depozit al operatorului pentru fiecare instalație prin intermediul procesului de creare a contului.
(3) Autoritatea competentă sau, în cazul în care autoritatea competentă impune acest lucru, operatorul adresează o notificare administratorului registrului, în termen de 10 zile lucrătoare, cu privire la orice modificare a informațiilor furnizate acestuia în vederea aplicării dispozițiilor de la alineatul (1). În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de notificări, administratorul registrului actualizează datele despre operator prin intermediul procesului de actualizare a contului.
(4) Înainte de crearea contului sau de acordarea accesului la acesta, administratorul registrului poate impune operatorilor să accepte să respecte condiții și modalități rezonabile în ceea ce privește aspectele stabilite în anexa II.
Articolul 16
Închiderea conturilor de depozit ale operatorilor
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) Autoritatea competentă adresează o notificare administratorului registrului, în termen de 10 zile lucrătoare, cu privire la revocarea sau restituirea unei autorizații privind emisiile de gaze cu efect de seră aplicabile unei instalații care, în consecință, nu mai este acoperită de o astfel de autorizație. Fără a aduce atingere alineatului (2), administratorul registrului închide toate conturile de depozit ale operatorului vizate de revocarea sau restituirea menționate anterior prin intermediul procesului de închidere a contului, între datele de 1 mai și 30 iunie ale anului următor revocării sau restituirii, dacă valoarea care indică starea de conformitate a instalației în cauză pentru anul precedent este mai mare sau egală cu zero. Dacă valoarea menționată este mai mică decât zero, administratorul registrului închide contul în cauză în ziua lucrătoare următoare datei la care valoarea menționată devine mai mare sau egală cu zero sau în ziua lucrătoare următoare datei la care autoritatea competentă îi indică administratorului registrului să închidă contul deoarece nu există nicio perspectivă rezonabilă ca operatorul instalației să restituie alte certificate.
(2) În cazul în care există un sold pozitiv de certificate sau de unități Kyoto într-un cont de depozit al unui operator pe care administratorul registrului urmează să îl închidă conform alineatului (1), administratorul registrului îi cere mai întâi operatorului să specifice un alt cont din sistemul de registre în care să poată fi transferate ulterior certificatele sau unitățile Kyoto în cauză. În cazul în care operatorul nu răspunde solicitării administratorului registrului în termen de 60 de zile calendaristice, administratorul registrului transferă certificatele în contul național de depozit de certificate, iar unitățile Kyoto într-un cont de depozit al părții.
(3) În cazul în care autoritatea competentă a adresat o notificare administratorului registrului cu privire la revocarea sau restituirea unei autorizații privind emisiile de gaze cu efect de seră deținute de o instalație care are legătură cu un cont pentru care figurează o valoare în tabelul planului național de alocare prezentat în conformitate cu articolul 38, administratorul registrului, înainte de închiderea contului, propune administratorului central să se aducă următoarele modificări tabelului planului național de alocare: (a) ștergerea din tabelul planului național de alocare a tuturor certificatelor alocate instalației în respectivul tabel care nu au fost încă transferate către contul de depozit al operatorului aferent instalației; (b) adăugarea unui număr echivalent de certificate în secțiunea tabelului planului național de alocare care reprezintă cantitatea de certificate nealocate instalațiilor existente.
(4) Propunerea este înaintată către CITL, care o verifică și o pune în aplicare în mod automat, prin intermediul procesului de actualizare a tabelului planului național de alocare în scopul închiderii.
Articolul 17
Crearea conturilor de depozit personale
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) Cererea de creare a unui cont de depozit personal se prezintă administratorului registrului statului membru în cauză. Solicitantul îi furnizează administratorului registrului informațiile care pot fi solicitate în mod rezonabil de către acesta din urmă. Aceste informații includ informațiile stabilite în anexa I.
(2) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei cereri în conformitate cu alineatul (1) sau de la activarea legăturii de comunicare dintre registru și CITL, dacă această dată este ulterioară, administratorul registrului creează în registrul său un cont de depozit personal prin intermediul procesului de creare a contului.
(3) Administratorul registrului nu creează în registrul său mai mult de 99 de conturi de depozit personale în numele unei persoane.
(4) Solicitantul adresează o notificare administratorului registrului, în termen de 10 zile lucrătoare, cu privire la orice modificare a informațiilor furnizate acestuia în vederea aplicării dispozițiilor de la alineatul (1). În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de notificări, administratorul registrului actualizează datele despre persoana în cauză prin intermediul procesului de actualizare a contului.
(5) Înainte de crearea contului sau de acordarea accesului la acesta, administratorul registrului poate impune solicitanților menționați la alineatul (1) să accepte să respecte condiții și modalități rezonabile în ceea ce privește aspectele stabilite în anexa II.
Articolul 18
Închiderea conturilor de depozit personale
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea unei cereri de închidere a unui cont de depozit personal din partea titularului contului în cauză, administratorul registrului închide contul prin intermediul procesului de închidere a contului.
(2) În cazul în care un cont de depozit personal prezintă un sold egal cu zero și nu a fost înregistrată nicio tranzacție timp de un an, administratorul registrului poate adresa titularului contului o notificare cu privire la închiderea contului de depozit personal în termen de 60 de zile calendaristice în cazul în care administratorul registrului nu primește, în cursul acestei perioade, o cerere de menținere a contului de depozit personal prezentată de titularul contului. În lipsa unei astfel de cereri din partea titularului contului, administratorul registrului închide contul prin intermediul procesului de închidere a contului.
Articolul 19
Reprezentanți autorizați
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
(1) Fiecare titular de cont desemnează cel puțin un reprezentant autorizat pentru fiecare cont de depozit al părții, cont național și cont de depozit personal și cel puțin doi reprezentanți autorizați pentru fiecare cont de depozit al operatorului. Solicitările de executare a proceselor adresate administratorul registrului prezentate de către un reprezentant autorizat în numele titularului contului.
(2) Statele membre și Comisia îi pot autoriza pe titularii de conturi din registrele acestora să desemneze reprezentanți autorizați suplimentari al căror acord este necesar în plus față de acordul unui reprezentant autorizat pentru a prezenta administratorului registrului o cerere de executare a oricăruia dintre procesele privind tranzacțiile cu certificate sau cu unități Kyoto.
(3) Fiecare verificator desemnează cel puțin un reprezentant autorizat pentru a introduce sau a aproba valoarea emisiilor anuale verificate pentru o instalație în evidențele unui registru.
(4) Fiecare administrator de registru și administratorul central desemnează cel puțin un reprezentant autorizat pentru a gestiona și a întreține registrul în cauză și CITL în numele respectivului administrator.
(5) Doar persoanele fizice pot fi desemnate drept reprezentanți autorizați.
Articolul 20
Notificare
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 1 Conturi
Administratorul de registru notifică imediat fiecărui titular de cont crearea, actualizarea sau închiderea conturilor acestuia.
Articolul 21
Comunicarea informațiilor
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 2 Raportare și confidențialitate
(1) Fiecare administrator de registru pune la dispoziția destinatarilor menționați în anexa IV informațiile enumerate în anexa în cauză la intervalele indicate în aceeași anexă, în mod transparent și organizat, prin intermediul site-ului web al registrului său. Administratorii de registru nu publică alte informații deținute în registru.
(2) Administratorul central pune la dispoziția destinatarilor menționați în anexa IV informațiile enumerate în anexa în cauză la intervalele indicate în aceeași anexă, în mod transparent și organizat, prin intermediul site-ului web al CITL. Administratorul central nu publică alte informații deținute în CITL.
(3) Fiecare site web permite destinatarilor rapoartelor enumerate în anexa IV să efectueze căutări în aceste rapoarte folosind instrumente de căutare.
(4) Fiecare administrator de registru este responsabil de exactitatea informațiilor care provin din registrul său. Nici CITL, nici registrele nu le solicită titularilor de cont să comunice informații tarifare privind certificatele sau unitățile Kyoto.
Articolul 22
Confidențialitate
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 2 Raportare și confidențialitate
(1) Toate informațiile deținute în registre și în CITL, în special toate deținerile din conturi și toate tranzacțiile, sunt considerate confidențiale în orice alt scop cu excepția punerii în aplicare a cerințelor prezentului regulament, ale Directivei 2003/87/CE sau ale legislației naționale.
(2) Informațiile deținute în registre nu pot fi utilizate fără acordul prealabil al titularului de cont, decât pentru a gestiona și întreține respectivele registre în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.
(3) Administratorul central, fiecare autoritate competentă și administrator de registru execută procese doar în cazul în care acest lucru este necesar pentru exercitarea respectivelor funcții de administrator central, de autoritate competentă sau de administrator de registru.
Articolul 23
Tabelele planului național de alocare
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 3 Tabele, coduri și identificatori
CITL conține un tabel al planului național de alocare pentru fiecare stat membru pentru perioada 2008-2012 și pentru fiecare perioadă ulterioară. Tabelele planurilor naționale de alocare conțin următoarele informații:
(a) numărul total de certificate emise: într-o singură celulă, numărul total de certificate care urmează să fie emise pentru perioada cuprinsă în planul național de alocare;
(b) numărul total de certificate nealocate operatorilor (rezervă): într-o singură celulă, numărul total de certificate (emise sau cumpărate) care sunt puse în rezervă pentru nou-intrați și pentru licitații pentru perioada cuprinsă în planul național de alocare;
(c) anii: în celule individuale, pentru fiecare an cuprins în planul național de alocare, în ordine crescătoare;
(d) codul de identificare a instalației: în celule individuale, în ordine crescătoare. Instalațiile enumerate le cuprind pe cele incluse unilateral în temeiul articolului 24 din Directiva 2003/87/CE și nu le cuprind pe cele excluse temporar în temeiul articolului 27 din Directiva 2003/87/CE;
(e) certificate alocate: certificatele care urmează să fie alocate pentru un anumit an pentru o anumită instalație se introduc în celula care corelează anul în cauză cu codul de identificare a instalației.
Articolul 24
Coduri
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 3 Tabele, coduri și identificatori
Fiecare registru conține coduri de intrare și coduri de răspuns pentru a asigura interpretarea corectă a informațiilor schimbate în timpul fiecărui proces. Codurile de intrare și codurile de răspuns corespund celor prevăzute în formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
Articolul 25
Coduri de identificare a conturilor și identificatori alfanumerici
CAPITOLUL III CONȚINUTUL REGISTRELOR / SECȚIUNEA 3 Tabele, coduri și identificatori
Înainte de a crea un cont, administratorul registrului îi atribuie acestuia un cod unic de identificare a contului și identificatorul alfanumeric specificat de către titularul contului printre informațiile furnizate în temeiul anexelor I și, respectiv, III. Înainte de a crea un cont, administratorul registrului îi atribuie și titularului contului un cod unic de identificare a titularului de cont.
