Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1886/2000 al Comisiei din 6 septembrie 2000 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului privind extinderea la țările nemembre a anumitor norme adoptate de organizațiile de producători din sectorul pescuitului (2) a fost modificat în mod substanțial (3). Este necesar, pentru motive de claritate și de raționalizare, să se codifice regulamentul menționat.
(2) Este necesar să se definească criteriile de evaluare a gradului de reprezentativitate a organizațiilor de producători din sectorul pescuitului ale căror norme sunt propuse pentru a fi extinse la țările nemembre. Aceste criterii trebuie să includă atât procentul din cantitățile totale comercializate din speciile în cauză realizat de membrii organizației, cât și procentul de pescari din zona în cauză care sunt membri ai organizației. De asemenea, este necesar să se definească criterii specifice sectorului acvaculturii în ceea ce privește reprezentativitatea.
(3) Pentru a armoniza punerea în aplicare a acestor măsuri, este necesar să se definească normele de producție și de comercializare din sectorul pescuitului și al acvaculturii care pot fi extinse la țările nemembre. În același scop, este necesar să se precizeze etapa în care se aplică aceste norme extinse.
(4) Trebuie să se fixeze o perioadă minimă de aplicare a normelor în cauză, pentru a se menține o anumită stabilitate a condițiilor de comercializare a produselor pescărești.
(5) Statele membre care decid să confere un caracter obligatoriu normelor adoptate de o organizație de producători sunt obligate să le prezinte Comisiei pentru examinare. Prin urmare, este necesar să se specifice informațiile care trebuie notificate Comisiei.
(6) Este necesar ca statele membre și Comisia să publice informațiile privind extinderea normelor care pot afecta sectorul în cauză.
(7) Orice modificare a normelor extinse la țările nemembre trebuie să facă obiectul acelorași cerințe privind notificarea Comisiei și publicarea ca și normele extinse inițial.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a produselor pescărești,