Articolul 26
Blocarea conturilor de depozit ale operatorilor
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 1 Blocarea conturilor
(1) În cazul în care, la data de 1 aprilie a fiecărui an începând cu anul 2006, emisiile anuale verificate ale unei instalații pentru anul precedent nu au fost înregistrate în registru, administratorul registrului blochează transferul oricărei certificate sau unități Kyoto din contul de depozit al operatorului pentru instalația în cauză.
(2) Atunci când emisiile anuale verificate ale instalației pentru anul menționat la alineatul (1) au fost înregistrate în registru, administratorul registrului deblochează contul.
(3) Administratorul registrului notifică imediat blocarea și deblocarea fiecărui cont de depozit al unui operator titularului contului în cauză și autorității competente.
(4) Alineatul (1) nu se aplică procesului de restituire de certificate, procesului de renunțare la CER și ERU și procesului de constituire de rezerve de certificate.
Articolul 27
Detectarea discrepanțelor prin CITL
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 2 Controale automatizate și procesul de regularizare a datelor
(1) Administratorul central se asigură că CITL supune toate procesele unor controale automatizate în scopul identificării eventualelor nereguli, denumite în continuare „discrepanțe”, constând în faptul că procesul propus nu respectă cerințele specificate în Directiva 2003/87/CE și în prezentul regulament.
(2) În cazul în care controalele automatizate menționate la alineatul (1) identifică o discrepanță într-un proces, administratorul central informează imediat administratorul sau administratorii de registru în cauză prin trimiterea unui cod de răspuns automatizat.
(3) La primirea unui cod de răspuns pentru un proces menționat la alineatul (2), administratorul registrului care a inițiat procesul întrerupe procesul respectiv și informează CITL în acest sens. Administratorul sau administratorii de registru vizați informează imediat titularii de cont în cauză că procesul a fost întrerupt.
Articolul 28
Detectarea neconcordanțelor prin CITL
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 2 Controale automatizate și procesul de regularizare a datelor
(1) Administratorul central se asigură că CITL inițiază periodic un proces de regularizare a datelor cu scopul de a garanta că înregistrările CITL privind deținerile de certificate și de unități Kyoto este identic cu evidențele fiecărui registru privind deținerile de certificate și de unități Kyoto. În acest scop, CITL înregistrează toate procesele.
(2) În cazul în care în timpul procesului de regularizare a datelor se identifică o neregulă, denumită în continuare „neconcordanță”, constând în faptul că informațiile privind certificatele, conturile sau unitățile Kyoto furnizate de către un registru în cadrul procesului periodic de regularizare diferă de informațiile conținute în oricare dintre cele două registre de tranzacții, administratorul central informează imediat administratorul sau administratorii de registru în cauză. În cazul în care neconcordanța nu este soluționată, administratorul central se asigură că CITL nu mai autorizează niciun alt proces în ceea ce privește certificatele, conturile sau unitățile Kyoto care fac obiectul neconcordanței anterioare.
Articolul 29
Detectarea discrepanțelor prin ITL
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 2 Controale automatizate și procesul de regularizare a datelor
În cazul în care, în urma unui control automatizat, ITL informează administratorul sau administratorii de registru în cauză cu privire la o discrepanță în cadrul unui proces inițiat de aceștia, administratorul registrului care a inițiat procesul întrerupe procesul respectiv și informează ITL în acest sens. Administratorul sau administratorii de registru vizați informează imediat titularii de cont în cauză că procesul a fost întrerupt.
Articolul 30
Controale automatizate ale registrului
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 2 Controale automatizate și procesul de regularizare a datelor
Înainte și în timpul executării tuturor proceselor, administratorul de registru se asigură că în cadrul registrului se efectuează controalele automatizate corespunzătoare pentru a detecta discrepanțele și, prin urmare, pentru a întrerupe procesele înainte ca CITL sau ITL să efectueze controale automatizate.
Articolul 31
Procese
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 3 Executarea și finalizarea proceselor
(1) Registrele trebuie să poată realiza următoarele tipuri de procese: (a) procese privind gestionarea conturilor: (i) proces de creare a contului; (ii) proces de actualizare a contului; (iii) proces de închidere a contului; (b) procese privind emisiile verificate: (i) proces de înregistrare a emisiilor verificate; (ii) proces de actualizare a emisiilor verificate; (c) proces de regularizare a datelor (d) procese privind tranzacțiile care permit generarea de certificate sau unități Kyoto: (i) proces de emitere a unităților Kyoto; (ii) proces de emitere a certificatelor; (iii) proces de corectare a certificatelor; (e) alte procese privind certificatele: (i) proces de alocare de certificate; (ii) proces de eliminare de certificate; (iii) proces de restituire de certificate; (iv) proces de transfer intern de certificate; (v) proces de transfer extern de certificate; (vi) proces de constituire de rezerve de certificate; (vii) proces de adăugare de AAU la certificatele din rezervă; (f) alte procese privind unitățile Kyoto: (i) proces de anulare de unități Kyoto; (ii) proces de restituire a CER și ERU; (iii) proces de transfer intern de unități Kyoto; (iv) proces de transfer extern de unități Kyoto; (v) proces de compensare a transferurilor de certificate cu AAU; (vi) proces de transfer de AAU înainte de retragere sau de anulare; (vii) proces de retragere de unități Kyoto; (g) procese privind introducerea și actualizarea tabelelor planurilor naționale de alocare: (i) proces de introducere a tabelului planului național de alocare; (ii) proces de actualizare a tabelului planului național de alocare în scopul închiderii; (iii) proces de actualizare a tabelului planului național de alocare pentru nou-intrați; (iv) proces de actualizare a tabelului planului național de alocare în urma unei revizuiri; (v) proces de recompletare a rezervei în tabelul planului național de alocare; (h) proces de anulare a tranzacției; (i) proces de testare a funcțiilor registrului.
(2) Fiecare registru trebuie să poată executa procesele în conformitate cu secvența completă de schimburi de mesaje și cu cerințele privind formatul și conținutul informațional definite utilizând limbajul WDSL (Web Services Description Language) prevăzut pentru respectivul proces specific în formatul de schimb de date menționat la articolul 9. Fiecare registru trebuie să poată da curs notificărilor trimise de CITL în conformitate cu formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
(3) Administratorul de registru atribuie fiecărui proces un cod unic de identificare a procesului.
Articolul 32
Finalizarea proceselor privind conturile, emisiile verificate și tabelele planurilor naționale de alocare
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 3 Executarea și finalizarea proceselor
Toate procesele privind conturile, emisiile verificate și tabelele planului național de alocare se consideră finalizate atunci când CITL informează registrul care a inițiat procesul sau registrul comunitar, în cazul în care registrul care a inițiat procesul este un registru vizat de capitolul VI, că nu a detectat nicio discrepanță în propunerea care i-a fost trimisă.
Articolul 33
Finalizarea proceselor privind certificatele și unitățile Kyoto din cadrul unui registru
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 3 Executarea și finalizarea proceselor
(1) Toate procesele privind certificatele, cu excepția procesului de transfer extern de certificate se consideră finalizate atunci când CITL informează registrul de origine că nu a detectat nicio discrepanță în propunerea care i-a fost trimisă, iar CITL a primit confirmarea din partea registrului de origine că evidențele au fost actualizate conform propunerii.
(2) Toate procesele privind unitățile Kyoto, cu excepția procesului de transfer extern de unități Kyoto și a procesului de compensare a transferurilor de certificate cu AAU se consideră finalizate, atunci când atât ITL, cât și CITL conchid că nu există discrepanțe în propunerea care le-a fost trimisă și atât ITL, cât și CITL au primit confirmarea din partea registrului de origine că evidențele au fost actualizate conform propunerii.
Articolul 34
Finalizarea proceselor care implică transferuri între registre
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 3 Executarea și finalizarea proceselor
(1) Un proces de transfer extern de certificate se consideră finalizat atunci când CITL informează registrul de destinație că nu a detectat nicio discrepanță în propunerea trimisă de registrul de origine, iar CITL a primit confirmarea din partea registrului de destinație că evidențele au fost actualizate conform propunerii registrului de origine.
(2) Un proces de transfer extern de unități Kyoto și un proces de compensare a transferurilor de certificate cu AAU se consideră finalizat atunci când atât ITL, cât și CITL conchid că nu există discrepanțe în propunerea care le-a fost trimisă de registrul de origine și atât ITL, cât și CITL au primit confirmarea din partea registrului de destinație că evidențele au fost actualizate conform propunerii registrului de origine.
Articolul 35
Finalizarea procesului de regularizare a datelor
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 3 Executarea și finalizarea proceselor
Procesul de regularizare a datelor se consideră finalizat atunci când toate neconcordanțele dintre informațiile conținute într-un registru și informațiile conținute în CITL pentru o anumită dată și oră au fost soluționate, iar procesul de regularizare a datelor a fost reinițiat și încheiat cu succes pentru respectivul registru.
Articolul 36
Anularea tranzacțiilor finalizate care au la bază o eroare
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 3 Executarea și finalizarea proceselor
(1) În cazul în care un titular de cont sau un administrator de registru acționând în numele titularului contului a inițiat, în mod involuntar sau eronat, o tranzacție privind certificatele sau procesul de restituire de CER și de ERU, acesta poate propune administratorului registrului în cauză să efectueze o anulare a tranzacției printr-o cerere scrisă, semnată corespunzător de reprezentantul sau reprezentanții autorizați ai titularului contului care sunt abilitați să inițieze o tranzacție, și trimisă prin poștă în termen de cinci zile lucrătoare de la finalizarea tranzacției. Cererea trebuie să conțină o declarație care să indice că tranzacția a fost inițiată în mod eronat sau involuntar.
(2) Alineatul (1) nu se aplică procesului de transfer extern de certificate și procesului de transfer intern de certificate.
(3) În termen de 40 de zile calendaristice de la finalizarea tranzacției, administratorul registrului poate informa în scris administratorul central cu privire la cerere și la decizia sa de a anula tranzacția.
(4) În termen de 40 de zile calendaristice de la data primirii informațiilor menționate la alineatul (3) din partea administratorului registrului, administratorul central autorizează anularea tranzacției în cauză prin intermediul procesului de anulare a tranzacției, cu condiția ca: (a) cererea și notificarea să fi fost trimise prin poștă în termenele stabilite la alineatele (1) și (3); (b) anularea propusă să anuleze doar efectele tranzacției considerate ca fiind inițiată în mod involuntar sau eronat și să nu presupună anularea efectelor oricăror tranzacții ulterioare care implică aceleași certificate; (c) anularea să nu aibă ca rezultat neconformitatea unui operator pentru anul precedent; (d) în cazul proceselor de restituire de certificate, al proceselor de restituire de CER și de ERU și al proceselor de eliminare de certificate, să nu fi fost deja retrasă, conform articolului 56, sau anulată, conform articolului 58, o cantitate de AAU, ERU sau CER egală cu cantitățile restituite sau eliminate prin proces.
(5) Administratorul registrului anulează tranzacția în cauză prin intermediul procesului de anulare a tranzacției, în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea avizului administratorului central prin care se indică faptul că anularea a fost autorizată conform alineatului (3).
Articolul 37
Suspendarea proceselor
CAPITOLUL IV CONTROALE ȘI PROCESE / SECȚIUNEA 3 Executarea și finalizarea proceselor
(1) În temeiul articolului 8 din Decizia nr. 280/2004/CE, în cazul în care Secretariatul CCONUSC informează un stat membru că acesta nu îndeplinește cerințele necesare pentru a putea să transfere unități Kyoto, administratorul central suspendă capacitatea registrului statului membru în cauză de a efectua procesul de transfer extern de certificate, iar organismul competent din statul membru îi indică administratorului registrului să nu inițieze nicio tranzacție care implică unități Kyoto.
(2) Comisia îi poate indica administratorului central să suspende temporar un proces menționat la articolul 31 alineatul (1), inițiat de un registru, în cazul în care respectivul proces nu este executat conform articolelor 31-35 și adresează imediat o notificare în acest sens administratorului registrului.
(3) Comisia îi poate indica administratorului central să suspende temporar legătura de comunicare dintre un registru și CITL sau să suspende toate sau o parte din procesele menționate la articolul 31 alineatul (1) în cazul în care respectivul registru nu este gestionat și întreținut în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și adresează imediat o notificare în acest sens administratorului registrului.
(4) Administratorii de registru îi pot solicita administratorului central să suspende temporar legătura de comunicare dintre un registru și CITL sau să suspende toate sau o parte din procesele menționate la articolul 31 alineatul (1) în scopul de a efectua întreținerea programată a registrelor acestora.
(5) Un administrator de registru îi poate solicita administratorului central să restabilească legătura de comunicare dintre registrul său și CITL sau să restabilească procesele suspendate dacă administratorul de registru estimează că problemele care au determinat suspendarea au fost soluționate. Administratorul central informează administratorul de registru cu privire la decizia sa în cel mai scurt timp posibil. Un stat membru poate solicita ca acest subiect să fie inclus pe ordinea de zi a Comitetului privind schimbările climatice pentru ca administratorului central să i se ofere opinii despre acest lucru.
Articolul 38
Introducerea în CITL și corectarea tabelelor planurilor naționale de alocare
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 1 Alocarea și emiterea certificatelor
(1) Cu cel puțin 12 luni înainte de începutul fiecărei perioade ulterioare, fiecare stat membru notifică Comisiei tabelul planului său național de alocare, corespunzător deciziei adoptate în temeiul articolului 11 din Directiva 2003/87/CE.
(2) În cazul în care tabelul planului național de alocare se bazează pe planul național de alocare notificat Comisiei și nerespins în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE sau ale cărui modificări propuse au fost acceptate de Comisie, Comisia îl însărcinează pe administratorul central să introducă tabelul planului național de alocare în CITL prin intermediul procesului de introducere a tabelului planului național de alocare.
(3) Statele membre notifică Comisiei orice corectură adusă planurilor naționale de alocare, împreună cu corectura corespunzătoare din tabelul planurilor naționale de alocare. În cazul în care corectura adusă tabelului planului național de alocare se bazează pe planul național de alocare notificat Comisiei și nerespins în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE sau ale cărui modificări au fost acceptate de Comisie, iar respectiva corectură rezultă dintr-o îmbunătățire a datelor, Comisia îl însărcinează pe administratorul central să introducă corectura corespunzătoare în tabelul planului național de alocare înregistrat în CITL.
(4) Corecturile referitoare la alocarea de certificate nou-intraților se efectuează prin intermediul procesului de actualizare a tabelului planului național de alocare pentru nou-intrați. Corecturile referitoare la creșterea rezervei pentru nou-intrați prin cumpărarea de certificate se efectuează prin intermediul procesului de recompletare a rezervei din tabelul planului național de alocare. Alte corecturi se efectuează prin intermediul procesului de actualizare a tabelului planului național de alocare în urma unei revizuiri.
(5) În toate celelalte cazuri, statul membru notifică Comisiei corectura adusă planului său național de alocare și, în cazul în care Comisia nu respinge corectura în cauză conform procedurii prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE, Comisia îl însărcinează pe administratorul central să introducă corectura corespunzătoare în tabelul planului național de alocare înregistrat în CITL, prin intermediul procesului de actualizare a tabelului planului național de alocare în urma unei revizuiri.
(6) În urma oricărei corecturi efectuate în temeiul alineatului (2), care survine după ce certificatele au fost emise în conformitate cu articolul 39 și care reduce cantitatea totală de certificate emise în conformitate cu articolul 39 pentru perioada 2008-2012 sau pentru perioadele ulterioare, administratorul de registru, prin intermediul procesului de corectare a certificatelor: (a) transferă numărul de certificate indicat de autoritatea competentă către contul național de eliminare de certificate pentru perioada corespunzătoare; și (b) transferă o cantitate egală de AAU din contul de depozit de AAU al ETS într-un cont de depozit al părții.
Articolul 39
Emiterea de certificate
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 1 Alocarea și emiterea certificatelor
După introducerea tabelului planului național de alocare în CITL și sub rezerva articolului 38 alineatul (2), până la data de 28 februarie a primului an din perioada 2008-2012 și din fiecare perioadă ulterioară, administratorul de registru, prin intermediul procesului de emitere de certificate:
(a) emite cantitatea totală de certificate indicată în tabelul planului național de alocare în contul național de depozit de certificate; și
(b) atribuie fiecărui certificat un cod unic de identificare a unității; și
(c) transferă o cantitate egală de AAU dintr-un cont de depozit al părții către contul de depozit de AAU al ETS.
Articolul 40
Alocarea de certificate operatorilor
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 1 Alocarea și emiterea certificatelor
(1) Fără a aduce atingere articolului 38 alineatul (2) și articolului 41, până la data de 28 februarie a fiecărui an, administratorul de registru transferă din contul național de depozit de certificate către contul de depozit al operatorului în cauză proporția din cantitatea totală de certificate emise care a fost alocată instalației corespunzătoare pentru anul în cauză conform secțiunii corespunzătoare din tabelul planului național de alocare.
(2) Alocarea se realizează prin intermediul procesului de alocare de certificate.
(3) Atunci când acest lucru este prevăzut pentru o instalație în planul național de alocare al statului membru, administratorul de registru poate transfera proporția menționată anterior la o dată ulterioară în fiecare an.
Articolul 41
Restituirea de certificate la indicația autorității competente
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 1 Alocarea și emiterea certificatelor
(1) La indicația autorității competente în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, administratorul de registru restituie parțial sau integral proporția din cantitatea totală de certificate emise care a fost alocată unei instalații pentru un anumit an, înregistrând numărul de certificate restituite pentru instalația în cauză pentru perioada în curs. Respectivele certificate restituite se transferă către contul național de eliminare de certificate.
(2) Certificatele restituite la indicația autorității competente se restituie prin intermediul procesului de restituire de certificate.
Articolul 42
Alocarea de certificate nou-intraților
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 1 Alocarea și emiterea certificatelor
La indicația autorității competente, administratorul de registru transferă o proporție din certificatele emise de orice administrator de registru și deținute în contul național de depozit de certificate către contul de depozit al operatorului aparținând unui nou-intrat, în conformitate cu secțiunea corespunzătoare din tabelul planului național de alocare pentru respectivul nou-intrat pentru anul în cauză. Certificatele se transferă prin intermediul procesului de alocare de certificate.
Articolul 43
Alocarea de certificate ca urmare a vânzării acestora de către statul membru
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 1 Alocarea și emiterea certificatelor
La indicația autorității competente, ca urmare a unei vânzări de certificate de către un stat membru, administratorul de registru transferă o cantitate de certificate din contul național de depozit de certificate către contul de depozit indicat de cumpărător. Certificatele transferate în cadrul aceluiași registru se transferă prin intermediul procesului de transfer intern de certificate. Certificatele transferate de la un registru la altul se transferă prin intermediul procesului de transfer extern de certificate.
Articolul 44
Transferurile de certificate de către titularii de cont
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 2 Transferuri și eligibilitate
(1) La cererea unui titular de cont, administratorul registrului efectuează orice transfer de certificate deținute în contul titularului între conturile naționale de depozit de certificate, conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din cadrul registrului său, prin intermediul procesului de transfer intern de certificate.
(2) La cererea unui titular de cont, administratorul registrului efectuează orice transfer de certificate deținute în contul titularului, între conturile naționale de depozit de certificate, conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din cadrul registrului său și astfel de conturi dintr-un alt registru, prin intermediul procesului de transfer extern de certificate.
(3) Certificatele nu pot fi transferate dintr-un cont dintr-un registru către un cont înscris în registrul unei țări terțe sau în registrul CDM și nici nu pot fi dobândite dintr-un cont înscris în registrul unei țări terțe sau în registrul CDM decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) s-a încheiat un acord în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE; și (b) transferurile în cauză respectă dispozițiile privind recunoașterea reciprocă a certificatelor din cadrul acordului menționat anterior, elaborate de Comisie în temeiul articolului 25 alineatul (2) din Directiva 2003/87/CE.
Articolul 45
Transferurile de unități Kyoto de către titularii de cont
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 2 Transferuri și eligibilitate
(1) La cererea unui titular de cont, administratorul registrului efectuează orice transfer de unități Kyoto deținute în contul titularului între conturile de depozit ale părții, conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din cadrul registrului său, prin intermediul procesului de transfer intern de unități Kyoto, cu condiția ca respectivele unități Kyoto să poată fi deținute în contul de destinație în conformitate cu articolul 14.
(2) La cererea unui titular de cont, administratorul registrului efectuează orice transfer de unități Kyoto deținute în contul titularului între conturile de depozit ale părții, conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din cadrul registrului său și astfel de conturi dintr-un alt registru, prin intermediul procesului de transfer extern de unități Kyoto, cu condiția ca respectivele unități Kyoto să poată fi deținute în contul de destinație în conformitate cu articolul 14.
Articolul 46
Deținerea minimă de certificate în registre
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 2 Transferuri și eligibilitate
(1) În cazul în care, ca urmare a propunerii unui proces de transfer extern de certificate sau a unui proces de eliminare de certificate, cantitatea totală a certificatelor deținute într-un registru ar deveni mai mică decât cantitatea minimă de unități Kyoto care trebuie să fie deținută în respectivul registru drept rezervă pentru perioada de angajament în cauză, în temeiul Deciziei 11/CMP.1, minus cantitatea de unități Kyoto deținute în registru în afara contului de depozit de AAU al ETS și a contului de anulare, CITL respinge transferul propus.
(2) În cazul în care, ca urmare a propunerii unui proces de transfer extern de certificate sau a unui proces de eliminare de certificate, cantitatea totală combinată a certificatelor deținute în registrele statelor membre care au aderat la Uniunea Europeană înainte de anul 2000 ar deveni mai mică decât cantitatea minimă de unități Kyoto care trebuie să fie deținută în registrele respective drept rezervă a Comunității Europene pentru perioada de angajament în cauză, în temeiul Deciziei 11/CMP.1, minus cantitatea de unități Kyoto deținute în registrele în cauză în afara conturilor de depozit de AAU ale ETS și a conturilor de anulare, CITL respinge transferul propus.
Articolul 47
Emisiile verificate ale unei instalații
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 3 Emisii verificate
(1) Atunci când raportul unui operator privind emisiile unei instalații pe parcursul unui an precedent a fost verificat și considerat satisfăcător în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE, verificatorul, inclusiv autoritățile competente care acționează în calitate de verificatori, înregistrează sau aprobă înregistrarea în evidențele registrului a emisiilor anuale verificate pentru instalația și anul în cauză, prin intermediul procesului de înregistrare a emisiilor verificate.
(2) Administratorul de registru poate interzice înregistrarea emisiilor anuale verificate pentru o instalație până când autoritatea competentă primește raportul privind emisiile verificate prezentat de operatori în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE pentru instalația în cauză și permite registrului să primească emisiile anuale verificate.
(3) Autoritatea competentă îi poate indica administratorului de registru să corecteze emisiile anuale verificate pentru o instalație pentru un an precedent, cu scopul de a asigura respectarea cerințelor detaliate stabilite de statul membru în temeiul anexei V la Directiva 2003/87/CE, înregistrând în evidențele registrului valoarea corectată a emisiilor anuale verificate pentru instalația și anul în cauză, prin intermediul procesului de actualizare a emisiilor verificate.
(4) În cazul în care autoritatea competentă îi indică administratorului de registru să corecteze emisiile anuale verificate pentru o instalație pentru un an precedent după termenul limită specificat la articolul 6 alineatul (2) din Directiva 2003/87/CE pentru restituirea de certificate egale cu emisiile pentru anul precedent în cauză, administratorul central nu autorizează o astfel de corectare decât dacă a fost informat cu privire la decizia autorității competente privind noua stare de conformitate aplicabilă instalației ca rezultat al corectării emisiilor verificate.
Articolul 48
Restituirea de certificate
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 4 Restituirea de certificate, de ERU și de CER
(1) Un operator care dorește să restituie certificate pentru o anumită instalație se adresează direct sau pe o cale considerată echivalentă de legislația națională administratorului registrului pentru ca acesta: (a) să transfere un număr determinat de certificate pentru o perioadă determinată din contul de depozit al operatorului corespunzător către contul național de eliminare de certificate din registrul în cauză; (b) să înregistreze numărul de certificate transferate pentru instalația în cauză ca fiind restituite pentru perioada în curs.
(2) Transferul și înregistrarea se efectuează prin intermediul procesului de restituire de certificate.
Articolul 49
Restituirea de CER și de ERU
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 4 Restituirea de certificate, de ERU și de CER
(1) Un operator care dorește să restituie ERU și CER în conformitate cu articolul 11a din Directiva 2003/87/CE pentru o anumită instalație îi solicită administratorului registrului: (a) să transfere un număr determinat de CER sau ERU pentru un anumit an din contul de depozit al operatorului corespunzător către un cont de depozit al părții din registrul în care se găsește contul de depozit al operatorului; (b) să înregistreze numărul de CER și ERU transferate pentru instalația în cauză ca fiind restituite pentru perioada în curs.
(2) Administratorul registrului nu acceptă cereri de restituire de CER și de ERU decât în limita procentului de alocare pentru fiecare instalație fixat de legislația statului membru. CITL respinge orice cerere de restituire de CER și de ERU care ar depăși cantitatea maximă de CER și ERU care se poate restitui în statul membru.
(3) Transferul și înregistrarea se efectuează prin intermediul procesului de restituire de CER și de ERU.
Articolul 50
Calcularea soldurilor care indică starea de conformitate
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 4 Restituirea de certificate, de ERU și de CER
(1) La data de 1 mai a fiecărui an, administratorul de registru determină soldul care indică starea de conformitate pentru fiecare instalație, calculând suma tuturor certificatelor, CER și ERU restituite pentru perioada în curs minus suma tuturor emisiilor verificate în perioada în curs până în anul în curs, inclusiv, plus un factor de corecție.
(2) Factorul de corecție menționat la alineatul (1) este egal cu zero dacă soldul care indică starea de conformitate din ultimul an al perioadei precedente a fost mai mare decât zero, însă este egal cu soldul care indică starea de conformitate din ultimul an al perioadei precedente dacă acesta din urmă este mai mic sau egal cu zero.
Articolul 51
Înregistrarea și notificarea soldurilor care indică starea de conformitate
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 4 Restituirea de certificate, de ERU și de CER
(1) Administratorul de registru înregistrează soldul care indică starea de conformitate calculat în conformitate cu articolul 50 pentru fiecare instalație și pentru fiecare an.
(2) În prima zi lucrătoare următoare datei de 1 mai a fiecărui an, administratorul de registru notifică autorității competente toate soldurile care indică starea de conformitate înregistrate. În plus, administratorul de registru notifică autorității competente orice modificare adusă soldurilor care indică starea de conformitate din anii precedenți.
Articolul 52
Înregistrarea emisiilor verificate
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 4 Restituirea de certificate, de ERU și de CER
În cazul în care la data de 1 mai a fiecărui an nu s-a înregistrat în registru nicio valoare a emisiilor verificate pentru o instalație pentru un an precedent, nu se înregistrează în registru nicio valoare de înlocuire a emisiilor determinată în temeiul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE și care nu a fost calculată cât mai exact posibil în conformitate cu cerințele detaliate stabilite de statul membru în temeiul anexei V la Directiva 2003/87/CE.
Articolul 53
Eliminarea de certificate
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 5 Eliminarea de certificate și anularea de unități Kyoto
Administratorul de registru răspunde oricărei cereri din partea unui titular de cont, în temeiul articolului 12 alineatul (4) din Directiva 2003/87/CE, care dorește eliminarea certificatelor deținute în conturile titularului, utilizând procesul de eliminare de certificate, prin:
(a) transferul unui număr determinat de certificate din contul corespunzător către contul național de eliminare de certificate din registrul în cauză; și
(b) înregistrarea numărului de certificate transferate ca fiind eliminate pentru anul în curs.
Articolul 54
Anularea de unități Kyoto
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 5 Eliminarea de certificate și anularea de unități Kyoto
Administratorul de registru răspunde oricărei cereri din partea unui titular de cont, în temeiul articolului 12 alineatul (4) din Directiva 2003/87/CE, care dorește anularea unităților Kyoto deținute în conturile titularului, utilizând procesul de anulare de unități Kyoto, prin transferarea unui număr determinat de unități Kyoto din contul corespunzător către contul de anulare din acel registru.
Articolul 55
Compensarea transferurilor de certificate
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 6 Compensarea transferurilor de certificate cu transferuri de unități Kyoto
(1) Se iau următoarele măsuri în scopul de a garanta echivalența între cantitatea de AAU din contul de depozit de AAU al ETS dintr-un registru și cantitatea certificatelor deținute în registrul în cauză în prima zi lucrătoare următoare datei de 1 mai: (a) în prima zi lucrătoare următoare datei de 1 mai, administratorul central verifică, pentru fiecare registru, toate certificatele deținute în registru și AAU deținute în contul de depozit de AAU al ETS din registrul în cauză; (b) până la 10 mai, administratorul registrului, în baza notificării din partea administratorului central, transferă orice cantitate de AAU din contul de depozit de AAU al ETS care a depășit cantitatea certificatelor deținute în registru, conform verificării, către contul de compensare central ETS din registrul comunitar, utilizând procesul de compensare a transferurilor de certificate cu AAU; (c) până la 15 mai, administratorul registrului comunitar, pe baza notificării din partea administratorului central, transferă o cantitate de AAU egală cu cantitatea certificatelor deținute în registru care a depășit cantitatea de AAU din contul de depozit de AAU al ETS din registrul în cauză, conform verificării, către contul de depozit de AAU al ETS din registrul în cauză, utilizând procesul de compensare a transferurilor de certificate cu AAU.
(2) În sensul prezentului articol, certificatele din contul național de eliminare de certificate care nu au făcut încă obiectul niciunei retrageri sau anulări conform articolelor 56 și 58 sunt considerate drept certificate deținute în registru.
(3) Dacă un administrator de registru nu a îndeplinit sarcinile stabilite la alineatul (1) în termenele prevăzute, administratorul central blochează toate procesele menționate la articolul 31 alineatul (1) literele (d)-(h), cu excepția procesului de compensare a transferurilor de certificate cu AAU, până la îndeplinirea sarcinilor respective.
(4) Administratorul central administrator poate iniția procese de compensare suplimentare în alte momente decât cele indicate la alineatul (1), după ce le transmite un preaviz corespunzător administratorilor de registru.
Articolul 56
Retragerea de AAU, de ERU sau de CER contra restituirii de certificate, de ERU și de CER
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 7 Retragerea de unități Kyoto
(1) Până la data de 30 iunie a anului următor celui în care intră în vigoare prezentul regulament și în fiecare an următor, administratorii de registru retrag o cantitate de AAU, ERU sau CER, dar nu de lCER sau tCER, egală cu cantitatea de certificate, ERU sau CER restituite în temeiul articolelor 48 și 49, prin: (a) transferarea unei cantități de AAU egale cu cantitatea certificatelor restituite pentru perioada în curs între data de 1 mai a anului precedent și data de 30 aprilie a anului în curs din contul de depozit de AAU către un cont de depozit al părții, prin intermediul procesului de transfer de AAU înainte de retragere sau de anulare; și prin (b) transferarea unei cantități de AAU, ERU sau CER, dar nu de lCER sau tCER, egale cu cantitatea de certificate, ERU sau CER restituite pentru perioada în curs între data de 1 mai a anului precedent și data de 30 aprilie a anului în curs din contul de depozit al părții către contul de retragere, prin intermediul procesului de retragere de unități Kyoto.
(2) Dacă un administrator de registru nu a îndeplinit sarcinile stabilite la alineatul (1) în termenele prevăzute, administratorul central blochează procesul de constituire de rezerve de certificate până la îndeplinirea sarcinilor respective.
Articolul 57
Retragerea de unități Kyoto
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 7 Retragerea de unități Kyoto
(1) La indicația organismului competent din statul membru, administratorul de registru transferă orice cantitate și tipurile de unități Kyoto indicate de respectivul organism deținute într-un cont de depozit al părții către contul de retragere corespunzător din registrul său, prin intermediul procesului de retragere de unități Kyoto.
(2) Nu este posibil transferul de certificate din conturile de depozit ale operatorilor sau personale către conturile de retragere.
Articolul 58
Anularea de unități Kyoto contra eliminării de certificate
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 8 Anularea de unități Kyoto
(1) Până la data de 30 iunie a anului următor celui în care intră în vigoare prezentul regulament și în fiecare an următor, administratorii de registru anulează o cantitate de AAU, ERU sau CER, dar nu de lCER sau tCER, egală cu cantitatea de certificate eliminate pentru perioada în curs între data de 1 ianuarie a anului precedent și data de 1 ianuarie a anului în curs, prin: (a) transferarea unei cantități de AAU egale cu cantitatea certificatelor eliminate pentru perioada în curs între data de 1 ianuarie a anului precedent și data de 1 ianuarie a anului în curs din contul de depozit de AAU către un cont de depozit al părții, prin intermediul procesului de transfer de AAU înainte de retragere sau de anulare; și prin (b) transferarea unei cantități de AAU, ERU sau CER, dar nu de lCER sau tCER, egale cu cantitatea de certificate eliminate în temeiul articolului 53 dintr-un cont de depozit al părții către contul de anulare, prin intermediul procesului de anulare de unități Kyoto.
(2) Dacă un administrator de registru nu a îndeplinit sarcinile stabilite la alineatul (1) în termenele prevăzute, administratorul central blochează procesul de constituire de rezerve de certificate până la îndeplinirea sarcinilor respective.
Articolul 59
Constituirea de rezerve între perioade
CAPITOLUL V TRANZACȚII / SECȚIUNEA 9 Constituirea de rezerve de certificate între perioade
(1) La 1 mai 2013 și la data de 1 mai a anului următor sfârșitului fiecărei perioade ulterioare, administratorii de registru convertesc certificatele deținute în registrele proprii și încă nerestituite în certificate valabile pentru perioada în curs, prin intermediul procesului de constituire de rezerve de certificate.
(2) Administratorii de registru din statele membre care pot emite AAU pentru perioada care începe în 2013 transferă, până la data de 30 iunie a aceluiași an, o cantitate de AAU valabile pentru perioada în curs egală cu cantitatea certificatelor convertite conform alineatului (1) către contul de depozit de AAU al ETS pentru perioada în curs, prin intermediul procesului de adăugare de AAU la certificatele din rezervă. Administratorii de registru transferă, de asemenea, orice AAU rămase în contul de depozit de AAU al ETS pentru perioada precedentă către un cont de depozit al părții.
Articolul 60
Gestionarea registrelor statelor membre care nu pot emite AAU
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) Statele membre care nu pot emite AAU din alte motive decât faptul că nu sunt abilitate să transfere CER, ERU și AAU în conformitate cu dispozițiile Deciziei 11/CMP.1 înființează, gestionează și întrețin registrele proprii într-o formă consolidată cu registrul comunitar.
(2) Registrele vizate de capitolul VI comunică cu CITL printr-o legătură de comunicare stabilită de registrul comunitar.
(3) Cu excepția articolelor 3, 8, 12 și 13, a articolului 14 alineatul (1), a articolelor 15-28, a articolului 29 alineatul (3), a articolului 30, a articolului 31 alineatele (2) și (4), a articolelor 32 și 33, a articolului 34 alineatul (1), a articolelor 35-37, a articolului 38 alineatele (1), (2) și (3), a articolelor 40-43, a articolului 44 alineatele (1) și (3), a articolului 45 alineatul (1), a articolelor 47 și 48, a articolelor 50-54 și a articolelor 59-90, dispozițiile aplicabile registrelor nu se aplică în cazul registrelor vizate de capitolul VI.
(4) În cazul administratorilor registrelor vizate de capitolul VI obligațiile prevăzute la articolul 85 și la articolul 86 alineatele (2) și (3) sunt îndeplinite de către administratorul registrului comunitar.
Articolul 61
Conturile naționale din registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) Fiecare registru vizat de capitolul VI conține următoarele conturi naționale: (a) cel puțin un cont național de depozit de certificate; (b) un cont național de eliminare de certificate pentru perioada 2008-2012 și unul pentru fiecare perioadă ulterioară.
(2) Conturile naționale din registrele vizate de capitolul VI conțin doar certificate vizate de capitolul VI.
(3) Conturile naționale din registrele vizate de capitolul VI sunt conforme cu formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
Articolul 62
Deținerile de certificate din registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
Conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din registrele vizate de capitolul VI conțin certificate vizate de capitolul VI și, în cazul în care legislația statului membru sau legislația comunitară autorizează acest lucru, unități Kyoto. Conturile de depozit ale operatorilor din registrele vizate de capitolul VI pot, de asemenea, conține certificate standard.
Articolul 63
Tabelul de creare de certificate în registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
Registrul comunitar conține un tabel de creare de certificate în registrele vizate de capitolul VI, care permite înregistrarea următoarelor informații:
(a) codul de identificare a registrului;
(b) numărul de certificate standard convertite în certificate vizate de capitolul VI;
(c) numărul de certificate vizate de capitolul VI convertite în certificate standard;
(d) soldul net al conversiunilor din certificate standard în certificate vizate de capitolul VI, obținut prin scăderea valorii de la litera (c) din valoarea de la litera (b). Acest sold poate avea o valoare negativă.
Articolul 64
Detectarea de către ITL a discrepanțelor și neconcordanțelor din registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
Prin intermediul administratorului registrului comunitar, ITL informează registrele vizate de capitolul VI cu privire la orice discrepanță detectată în urma unui control automatizat într-un proces inițiat de registrele în cauză. Administratorul registrului vizat de capitolul VI întrerupe procesul, iar administratorul registrului comunitar informează ITL în acest sens. Administratorul registrului vizat de capitolul VI și orice alți administratori de registru în cauză informează imediat titularii de cont corespunzători cu privire la faptul că procesul a fost întrerupt.
Articolul 65
Procese suplimentare în registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) Registrele vizate de capitolul VI trebuie să poată realiza procesele stabilite la articolul 31 alineatul (1), cu excepția proceselor enumerate la litera (d) și a proceselor următoare: (a) procesul de emitere de certificate vizate de capitolul VI; (b) procesul de corectare a certificatelor vizate de capitolul VI.
(2) Registrele vizate de capitolul VI execută procesele menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) în locul proceselor enumerate la articolul 31 alineatul (1) litera (d).
Articolul 66
Finalizarea proceselor privind conturile, emisiile verificate și tabelele planurilor naționale de alocare
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
Toate procesele inițiate de registrele vizate de capitolul VI privind conturile, emisiile verificate și tabelele planurilor naționale de alocare se consideră finalizate atunci când CITL informează registrul comunitar că nu a detectat nicio discrepanță în propunerea care i-a fost trimisă.
Articolul 67
Finalizarea proceselor privind unitățile Kyoto pentru registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
Toate procesele privind unitățile Kyoto inițiate de registrele vizate de capitolul VI, cu excepția procesului de transfer extern de unități Kyoto, se consideră finalizate atunci când atât ITL, cât și CITL informează registrul comunitar că nu au detectat nicio discrepanță în propunerea care le-a fost trimisă, iar registrul comunitar le-a confirmat celor două registre menționate că evidențele au fost actualizate conform propunerii.
Articolul 68
Finalizarea procesului de transfer extern de unități Kyoto care implică registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
Un proces de transfer extern de unități Kyoto care implică un registru vizat de capitolul VI se consideră finalizat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) atât ITL, cât și CITL informează registrul de destinație sau registrul comunitar, în cazul în care registrul de destinație este un registru vizat de capitolul VI, că nu au detectat nicio discrepanță în propunerea trimisă de către registrul de origine sau de către registrul comunitar, în cazul în care registrul de origine este un registru vizat de capitolul VI; și
(b) registrul de destinație sau registrul comunitar, în cazul în care registrul de destinație este un registru vizat de capitolul VI, le-a confirmat celor două registre menționate că evidențele au fost actualizate conform propunerii registrului de origine.
Articolul 69
Corectarea certificatelor din registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
În urma oricărei corectări efectuate în temeiul articolului 38 alineatul (2) primul paragraf, care survine după ce certificatele au fost emise în temeiul articolului 70 și care reduce cantitatea totală a certificatelor în cauză pentru perioada 2008-2012 sau pentru perioadele ulterioare, administratorul unui registru vizat de capitolul VI transferă numărul de certificate indicat de autoritatea competentă către contul național de eliminare de certificate pentru perioada corespunzătoare, prin intermediul procesului de corectare a certificatelor vizate de capitolul VI.
Articolul 70
Emiterea de certificate în registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
După introducerea în CITL a tabelului planului național de alocare și sub rezerva articolului 38 alineatul (2), până la data de 28 februarie a primului an din perioada 2008-2012 și din fiecare perioadă ulterioară, administratorul de registru, prin intermediul procesului de emitere de certificate vizate de capitolul VI:
(a) emite cantitatea totală de certificate indicată în tabelul planului național de alocare în contul național de depozit de certificate; și
(b) atribuie fiecărui certificat un cod unic de identificare a unității.
Articolul 71
Transferurile de certificate de către titularii de cont din registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) La cererea unui titular de cont, administratorul unui registru vizat de capitolul VI efectuează orice transfer de certificate vizate de capitolul VI între conturile naționale de depozit de certificate, conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din registrul său și cele dintr-un alt registru vizat de capitolul VI, prin intermediul procesului de transfer intern de certificate.
(2) La cererea unui titular de cont, administratorul unui registru vizat de capitolul VI efectuează orice transfer de certificate vizate de capitolul VI între conturile naționale de depozit de certificate, conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din registrul său și cele dintr-un alt registru care nu este vizat de capitolul VI, prin intermediul procesului de transfer extern de certificate.
(3) Administratorul unui registru vizat de capitolul VI nu autorizează nicio tranzacție cu certificate standard între conturile din registrul său și cele dintr-un registru vizat de capitolul VI, cu excepția conversiunii certificatelor în cauză în certificate vizate de capitolul VI.
Articolul 72
Transferurile de unități Kyoto de către titularii de cont din registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) La cererea unui titular de cont, administratorul unui registru vizat de capitolul VI efectuează orice transfer de unități Kyoto între conturile naționale de depozit de certificate, conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din registrul său și cele dintr-un alt registru vizat de capitolul VI, prin intermediul procesului de transfer intern de unități Kyoto.
(2) La cererea unui titular de cont, administratorul unui registru vizat de capitolul VI efectuează orice transfer de unități Kyoto între conturile naționale de depozit de certificate, conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din registrul său și cele dintr-un alt registru care nu este vizat de capitolul VI, prin intermediul procesului de transfer extern de unități Kyoto.
Articolul 73
Conversiunea certificatelor standard în certificate vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) În cazul în care primește din partea unui titular de cont o cerere privind conversiunea certificatelor standard deținute în registrul său în certificate vizate de capitolul VI, administratorul unui registru vizat de capitolul VI, prin intermediul procesului de conversiune a certificatelor standard din registru în certificate vizate de capitolul VI: (a) convertește certificatul standard în certificat vizat de capitolul VI; și (b) solicită registrului comunitar să actualizeze tabelul de creare de certificate în registrele vizate de capitolul VI cu cantitatea de certificate convertite.
(2) Doar administratorii registrelor vizate de capitolul VI pot converti certificate standard în certificate vizate de capitolul VI.
Articolul 74
Conversiunea certificatelor vizate de capitolul VI în certificate standard din registru
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) În cazul în care primește din partea unui titular de cont o cerere privind conversiunea de certificate vizate de capitolul VI în certificate standard, administratorul unui registru vizat de capitolul VI verifică dacă cantitatea pentru care se solicită conversiunea este mai mică sau egală cu suma elementelor următoare: (a) soldul contului de depozit de AAU al ETS din registrele vizate de capitolul VI; și (b) soldul net al conversiunilor din certificate standard în certificate vizate de capitolul VI din tabelul de creare de certificate în registrele vizate de capitolul VI.
(2) În cazul în care cantitatea pentru care se solicită conversiunea este mai mare decât suma calculată în conformitate cu alineatul (1), administratorul de registru refuză conversiunea.
(3) În cazul în care cantitatea pentru care se solicită conversiunea este mai mică sau egală cu suma calculată în conformitate cu alineatul (1), administratorul de registru, pentru a executa conversiunea prin intermediul procesului de conversiune de certificate vizate de capitolul VI în certificate standard: (a) convertește certificatul vizat de capitolul VI în certificat standard; și (b) solicită registrului comunitar să actualizeze tabelul de creare de certificate în registrele vizate de capitolul VI cu cantitatea de certificate convertite.
(4) Doar administratorii registrelor vizate de capitolul VI pot converti certificate vizate de capitolul VI în certificate standard.
Articolul 75
Restituirea de certificate, de ERU și de CER în registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) Operatorii din registrele vizate de capitolul VI pot restitui doar certificate vizate de capitolul VI.
(2) Un operator care dorește să restituie CER și ERU în conformitate cu articolul 11a din Directiva 2003/87/CE pentru o anumită instalație îi solicită administratorului de registru vizat de capitolul VI: (a) să transfere un număr determinat de CER sau ERU pentru un anumit an din contul de depozit al operatorului corespunzător către contul de depozit al părții din registrul comunitar; (b) să înregistreze numărul de CER și ERU transferate pentru instalația în cauză ca fiind restituite pentru perioada în curs.
(3) Administratorul nu acceptă cereri de restituire de CER și de ERU decât în limita procentului de alocare pentru fiecare instalație fixat de legislația statului membru. CITL respinge orice cerere de restituire de CER și de ERU care ar depăși cantitatea maximă de CER și ERU care se poate restitui.
(4) Transferul și înregistrarea se efectuează prin intermediul procesului de restituire de CER și de ERU.
Articolul 76
Eliminarea de certificate, retragerea de CER și de ERU din registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) Până la data de 30 iunie a anului următor celui în care intră în vigoare prezentul regulament și în fiecare an următor, administratorii registrelor vizate de capitolul VI: (a) transferă AAU, ERU sau CER (dar nu lCER sau tCER) către contul de retragere; sau (b) transferă certificatele către contul național de eliminare de certificate.
(2) Suma unităților transferate în conformitate cu alineatul (1) litera (a) sau (b) este egală cu cantitatea de ERU sau de CER restituite, în temeiul articolului 75, pentru perioada în curs între data de 1 mai a anului precedent și data de 30 aprilie a anului în curs.
Articolul 77
Compensarea transferurilor de certificate în registrele vizate de capitolul VI
CAPITOLUL VI DISPOZIȚII PRIVIND REGISTRELE STATELOR MEMBRE CARE NU POT EMITE AAU
(1) Se iau următoarele măsuri în ceea ce privește registrele vizate de capitolul VI în scopul de a garanta echivalența între cantitatea de AAU din contul de depozit de AAU al ETS din registrele care nu sunt vizate de capitolul VI și cantitatea de certificate deținute în registrul în cauză în prima zi lucrătoare următoare datei de 1 mai: (a) la 1 mai, administratorul central înregistrează soldul net al conversiunilor din certificate standard în certificate vizate de capitolul VI înregistrate în tabelul de creare de certificate în registrele vizate de capitolul VI și imediat după aceea stabilește la zero toate valorile din tabelul menționat; (b) în cazul în care soldul înregistrat în conformitate cu litera (a) este negativ, administratorul registrului comunitar, pe baza notificării din partea administratorului central, transferă, până la 5 mai, o cantitate de AAU egală cu această valoare din contul de depozit de AAU al ETS din registrele vizate de capitolul VI către contul de compensare central ETS din registrul comunitar, utilizând procesul de transfer intern de unități Kyoto; (c) în cazul în care soldul înregistrat în conformitate cu litera (a) este pozitiv, administratorul registrului comunitar, pe baza notificării din partea administratorului central, transferă, până la 5 mai, o cantitate de AAU egală cu această valoare din contul de compensare central ETS din registrul comunitar către contul de depozit de AAU al ETS din registrele vizate de capitolul VI, utilizând procesul de transfer intern de unități Kyoto.
(2) Conversiunea de certificate vizate de capitolul VI în certificate standard nu este posibilă decât după finalizarea procesului menționat la alineatul (1).
Articolul 78
Norme de securitate
CAPITOLUL VII NORME DE SECURITATE, AUTENTIFICARE ȘI DREPTURI DE ACCES
Fiecare registru și CITL trebuie să respecte normele de securitate stabilite în formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
Articolul 79
Autentificare
CAPITOLUL VII NORME DE SECURITATE, AUTENTIFICARE ȘI DREPTURI DE ACCES
(1) Identitatea fiecărui registru și a CITL se autentifică prin utilizarea certificatelor digitale, precum și a numelor de utilizator și a parolelor indicate în formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
(2) Registrele vizate de capitolul VI se autentifică în raport cu CITL prin registrul comunitar prin utilizarea certificatelor, precum și a numelor de utilizator și a parolelor indicate în formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
(3) Comisia sau o entitate desemnată de aceasta acționează în calitate de autoritate de certificare pentru toate certificatele digitale menționate la alineatul (1) utilizate în scopul de a stabili legătura directă de comunicare menționată la articolul 6 și distribuie numele de utilizator și parolele.
(4) Statele membre și Comunitatea utilizează certificatele digitale eliberate de Secretariatul CCONUSC sau de o entitate desemnată de acesta pentru a autentifica registrele proprii în raport cu ITL în scopul stabilirii legăturii de comunicare indirectă menționate la articolul 7.
(5) Registrele vizate de capitolul VI se autentifică în raport cu ITL prin registrul comunitar prin utilizarea certificatelor digitale eliberate de Secretariatul CCONUSC sau de o entitate desemnată de acesta.
Articolul 80
Accesul la registre
CAPITOLUL VII NORME DE SECURITATE, AUTENTIFICARE ȘI DREPTURI DE ACCES
(1) Un reprezentant autorizat are acces doar la conturile dintr-un registru la care este autorizat să aibă acces și poate solicita numai inițierea proceselor pentru care este autorizat să prezinte o cerere, în conformitate cu articolul 19.
(2) Accesul sau cererea menționate anterior se realizează printr-o zonă securizată a site-ului web al registrului în cauză.
(3) Administratorul de registru atribuie fiecărui reprezentant autorizat un nume de utilizator și o parolă pentru ca acesta să poată beneficia de un nivel de acces la conturi sau de posibilitatea de a solicita inițierea proceselor pentru care a primit autorizație. Administratorii de registru pot aplica norme de securitate suplimentare sau mai stricte, cu condiția ca acestea să fie compatibile cu dispozițiile prezentului regulament.
(4) Administratorul de registru poate presupune că un utilizator care utilizează un nume de utilizator și o parolă corespunzătoare este reprezentantul autorizat înregistrat sub respectivul nume de utilizator și având respectiva parolă, cu excepția cazului în care reprezentantul autorizat îl informează pe administratorul de registru că securitatea parolei sale a fost compromisă și solicită înlocuirea acesteia.
(5) În acest caz, administratorul de registru procedează cât mai repede posibil la înlocuirea parolei.
(6) Administratorul de registru se asigură că zona securizată a site-ului web al registrului este accesibilă de la orice calculator care utilizează un browser Internet de utilizare răspândită. Comunicările între reprezentanții autorizați și zona securizată a site-ului web al registrului sunt codificate în conformitate cu normele descrise în formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
(7) Administratorul de registru ia toate măsurile necesare pentru ca niciun utilizator neautorizat să nu poată accesa zona securizată a site-ului web al registrului.
Articolul 81
Suspendarea accesului la conturi
CAPITOLUL VII NORME DE SECURITATE, AUTENTIFICARE ȘI DREPTURI DE ACCES
(1) Administratorul central și fiecare administrator de registru nu pot priva un reprezentant autorizat de utilizarea parolei sale pentru a accesa conturile sau pentru a solicita inițierea proceselor pentru care reprezentantul autorizat în cauză a primit o autorizație, decât dacă reprezentantul autorizat sau administratorul în cauză are motive întemeiate să creadă că reprezentantul autorizat: (a) a încercat să acceseze conturi sau să solicite inițierea unor procese pentru care nu a primit autorizație; sau (b) a încercat în mod repetat să acceseze un cont sau să solicite inițierea unui proces utilizând un nume de utilizator și o parolă necorespunzătoare; sau (c) a încercat sau încearcă să compromită securitatea registrului sau sistemului de registre.
(2) În cazul în care accesul la un cont de depozit al unui operator a fost suspendat în conformitate cu alineatul (1) între 28 și 30 aprilie, administratorul de registru, la solicitarea titularului contului și în urma identificării reprezentantului său autorizat prin dovezi, restituie numărul de certificate, precum și de ERU și de CER specificate de titularul contului, prin intermediul procesului de restituire de certificate și al procesului de restituire de CER și de ERU.
Articolul 82
Disponibilitatea și fiabilitatea registrelor și a CITL
CAPITOLUL VIII DISPONIBILITATEA ȘI FIABILITATEA INFORMAȚIILOR
(1) Administratorul central și fiecare administrator de registru iau toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că: (a) registrul este accesibil titularilor de cont 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar legătura de comunicare dintre registru și CITL se menține în permanență. În acest scop, se prevede hardware și software de rezervă în caz de pană a hardware-ului și software-ului principale; (b) registrul și CITL răspund prompt cererilor efectuate de titularii de cont.
(2) Aceștia se asigură că registrul și CITL sunt dotate cu dispozitive și proceduri solide care permit salvarea tuturor datelor și o recuperare rapidă a tuturor datelor și a operațiunilor în caz de catastrofă.
(3) Administratorul central și fiecare administrator de registru limitează la maximum întreruperile funcționării registrului și a CITL.
Articolul 83
Suspendarea accesului
CAPITOLUL VIII DISPONIBILITATEA ȘI FIABILITATEA INFORMAȚIILOR
Administratorul central poate suspenda accesul la CITL, iar un administrator de registru poate suspenda accesul la registrul său, dacă o încălcare a securității CITL sau a unui registru pune în pericol integritatea acestora sau integritatea sistemului de registre și dacă sunt afectate într-un mod asemănător mecanismele de rezervă menționate la articolul 82.
Articolul 84
Notificarea suspendării accesului
CAPITOLUL VIII DISPONIBILITATEA ȘI FIABILITATEA INFORMAȚIILOR
(1) În cazul unei încălcări a securității CITL care poate duce la suspendarea accesului, administratorul central îi informează prompt pe administratorii de registru cu privire la posibilele riscuri la care sunt expuse registrele.
(2) În cazul unei încălcări a securității unui registru poate duce la suspendarea accesului, administratorul registrului în cauză îl informează prompt pe administratorul central care, la rândul său, îi informează prompt pe ceilalți administratori de registru cu privire la posibilele riscuri la care sunt expuse registrele.
(3) În cazul în care administratorul de registru realizează că este necesar să suspende accesul la conturi sau alte operațiuni ale registrului, acesta transmite un preaviz cu privire la suspendarea în cauză tuturor titularilor de cont și verificatorilor vizați, administratorului central și celorlalți administratori de registru de îndată ce acest lucru este realizabil.
(4) În cazul în care administratorul central realizează că este necesar să suspende accesul la operațiunile CITL, acesta transmite un preaviz transmite un preaviz tuturor administratorilor de registru de îndată ce acest lucru este realizabil.
(5) Preavizele menționate la alineatele (3) și (4) indică durata probabilă a suspendării și sunt afișate în mod vizibil în zona publică site-ului web al registrului în cauză sau al CITL.
Articolul 85
Zona de testare a registrelor și a CITL
CAPITOLUL VIII DISPONIBILITATEA ȘI FIABILITATEA INFORMAȚIILOR
(1) Fiecare administrator de registru stabilește o zonă de testare în care noile versiuni intermediare sau versiuni publicate (releases) ale unui registru pot fi testate prin intermediul procedurilor de testare descrise în formatul de schimb de date menționat la articolul 9, astfel încât: (a) procedurile de testare la care sunt supuse noile versiuni intermediare sau versiuni publicate ale unui registru să nu reducă disponibilitatea pentru titularii de cont a versiunii intermediare sau publicate a registrului pentru care s-a stabilit o legătură de comunicare cu CITL sau ITL; și (b) orice legătură de comunicare între noua versiune intermediară sau publicată a unui registru și CITL sau ITL să fie stabilită și activată cu perturbări minime pentru titularii de cont.
(2) Administratorul central stabilește o zonă de testare corespunzătoare pentru a facilita procedurile de testare menționate la alineatul (1).
(3) Administratorii de registru și administratorul central se asigură că hardware-ul și software-ul utilizate în zonele lor de testare funcționează într-un mod reprezentativ pentru modul de funcționare a hardware-ului și software-ului principale menționate la articolul 82.
Articolul 86
Gestionarea modificărilor
CAPITOLUL VIII DISPONIBILITATEA ȘI FIABILITATEA INFORMAȚIILOR
(1) Administratorul central coordonează împreună cu administratorii de registru și cu Secretariatul CCONUSC pregătirea și aplicarea oricărei modificări ulterioare a prezentului regulament care presupune modificări la nivelul specificațiilor funcționale și tehnice ale sistemului de registre înainte de punerea în aplicare a acestora. În urma acestei coordonări, administratorul central decide data punerii în aplicare, de către registre și de către CITL, a fiecărei noi versiuni a specificațiilor funcționale și tehnice ale standardelor de schimb de date între sistemele de registre în temeiul Protocolului de la Kyoto.
(2) În cazul în care este necesară o nouă versiune intermediară sau publicată a unui registru, fiecare administrator de registru și administratorul central finalizează procedurile de testare descrise în formatul de schimb de date menționat la articolul 9, înainte de stabilirea și activarea unei legături de comunicare între noua versiune intermediară sau publicată a registrului în cauză și CITL sau ITL.
(3) Fiecare administrator de registru monitorizează permanent disponibilitatea, fiabilitatea și eficiența registrului său pentru a garanta un nivel de execuție conform cerințelor prezentului regulament. În cazul în care, în urma monitorizării menționate anterior sau a suspendării legăturii de comunicare în conformitate cu articolul 37, este necesară o nouă versiune intermediară sau publicată a unui registru, fiecare administrator de registru trebuie să finalizeze procedurile de testare descrise în formatul de schimb de date menționat la articolul 9, înainte de stabilirea și activarea unei legături de comunicare între noua versiune intermediară sau publicată a registrului în cauză și CITL sau ITL.
Articolul 87
Arhive
CAPITOLUL IX ARHIVE ȘI TAXE
(1) Administratorul central și fiecare administrator de registru păstrează arhivele privind toate procesele și titularii de cont timp de 15 ani sau până la rezolvarea oricărei chestiuni privind punerea în aplicare a acestora, dacă această dată este ulterioară.
(2) Arhivele se păstrează în conformitate cu cerințele de arhivare a datelor descrise în formatul de schimb de date menționat la articolul 9.
Articolul 88
Taxe
CAPITOLUL IX ARHIVE ȘI TAXE
(1) Posibilele taxe percepute de administratorul de registru de la titularii de cont trebuie să fie rezonabile și să fie afișate vizibil în zona publică a site-ului web al registrului în cauză. Administratorul de registru aplică posibilele taxe menționate anterior fără a face diferențe în funcție de localizarea geografică a titularilor de cont în cadrul Comunității.
(2) Administratorii de registru nu percep nicio taxă de la titularii de cont pentru procesele privind transferurile de certificate, restituirile de certificate, de ERU și de CER, constituirea de rezerve, anularea și de retragerea.
Articolul 89
Punerea în aplicare
CAPITOLUL X DISPOZIȚII FINALE
Pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, administratorii de registru transferă în contul de depozit de AAU orice certificate deținute într-un cont care sunt recunoscute de către ITL ca fiind AAU și
(a) emit o cantitate egală de certificate nerecunoscute de către ITL ca fiind AAU;
(b) transferă în conturi o cantitate de certificate nerecunoscute de către ITL ca fiind AAU egală cu deținerile precedente de certificate din conturile în cauză, conform procedurilor definite în formatul de schimb de date.
Articolul 90
Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 2216/2004
CAPITOLUL X DISPOZIȚII FINALE
Regulamentul (CE) nr. 2216/2004 se modifică după cum urmează:
(a) La articolul 7, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) La șase luni de la stabilirea primei legături de comunicare menționate la alineatul (4), Comisia revizuiește specificațiile funcționale și tehnice ale standardelor de schimb de date dintre sistemele de registre în temeiul Protocolului de la Kyoto, elaborate în conformitate cu Decizia 24/CP.8 a Conferinței părților la CCONUSC și, în cazul în care constată că acestea prevăd posibilitatea stabilirii unei legături de comunicare între registre și registrul internațional al tranzacțiilor al CCONUSC prin intermediul registrului comunitar independent de tranzacții, permițând astfel simplificarea arhitecturii sistemului de registre, aceasta propune rapid o modificare a prezentului regulament în vederea simplificării arhitecturii sistemului de registre.”
(b) Se adaugă un nou articol 7a: „Articolul 7a În cazul în care legătura de comunicare dintre registrele de tranzacții menționate la articolul 7 se stabilește după emiterea certificatelor pentru perioada 2008-2012 în conformitate cu articolul 11 din Directiva 2003/87/CE, administratorii de registru, odată stabilită conexiunea, înlocuiesc certificatele din registrele proprii cu o cantitate egală de certificate recunoscute ca fiind unități de cantitate atribuită de către registrul internațional al tranzacțiilor al CCONUSC.”
(c) Articolul 11 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Începând cu 1 ianuarie 2005, fiecare registru al unui stat membru conține pentru fiecare instalație, un cont de depozit al operatorului creat în conformitate cu articolul 15, iar pentru fiecare persoană, cel puțin un cont de depozit personal creat în conformitate cu articolul 19.”
(d) La articolul 53, paragraful al doilea se înlocuiește cu următorul text: „Administratorul registrului nu acceptă cereri de restituire de CER și de ERU decât în limita procentului de alocare pentru fiecare instalație fixat de legislația statului membru. CITL respinge orice cerere de restituire de CER și de ERU care ar depăși cantitatea maximă de CER și ERU care se poate restitui în statul membru.”
(e) Articolul 63 i se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 63i Registre gestionate în conformitate cu articolul 63a: conturi (1) Registrele gestionate în conformitate cu articolul 63a conțin cel puțin două conturi de depozit ale părții create în conformitate cu articolul 12. (2) Unul dintre conturile de depozit al părții se numește cont de depozit de tranzit. Doar contul de depozit de tranzit conține certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1. (3) Conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din registrele gestionate în conformitate cu articolul 63a pot conține certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1, certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 0 și un tip de unitate suplimentar egal cu 4, precum și, în cazul în care statul membru sau legislația comunitară autorizează acest lucru, CER sau ERU. Titularii acestor conturi nu sunt autorizați să inițieze niciun fel de tranzacții cu certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1, cu excepția conversiunii acestora în certificate cu tip de unitate inițial egal cu 0 și un tip de unitate suplimentar egal cu 4 și a transferului extern al acestora către registrele care nu sunt gestionate în conformitate cu articolul 63a.”
(f) Articolul 63l se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 63l Registre gestionate în conformitate cu articolul 63a: transferul de certificate între conturile de depozit pentru operatori din registrele gestionate în conformitate cu articolul 63a și celelalte registre (1) Registrele gestionate în conformitate cu articolul 63a realizează transferuri de certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 0 și un tip de unitate suplimentar egal cu 4 la cererea unui titular de cont între conturi de depozit din cadrul registrului său sau între două registre gestionate în conformitate cu articolul 63a, utilizând procesul de transfer intern prevăzut în anexa IX. (2) Registrele gestionate în conformitate cu articolul 63a nu realizează niciun transfer de certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 0 și un tip de unitate suplimentar egal cu 4 către registre care nu sunt gestionate în conformitate cu articolul 63a. (3) Registrele gestionate în conformitate cu articolul 63a realizează orice transfer de certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1 la cererea unui titular de cont către registre care nu sunt gestionate în conformitate cu articolul 63a, utilizând procesul de transfer extern prevăzut în anexa IX. (4) Registrele gestionate în conformitate cu articolul 63a nu realizează niciun transfer de certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1 către alte conturi de depozit din registru sau din alte registre gestionate în conformitate cu articolul 63a, cu excepția transferurilor din cadrul conversiunii certificatelor cu un tip de unitate inițial egal cu 1 în certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 0 și un tip de unitate suplimentar egal cu 4.”
(g) După articolul 63l se introduce următorul articol 63la: „Articolul 63la Conversiunea de certificate (1) La cererea unui titular de cont, administratorul unui registru gestionat în conformitate cu articolul 63a efectuează, prin intermediul procesului de conversiune de certificate în certificate cu un tip de unitate suplimentar egal cu 4, orice conversiune de certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1 deținute în registrul său în certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 0 și un tip de unitate suplimentar egal cu 4, prin: (a) transferarea certificatelor care urmează să fie convertite în contul de depozit de tranzit al registrului; și prin (b) emiterea unei cantități egale de certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 0 și un tip de unitate suplimentar egal cu 4 în contul din care au fost transferate certificatele care urmează să fie convertite. (2) În cazul în care administratorul unui registru gestionat în conformitate cu articolul 63a primește din partea unui titular de cont o cerere privind conversiunea de certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 0 și un tip de unitate suplimentar egal cu 4 în certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1, acesta verifică dacă cantitatea de certificate pentru care se solicită conversiunea este mai mică decât sau egală cu soldul contului de depozit de tranzit. Dacă cantitatea de certificate pentru care se solicită conversiunea este mai mare decât soldul contului de depozit de tranzit, administratorul registrului refuză să efectueze tranzacția. În celelalte cazuri, administratorul registrului efectuează tranzacția solicitată de titularul de cont, utilizând procesul de conversiune de certificate în certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1, prin: (a) transferarea certificatelor care urmează să fie convertite în contul de anulare; și prin (b) transferarea unei cantități egale de certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1 către contul din care au fost transferate certificatele care urmează să fie convertite. (3) Administratorul registrului comunitar poate converti AAU în certificate cu un tip de unitate inițial egal cu 1 și transferă toate certificatele convertite astfel într-un cont de depozit de tranzit. Orice certificate rămase în conturi de depozit de tranzit după data de 30 iunie a anului următor sfârșitului perioadei 2008-2012 și perioadelor ulterioare se transferă către registrul comunitar. (4) Administratorul central pune la dispoziția administratorilor registrelor gestionate în conformitate cu articolul 63a, formatul de schimb de date necesar pentru schimbul de date între aceste registre și registrele de tranzacții privind conversiunile menționate la alineatele (1) și (2).”
(h) Articolul 63o se elimină.
(i) Punctul 1 din anexa III se înlocuiește cu următorul text: „1. Punctele 1-3.1, punctele 3.4-4.5 și punctul 6 din datele de identificare a instalației enumerate în secțiunea 14.1 din anexa I la Decizia 2007/589/CE. Numele operatorului trebuie să fie identic cu numele persoanei fizice sau juridice care este titularul autorizației corespunzătoare privind emisiile de gaze cu efect de seră. Numele instalației trebuie să fie identic cu numele indicat în autorizația corespunzătoare privind emisiile de gaze cu efect de seră.”
(j) La anexa VI, se adaugă următorul punct 8a: „8a. Până la 1 ianuarie 2010 cel târziu, administratorul de registru definește ultimele două cifre ale identificatorului contului sub forma unui număr unic de validare a numărului contului, obținut prin aplicarea unei funcții logice numerelor precedente din identificatorul contului.”
(k) Anexa IX se modifică după cum urmează: (a) se elimină următorul rând din tabelul IX-1 din anexa IX: „Transfer extern (între un registru menționat la articolul 63a și un alt registru) 03-00 Plaja de valori 7225-7226” (b) punctul 7 se elimină.
(l) Anexa XIa se modifică după cum urmează: (a) se adaugă următoarele rânduri la tabelul XIa-1: „IncreaseNAPallocationReserve Public RemoveNAPallocationReserve Public” (b) se adaugă următoarele rânduri la partea din tabelul XIa-2 corespunzătoare rubricii „Funcții expuse prin intermediul serviciilor web”: „IncreaseNAPallocationReserve() Preia cererile de creștere a rezervei din tabelul planului național de alocare cu o cantitate de certificate obținute de registru prin «recompletare». RemoveNAPallocationReserve() Preia cererile de retragere din rezerva din tabelul planului național de alocare a unei cantități de certificate obținute de registru prin «recompletare».” (c) se inserează următoarele tabele în anexa XI-a după tabelul XIa-6: „Tabelul XIa-6a: Funcția NAPTableManagementWS IncreaseNAPallocationReserve () Obiect Această funcție primește o cerere de creștere a rezervei din tabelul planului național de alocare. Rezerva este mărită cu o cantitate egală cu cantitatea de certificate obținute de registru prin «recompletare». Registrul comunitar independent de tranzacții autentifică registrul de origine (Originating Registry) activând funcția AuthenticateMessage() și verifică versiunea registrului de origine activând funcția CheckVersion(). În cazul în care controalele de autentificare și de versiune se încheie cu succes, identificatorul de rezultat «1» se întoarce fără coduri de răspuns, conținutul cererii este înscris într-un fișier prin activarea funcției WriteToFile(), iar cererea este introdusă într-o listă de așteptare. În cazul în care controalele de autentificare și de versiune eșuează, identificatorul de rezultat «0» se întoarce cu un cod unic de răspuns care menționează cauza erorii. Parametri de intrare From Obligatoriu To Obligatoriu CorrelationId Obligatoriu MajorVersion Obligatoriu MinorVersion Obligatoriu InitiatingRegistry Obligatoriu CommitmentPeriod Obligatoriu NewValueofReserve Obligatoriu Parametri de ieșire Result Identifier Obligatoriu Response Code Facultativ Utilizări — AuthenticateMessage — WriteToFile — CheckVersion Utilizat de Nu se aplică (apelat ca serviciu web). Tabelul XIa-6b: Funcția NAPTableManagementWS RemoveNAPallocationReserve () Obiect Această funcție primește o cerere de retragere din rezerva din tabelul planului național de alocare a unei cantități de certificate obținute de registru prin «recompletare». Registrul comunitar independent de tranzacții autentifică registrul de origine (Originating Registry) activând funcția AuthenticateMessage() și verifică versiunea registrului de origine activând funcția CheckVersion(). În cazul în care controalele de autentificare și de versiune se încheie cu succes, identificatorul de rezultat «1» se întoarce fără coduri de răspuns, conținutul cererii este înscris într-un fișier prin activarea funcției WriteToFile(), iar cererea este introdusă într-o listă de așteptare. În cazul în care controalele de autentificare și de versiune eșuează, identificatorul de rezultat «0» se întoarce cu un cod unic de răspuns care menționează cauza erorii. Parametri de intrare From Obligatoriu To Obligatoriu CorrelationId Obligatoriu MajorVersion Obligatoriu MinorVersion Obligatoriu InitiatingRegistry Obligatoriu CommitmentPeriod Obligatoriu NewValueofReserve Obligatoriu Parametri de ieșire Result Identifier Obligatoriu Response Code Facultativ Utilizare — AuthenticateMessage — WriteToFile — CheckVersion Utilizat de Nu se aplică (apelat ca serviciu web).” (d) se adaugă următoarele rânduri la tabelul XIa-7: „IncreaseNAPallocationReserve 7005, 7122, 7153, 7154, 7155, 7156, 7700, 7702 7453 RemoveNAPallocationReserve 7005, 7122, 7153, 7154, 7155, 7156, 7700, 7702 7454”
(m) Se adaugă următoarele rânduri la tabelul XII-1, în ordinea numerică adecvată: „7453 Cantitatea de certificate adăugată în rezervă trebuie să fie pozitivă 7454 Cantitatea de certificate retrasă din rezervă nu trebuie să depășească cantitatea totală de certificate obținută prin «recompletare»”
(n) Punctul 5 din anexa XIV se înlocuiește cu următorul text: „5. Comisiei îi este prezentat următorul format de tabel al planului național de alocare a certificatelor: (a) numărul total de certificate emise: într-o singură celulă, numărul total de certificate care urmează să fie emise pentru perioada cuprinsă în planul național de alocare; (b) numărul total de certificate nealocate operatorilor (rezervă): într-o singură celulă, numărul total de certificate (emise sau cumpărate) care sunt puse în rezervă pentru nou-intrați și pentru licitații pentru perioada cuprinsă în planul național de alocare; (c) anii: în celule individuale pentru fiecare an cuprins în planul național de alocare, în ordine crescătoare; (d) codul de identificare a instalației: în celule individuale, în ordine crescătoare. Instalațiile enumerate le cuprind pe cele incluse unilateral în temeiul articolului 24 din Directiva 2003/87/CE și nu le cuprind pe cele excluse temporar în temeiul articolului 27 din Directiva 2003/87/CE; (e) certificatele alocate: certificatele care urmează să fie alocate pentru un anumit an pentru o anumită instalație se introduc în celula care corelează anul în cauză cu codul de identificare a instalației.”
(o) Anexa XVI se modifică după cum urmează: (a) punctul 4a se înlocuiește cu următorul text: „Informațiile generale următoare se afișează și se actualizează în termen de șapte zile lucrătoare de la orice modificare adusă acestora: (a) tabelul planului național de alocare al fiecărui stat membru, care indică certificatele alocate instalațiilor și cantitatea de certificate rezervată pentru o alocare ulterioară sau pentru vânzare, se afișează și se actualizează ori de câte ori se efectuează o corectură în tabelul planului național de alocare, indicându-se în mod clar corecturile efectuate; (b) taxele percepute pentru crearea și gestionarea anuală a conturilor de depozit din fiecare registru. Actualizările acestor informații se notifică administratorului central de către administratorul de registru în termen de 15 zile lucrătoare de la orice modificare a taxelor; (c) tipul de unități Kyoto care pot fi deținute în conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din registre.”; (b) punctul 4b din anexa XVI se elimină; (c) punctul 12a se înlocuiește cu următorul text: „Administratorul central afișează în zona publică a site-ului web al registrului comunitar independent de tranzacții următoarele informații: (a) începând cu data de 30 aprilie a anului (x+1), informații care indică procentajul certificatelor restituite în fiecare stat membru pentru anul X și care nu au fost transferate înainte de restituire; (b) un singur număr care indică numărul total de certificate, de ERU și de CER deținute în ziua precedentă în toate conturile de depozit ale operatorilor și conturile de depozit personale din toate registrele.”
Articolul 91
Intrarea în vigoare
CAPITOLUL X DISPOZIȚII FINALE
(1) Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolele 2-88 se aplică de la 1 ianuarie 2012.
(2) Regulamentul (CE) nr. 2216/2004 se abrogă de la 1 ianuarie 2012.